Trebuie sa imparti! Oare?

Parintii au multe frici pentru copiii lor, de la frica de a se imbolnavi la frica de a suferi din dragoste. Dupa fricile legate de siguranta si binele fizic al copilului, cred ca de departe cea mai mare frica a unor parinti este ca cel mic sa nu invete sa imparta, ca automat asta inseamna pentru ei ca cel mic va deveni un adult antisocial. Asta ar fi pentru unii un cosmar sau pedeapsa suprema. Daca esti copil si vreti sa-ti pedepsesti parintele, prefa-te ca nu stii si nu vrei sa imparti si deja in mintea adultului se naste panica “Aoleo, cu ce am gresit, o sa fie un antisocial, nu o sa aiba prieteni, e sortit singuratatii, ce ma fac?!”.

Frica da tarcoale in continuu si este atat de mare, incat multi parinti ajung sa-si forteze copilul sa imparta cu orice pret (adica de multe ori cel mic ramane fara obiectul impartit, ca doar 1 avea oricum), mergand atat de departe incat sa il certe (“Ti-am spus de atatea ori ca trebuie sa imparti!”), sa tipe la el (“Tu nu intelegi ca TREBUIE sa imparti?!?!?”), sa il ameninte (“Daca nu imparti, sa stii ca nu te mai aduc in parc!” sau “Daca nu imparti, sa stii ca nimeni nu o sa mai vrea sa se joace cu tine!” ca si cand prietenia se cumpara cu jucarii) sau sa il pedepseasca. Si aici apare frica copilului de parinte, care il determina pe cel mic sa devina obedient si sa imparta impotriva vointei lui. Uneori la final parintele satisfacut si mandru, afirma “Bravo! Vezi ce bine e sa imparti?”.

Sincer? Nu, nu vede ce bine e sa imparti! Pentru ca el nu a impartit, ci a fost fortat sa faca ce nu vroia, sa renunte la ceva impotriva vointei lui, doar de frica parintelui! Satisfactia copilului: complet zero. Frustrarea copilului: maxima.

Ce a invatat copilul din acest episod (care de multe ori repeta cu fiecare ocazie)? Ca daca un alt copil vrea jucaria lui, parintele va face apel la autoritate, va inspira frica, iar el va face ceva impotriva vointei lui, pur si simplu, fara drept de apel. Ca doar e mic si nu are dreptul sa isi doreasca altceva decat ce spune parintele, nu?

Si acum: din punct de vedere al copilului, cine e de vina pentru frustrarea lui, pentru frica lui? Evident, copilul cu care a fost fortat sa imparta. Asa ca, cu prima ocazie, sunt sanse foarte mari sa isi recupereze jucaria si sa “imparta” o imbranceala. Caz in care, daca e prins de parinte, s-ar putea sa primeasca o noua mustruluiala. Din vina cui, in mintea lui? Evident, din vina copilului cu care a fost fortat sa imparta. Si uite-asa, in loc se se nasca prietenii frumoase, se nasc antipatii urate. Si e pacat.

S-au scris multe articole pe aceasta tema, unele specializate altele simple opinii sau povesti pe bloguri, menite sa faca o schimbare in lume. Ma bucur ca exista aceste articole, ma intristeaza ca este nevoie de ele. La unele articole care militau pentru respectarea copilului prin comparatii de genul “Cum ar fi sa iti spuna un adult la cafenea ‘Da-mi si mie telefonul tau vreo ora sa ma joc cu el. Haide, ca trebuie sa imparti!’?” au existat comentarii cum ca nu poti compara adultul cu copilul, ca e altceva, e altfel situatia. Cum sa nu, copilul e ca un animal de companie care trebuie dresat si care nu are dreptul la pareri si dorinte, nu? Ca el e mic si nu stie nimic, da’ eu adult sunt mare si stiu mai bine. As raspunde tuturor: nu, nu e altceva, e tot OM, ca si adultul, chiar daca mai mic, si trebuie respectat si trebuie nu sa imparta, ci sa aiba dreptul de a alege daca sa imparta sau nu.

Pana la 3 ani, un copil nu are capacitatea intelectuala si emotionala de a intelege conceptul de “a imparti”. Abia de la 3 ani un copil poate incepe sa inteleaga, sa vada efectele impartelii, sa descopere posibilele bucurii pe care impartitul le aduce. Si pana la 3 ani copilul experimenteaza si uneori poate oferi altcuiva ceva sau poate lua inapoi, este perfect normal, asta nu inseamna ca a inteles conceptul. Sa-l fortezi tu, ca parinte, sa imparta, cu siguranta nu va grabi acest proces, dar va cauza suficiente daune pe termen lung (de la acumularea de frustrari care vor duce la situatii de genul “o sa-i fur jucaria inapoi cand nu se uita mama” care se va solda eventual si cu o bruscare sau ranire si pana la lipsa de incredere in parintele care trebuia sa fie de partea copilului si brusc e impotriva lui si de partea unui alt copil). Si nici dupa 3 ani, daca nu vrea sa imparta, copilul nu trebuie fortat, ci trebuie descoperita motivatia pentru care nu vrea sa imparta (recomand un articol pe aceasta tema – lectura obligatorie din punctul meu de vedere – al celor de la HandInHandParenting, pe care il puteti citi aici).

Sa repeti obsesiv “Trebuie sa imparti!”… Hm, s-ar putea ca rezultatul, peste 20-30 de ani, sa fie FIX opus celui dorit: un om frustrat, satul sa fie obedient, satul sa i se spuna ce sa faca, care sa-si spuna “Sunt adult acum si nu mai impart nimic cu nimeni, atata m-a fortat maica’mea sa impart cand eram mic, cand mi-era lumea mai draga auzeam ‘Trebuie sa imparti!’ incat acum, ca pot decide, nu vreau sa impart, uite-asa, pentru ca in sfarsit pot sa fac ce vreau!”. Poti in schimb incerca sa ii explici unui copil, cu rabdare, ce inseamna sa imparta sau sa ii arati efectele deciziei lui de a imparti. Am mai povestit cu alte ocazii cateva idei despre cum sa prezinti conceptul de “a imparti” celui mic si le reiau mai jos (sunt citite intr-una din cartile lui Adele Faber):

  • puterea exemplului – cand ii vad pe adulti ca impart sau cand cineva imparte cu ei
  • sublinierea efectelor pozitive ale impartitului de buna voie – “uite ce fericita e Maria ca i-ai dat si ei din biscuitii tai!”
  • prezentarea impartitului ca o idee atractiva – “daca tu ii dai din vopseaua rosie si el iti da tie din cea albastra, veti putea obtine amandoi culoarea mov”
  • oferirea puterii de decizie copiilor – “aveti o cutie de cuburi si amandoi vreti sa va jucati cu ele, cum credeti ca puteti rezolva situatia/imparti cuburile?”
  • acordarea de timp, fara fortare sau grabirea lucrurilor – “Lucy iti va spune cand e pregatita sa imparta.”
  • gasiti multe alte idei si aici

Dupa ce copilul a inteles conceptul, nici macar atunci nu TREBUIE sa imparta, ci e liber sa aleaga daca sa imparta sau nu si e liber sa traga un semnal de alarma parintilor refuzand sa imparta (din nou, recomand studierea articolului mai sus mentionat).

Nota: Referitor la varsta de 3 ani am citit in cartea “Bebelusul tau, luna de luna (6-23 luni)” de Simone Cave si Caroline Fertleman si ulterior in multe articole pe internet (cautati “children concept of sharing”).

— va recomand si articolul “Draga parinte, nu te baga!” (posibila scrisoare a unui pusti de aproape 1 an pentru parintele sau) —

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *