Tag Archives: sanatate

Cum e cu scutecele refolosibile (P)

Eram gravida in ultimul trimestru de sarcina cu fii’miu cand am inceput sa citesc despre scutecele refolosibile si initial mi-am prins urechile in denumiri si tipuri de eram cat pe-aci sa abandonez ideea. Am mai citit apoi si despre scutecele de unica folosinta (scurtat “uf”), am si scris aici despre ele din punct de vedere al sanatatii si am decis ca trebuie sa ma dumiresc pana la urma cum e cu scutecele refolosibile. Si am facut un hei rup, am citit cateva zile, am luat notite si m-am uitat la poze si filmulete despre scutecele refolosibile si abia apoi am simtit ca parca parca incep sa inteleg.

Acum, dupa peste patru ani de folosit (la doi copii) astfel de scutece de diferite tipuri si marci, m-am gandit sa povestesc si altor (viitoare) mamici despre ele, nu pentru ca n-ar mai fi informatii pe net despre ele ci pentru ca, in cautarile mele pe aceasta tema, mi-am dat seama ca orice informatie si orice experienta e bine venita, si ca uneori stilul cuiva de a scrie despre aceste scutece e mai pe intelesul tau ca un alt stil care e pe intelesul altcuiva.

Stati, ca mai vroiam sa va spun ceva: se tot face analogie cu scutecele de finet de pe vremuri, care trebuiau curatate, spalate, fierte, si care au dat batai de cap multor parinti. Analogia nu isi mai are locul acum, pentru simplul motiv ca totul s-a schimbat: masina de spalat poate sa spele bine merci la 90 de grade, detergenti exista din belsug, chiar prea multi ca e greu sa alegi, protectii de scutec exista (atunci nu existau, din ce stiu) si sunt chiar foarte simpatice si haioase si vesel colorate, asadar nu prea mai seamana cu scutecele din copilaria noastra, cel putin nu la capitolele care provocau dureri de cap.

Imagine: sweenpole2001 via Visual Hunt / CC BY-NC-ND

Scutecele actuale sunt intr-adevar de mai multe tipuri, toate insa substituind cu succes un scutec de unica folosinta. Ce are scutecul de unica folosinta? Pai are un strat care intra in contact cu pielea bebelusului si o tine uscata, are un strat absorbant si un strat exterior care pastreaza totul in scutec si are grija sa ramana hainutele uscate. Si un scutec refolosibil e fix la fel, cu mici variatiuni pe aceeasi tema dupa cum urmeaza:

  • fitted – seamana cu un chilot, este absorbant si are nevoie de un strat impermeabil la exterior
  • prefold – este dreptunghi, multistrat, necesita sistem de prindere si strat impermeabil la exterior
  • cu buzunar – are strat de protectie la interior si strat impermeabil la exterior, necesita inserturi (absorbantul)
  • all in one – au tot ce le trebuie ca sa fie folosite

Noi am experimentat toate tipurile, si recomand asta si altor mamici pentru ca fiecare bebelus e unic si fiecare familie e unica: sunt scutece care se usuca mai rapid dar au capacitate mai mica de absorbtie, sunt scutece mai subtiri sau mai groase, sunt scutece din materiale diferite iar bebelusul poate avea alergie la un anumit tip de material si se poate impaca foarte bine cu altul, sunt scutece care se pun mai usor pe fundulet si pe care le prefera si tatii/bonele/bunicile si sunt scutece care au nevoie de accesorii ca sa fie prinse, sunt scutece mai adecvate pentru bebelusi grasuni, care nu lasa urme pe picioruse si sunt scutece potrivite bebelusilor mai subtirei, care se aseaza foarte bine pe piciorusele lor. Ce sa mai, e important ca mamica sa gaseasca scutecele potrivite pruncului ei, si in acest scop o ajuta experimentarea si discutiile cu alte mamici si experientele altor mamici scuteciste.

Si inca un lucru imi place la scutecele astea: au ce miros vreau eu sa aiba, daca vreau sa aiba. Scutecele de unica folosinta din comert, in Romania, miros a parfumuri decise de producator, si miros puternic. Nu inteleg de ce, nu mi se pare ca nevoile care ajung in scutec miros mai bine in combinatie cu parfumurile din scutece.

Personal, dupa ce am testat toate tipurile de scutec si variate marci, am descoperit ca cel mai bine ma inteleg cu scutecele cu buzunar. Intr-adevar nu decideam materialul care intra in contact cu pielea copilului, asa cum este cazul scutecelor fitted, pre-fold sau unele all-in-one, insa ele mi se par cel mai usor si rapid de folosit.

Imagine: five blondes via VisualHunt.com / CC BY-NC-SA

Ca sa ma asigur totul ca pielea copiilor este in contact cu un material natural, am ales foi pentru scutece – niste foi din bambus care sunt fine si pastreaza pielea copilului uscata si previne murdarirea scutecului in sine (se ia foaia cu ce este pe ea si se arunca la toaleta).

Si pentru ca am mentionat pielea copilului as mai vrea sa va spun ca au fost extrem de rare situatiile in care am avut de-a face cu vestitele iritatii de scutec – s-a intamplat in doar cateva ocazii in care nu am estimat bine timpul pe care urma sa il petrecem departe de casa si nu am avut suficiente scutece de schimb la mine. Iritatiile au fost insa minore si au trecut dupa o singura aplicare de crema. Apropos, in cazul scutecelor textile se recomanda evitarea folosirii cremelor in zona intima pentru a nu afecta in mod negativ proprietatile scutecelor. Personal am decis sa nu aplic zilnic crema, iar in situatiile rare in care a fost nevoie, am ales sa folosesc o crema cat mai sanatoasa si eficienta (le mentionez aici pe cele 2 folosite si va prezint si o a treia, recomandata de alte mamici, poate ideile sunt de folos si altora – toate se gasesc in Romania):

  • Spot-On Serum de la Odylique – il folosesc la orice iritatie, julitura, zgarietura, si imi place pentru ca este natural si antimicrobial (contine lavanda, tea tree, echinacea, aloe si galbenele) – ca idee, din ce mi-a spus medicul dermatolog, galbenelele sunt contraindicate in caz de dermatita, asa ca poate este o idee buna sa evitati aceasta crema in caz de dermatita
  • Organic Soothing Salve de la Essential Care – mi-a placut pentru ca este natural si hranitor si eficient (contine unt de shea, ulei de cocos, ulei de floarea soarelui, ulei de ricin, extract de musetel)

  • Cutaden®Bebe de la Antibiotice – o crema utila in caz de iritatie dar si in caz de expunere prelungita la soare sau intrarea in contact cu diferite substante cu potential alergizant pentru ca ajuta la regenerarea tegumentului, Cutaden® Bebe fiind varianta special formulata pentru copii a unui produs traditional (este emolienta si contine oxid de zinc care nu se absoarbe in piele ci formeaza o pelicula protectoare pe piele, fiind non-iritant și non-alergenic)

Cam asa a fost aventura noastra cu scutecele. In curand se va termina si cumva imi va fi dor sa imbrac fundulet de bebelus sau copil mic in scutece cu flamingo sau stelute, buburuze sau broscute. A fost o aventura frumoasa si sanatoasa, si daca vreti sa va aventurati si voi si aveti intrebari, le astept in comentarii si va raspund cu drag.

Ce crema de protectie solara folosim?

De cand mi-am scos cateva alunite (am povestit deja despre experienta mea cu scoaterea alunitelor) am devenit foarte atenta la expunerea pielii la soare. Nu de alta, dar am planuri mari de viitor si nu vreau sa imi stea in cale vreo problema legata de piele sau de orice altceva. Si da, aparent 90% din cazurile de alunite letale sunt provocate de expunerea la raze UV (sursa).

Bun, si deci ce fac mai exact? Cateva lucruri marunte, zic eu.

Port palarie pe cap cat de des pot si in principiu si daca sunt nori. Asta pentru ca aici norii pot disparea la fel de repede pe cat au aparut, dar si pentru ca si prin nori patrund razele solare si ajung la noi.

Incerc, pe cat posibil, sa port pantaloni subtiri si lungi sau fuste lungi si bluze cu maneca lunga, din bumbac sau in. Tot pentru a expune cat mai putina piele la soare.

Cele doua reguli de mai sus le aplic si la copii: amandoi au palarii de soare fara de care nu ies din casa (mai mult, la gradinita la fii’miu vara e regula “no hat, no garden”, adica daca un copil nu are palarie de soare pe cap, nu are voie sa iasa in curte), su pantaloni subtiri si lungi, au bluze sau camasi subtiri, cu maneca lunga, din bumbac sau in.

Eu mai folosesc, indiferent de anotimp, si o crema hidratanta de fata cu filtru UV. Asta pentru ca si iarna e soare care poate afecta starea pielii, mai ales a celei de pe fata.

Dar cum palaria si hainele lungi nu sunt intotdeauna alegerea mea, ca si vestimentatia depinde de starea de spirit sau scopul si durata plecarii de acasa, si cum si copiii uneori mai fac mofturi legate de vestimentatie, apelez la crema de protectie solara pentru ca da, cred in utilitatea unei creme bune in ciuda vocilor care spun ca fix crema (generic!) te imbolnaveste.

ID-100223560

Si aici incepe distractia, ca sunt atatea, dar atatea marci si sortimente incat obosesti doar incercand sa alegi. Asa ca a trebuit sa ma gandesc ce vreau de la o crema in contextul in care urma sa ii cremuiesc si pe cei mici. Si mi-am dat seama ca de fapt e mai simplu decat credeam, pentru ca eu vreau o crema:

  • cu acoperire buna
  • fara substante nocive (nu vreau sa ma feresc de ceva si sa cauzez altceva)
  • la care sa nu faca alergie copiii
  • care sa nu fie un ulei pur de nu-stiu-ce, nu am incredere in ele cand vine vorba de soare si protectie anti-UV

Si m-am dus pe ewg, site-ul pe care verific toxicitatea produselor cosmetice. Am cerut sa imi afiseze lista de produse de protectie solara, le-am sortat dupa scor si le-am luat in ordine de la cele mai putin nocive. Si am verificat pe care din produse le-as putea gasi in UK. Si am facut o lista de vreo 8 produse.

Dupa care am triat iar lista: desi toate aveau scor 1, acesta era media scorurilor ingredientelor din fiecare produs. Si o parte din produse aveau ingrediente cu scor 3, asa ca le-am sters de pe lista. Si am ramas cu vreo 3. Si acum nu mai stiam ce criteriu sa aplic, asa ca am citit listele de ingrediente. Si am vazut ca aceste creme de protectie solara se impart in doua cand vine vorba de componenta activa: sunt cremele cu oxid de zinc si cremele cu oxid de titan.

Ok… si acum ce fac cu informatia asta? Pai, citesc mai departe, tot pe site-ul ewg si anume aici, si aflu ca ambele asigura protectie buna fara a pune in pericol sanatatea, si ca oxidul de zinc ofera o protectie mai buna anti-UVA decat oxidul de titan. Si tot din articolul mentionat am aflat ca se recomanda folosirea unei creme in locul unui spray pentru a reduce riscul inhalarii particulelor de oxid de titan/zinc.

Si am decis: am cumparat o crema cu scor pe EWG de 1, fara niciun ingredient cu scor 3, cu componenta activa oxidul de zinc si SPF 30+. Si ne e bine iar copiii o tolereaza foarte bine.

Sper sa va fie de folos informatiile de aici si sa va ajute sa gasiti crema potrivita.

Imagine: stockimages/freedigitalphotos.net

Varsat de vant la 3 ani

Varsat de vant, adica varicela, adica chicken pox. Asta i-a prelungit lu’ fii’miu vacanta saptamana trecuta.

Povestea a debutat luni seara, cand lu’ fii’miu i-a fost incredibil de sete. A baut jumatate de litru de apa in vreo 10 minute. Seara la culcare, iar sete. Peste noapte s-a trezit de trei ori si a cerut apa. Lucru care nu se intampla in mod normal. In plus, s-a foit toata noaptea, nu isi gasea locul, parca avea mancarimi.

Marti dimineata au aparut doua bubite foarte mici pe gat. Atat de mici incat pareau a fi cosuri bebelusesti sau iritatie de la caldura. Dar in mai putin de o ora au mai aparut bubite pe abdomen, vreo doua, mari si rosii. Era clar: avea varsat de vant.

Varsat de vant sau varicela

Miercuri deja era evident ca fii’miu are varicela, desi inca nu se plangea de nimic. I-am spus ce se intampla si de ce nu merge la gradinita, i-am explicat ca e normal, ca si noi am avut, ca o sa ii creeze disconfort si ca vom face ce putem sa il ajutam. Si mai ales ca il rugam si insistam sa nu care cumva sa se scarpine! Am mers la farmacie sa iau “arsenalul” de varsat de vant: un sirop antihistaminic (care ameliora senzatia de mancarime de pe corp) si o lotiune calmanta cu oxid de zinc. As fi luat si paracetamol, dar aveam deja acasa. Cu astea 3 urma sa supravietuim urmatoarelor zile. Ulterior am mai primit un pont despre un spray foarte bun (pe care probabil il va folosi fii’mea daca va fi cazul, caci l-am gasit doar pe net cu livrare peste 10 zile): lotiunea spray Cytelium de la Aderma am inteles ca a salvat multi copii de la scarpinat, infectii si urme pe piele.

Despre varsatul de vant am citit apoi si am aflat urmatoarele (in principal de pe site-ul NHS) :

  • e foarte comun si cel mai posibil sa apara intre martie si mai (hm, ce chestie, la fii’miu a aparut fix in aprilie!)
  • persoana in cauza este contagioasa cu 1-2 zile inainte de aparitia bubitelor si pana cand toate bubitele au crusta (adica la 5-6 zile dupa debut)
  • de la intrarea in contact cu o persoana contagioasa pana la declansarea bolii dureaza de obicei 14 zile (insa se poate si intre 7 si 21 de zile)
  • se recomanda evitarea locurilor publice in ideea de a nu imbolnavi persoane cu sistemul imunitar slabit; asta nu inseamna sa se stea in casa daca exista o curte sau o gradina sau o zona mai pustie in care se poate iesi (lucru greu de realizat, de aici si faptul ca noi am stat in casa 24/24 cand am avut varsat de vant)
  • nu exista tratament, exista doar lucruri care sa ajute: paracetamol (posibil sa apara febra) si lotiune calmanta sau gel racoritor
  • sub nicio forma nu se administreaza aspirina si nici ibuprofen in cazul varsatului de vant si nu se aplica ulei pe piele

Gradinita, locurile de joaca, magazinele, trenurile, autobuzele, leaganele din parc, toate au intrat pe lista de “interzis”. Asa ca am stat predominant in casa. Cu ambii copii, si amandoi vroiau mult la mami, el pentru ca era bolnav si ea pentru ca e alaptata, cu dinti noi care o suparau si in perioada de anxietate de separare puternica.

Joi, a treia zi de bubite, a fost cel mai greu pentru ca mai toata ziua fii’miu a fost moale, fara energie, cu febra, marait, suparat ca nu ii e bine si ca vrea la gradinita/in parc/in vizita/la charity/la leagane dar nu poate merge, era in continuu somnoros, a dormit de vreo 3-4 ori peste zi. Se abtinea cu greu sa nu se scarpine. Il deranjau rau bubitele, ii aparusera si pe buza de jos si pe pielea capului si alea chiar erau enervante. Noptile de miercuri spre joi si joi spre vineri au fost teribile, se foia foarte mult si se trezea foarte des plangand si cerand sa il dam cu lotiune calmanta.

Vineri a fost mai bine insa au aparut bubite noi, in interiorul gurii, teribile si alea. Evident ca lipsa poftei de mancare a fost efectul direct al varsatului de vant. Am avut insa grija sa fie foarte bine hidratat si sa ii oferim alimente cat mai “blande” sau care sa ajute: banane, supe crema, inghetata facuta in casa.

Si s-a facut sambata, cand deja era el insusi din nou, cu mici si rare maraieli cand il mai necajea cate o bubita. Dar ce a fost mai greu, trecuse.

Ce am facut in perioada asta si cum am supravietuit cu doi copii stand predominant in casa? Habar nu am, cert e ca am reusit!

Nu stiu cum ar fi fost daca facea varicela cand avea 1 an sau la 7 ani, dar acum, la 3 ani si 2 luni, a fost mai bine decat ma asteptam. In primul rand pentru ca nu a fost si fii’mea bolnava in acelasi timp cu fii’miu. In al doilea rand pentru ca el chiar a suportat cu stoicism boala si a colaborat cu noi sa nu se scarpine si sa nu i se infecteze vreo bubita. Am avut noroc si ca in ziua in care el a avut nevoie de mai mult somn si vroia musai la mami in brate, sotul a putut sta cu fii’mea (chit ca a recuperat treaba pentru job seara, dupa ce s-au culcat copiii). In rest, am luat fiecare zi pe rand si am vazut ce pot face sa fie mai bine pentru toti cei implicati in povestea varsatului de vant si cum putem supravietui cu daune minime.

Imagine: David Castillo Dominici / freedigitalphotos.net.

Doula la nastere

Doula este, conform wikipedia, o persoana care asista femeia inainte, in timpul si/sau dupa nastere, oferind acesteia precum si familiei si/sau partenerului sustinere emotionala si asistenta. Doula este companion la nastere, cea care sustine femeia aflata in travaliu la nivel emotional si psihic. Doula nu este cadru medical, asadar nu este moasa, dar moasa poate cu usurinta sa fie doula.

Fiind departe de familie si dorind sa nasc natural, pentru nasterea lu’ fi’mea aveam optiunea de a fi sustinuta in travaliu de o doula sau sa fiu singura la spital (luasem in calcul si nasterea acasa, dar spatiul nu permitea aceasta optiune).

Nestiind cand o sa nasc, nu aveam cum chema pe cineva din Romania sa fie cu mine la nastere, prietenii de aici au si ei copii mici pe care nu ii pot lasa 24 de ore (cat poate dura de exemplu un travaliu) iar sotul urma sa stea cu fi’miu pentru ca, evident, nu puteam sa-l lasam singur sau cu altcineva in contextul in care nu avem bona iar el este obisnuit sa doarma doar cu mami si tati. Si in plus, cred ca uneori e bine ca in sala de nasteri gravida sa fie sustinuta de cineva care este de partea ei dar care nu este implicat emotional (poate fi cel putin greu pentru o persoana sa vada pe cineva iubit in durerile facerii).

Fiind intr-o tara straina, urmand sa port un dialog cu cadre medicale in limba engleza si cu termeni medicali, nestiind cat va dura travaliul si dorindu-mi sa nasc natural in conditiile in care mi-era teama ca iar voi fi fortata/pacalita spre cezariana (desi aici chiar nu aveam motive, dar asa-i cand experienta trecuta iti creeaza temeri), stiam ca mi-ar prinde bine un suport moral local, cineva care sa stie si engleza, sa stie si cum sa se poarte cu o femeie in travaliu, sa stie si cum functioneaza lucrurile in spitalele de aici, si clar cineva care sa fie de partea mea, sa ma sustina si sa imi sustina cauza atunci cand eu n-as mai fi rationala in travaliu. Asadar aveam nevoie de o doula.

Am cautat pe site-urile locale, am citit recenzii pe forumuri, am scris la 4 doule, din care una mi-a raspuns: a fost prima careia ii scrisesem si cumva s-a intampla ca ea sa fie si alegerea perfecta (asta o spun acum, dupa nastere).

M-am intalnit cu ea prima oara cand eram insarcinata in cateva luni, am stat de povesti si am stabilit cam care mi-e planul. Apoi am tinut legatura pe email si telefon, ca sa o tin la curent cu evolutia sarcinii.

O intrebasem in mailul initial daca a mai asistat la o nastere naturala dupa cezariana, si asta am intrebat in toate mailurile trimise doulelor, pentru ca mi-ar fi placut sa gasesc pe cineva care stia cat de cat care e ideea cu NVDC. Doula despre care povestesc mi-a spus ca a asistat la o singura nastere pe care graviduta o dorise naturala dupa cezariana, dar ca totul s-a impotmolit la dilatatie 2cm si s-a ajuns la cezariana. Cu toate astea, era informata, stia despre ce este vorba si chiar mi-a imprumutat documentatie despre nasteri, drepturile femeii gravide si NVDC (brosura AIMS). Am simtit in permanenta sustinere din partea ei si s-a bucurat ulterior ca am fost prima mamica cu NVDC pe care a asistat-o.

In saptamana 37 m-am vazut iar cu ea si am pus la cale planul nasterii, astfel incat ea sa stie exact ce imi doresc, ce permit cadrelor medicale si ce nu, ca sa stie cum sa fie de partea mea. M-a intrebat inclusiv ce fel de sustinere imi doresc din partea ei, cum am nevoie de ea sa fie in timpul travaliului, cat sa vorbeasca, cum sa se comporte. S-a dovedid un om foarte frumos, dedicat muncii sale pe care o face cu mare drag.

Dupa aceasta intalnire am tinut legatura in permanenta cu ea, uneori vorbeam chiar zilnic.

In ziua travaliului, cand eram in saptamana 40 si 3 zile, am anuntat-o dimineata ca peste noapte am avut contractii neregulate si reduse ca intensitate, dar frecvente. Vroiam sa stie cum stam, si am vorbit cu ea toata ziua. Aceasta comunicare permanenta a fost foarte reconfortanta, mi-a prins tare bine psihic sa stiu ca am cu cine ma sfatui, cu cine ma consulta si cine veni cu mine in sala de travaliu.

A mai fost un plus legat de doula aleasa: cel mai des asista la nasteri chiar in spitalul in care urma sa nasc si facea chiar parte din ceva comitet medical de acolo. Chiar cu o saptamana inainte de nastere mi-a scris si mi-a povestit ca avusese loc o intalnire medicala la spital si se discutase despre cum ar trebui sa fie si mai sustinute femeile care vor sa nasca natural dupa cezariana. A fost fain sa aflu asta, a fost o informatie pozitiva.

Revenind la ziua travaliului: m-a intrebat in permanenta daca vreau sa merg la spital sau mai stau acasa, respectandu-mi deciziile, iar in momentul in care am spus “Acum vreau la spital!” mi-a raspuns doar “Anunta-ma cand pleci de acasa si te astept in fata spitalului” (asa convenisem, ca nu are rost sa vina sa ma ia daca e in timpul zile ca voi merge cu sotul si cu fi’miu).

Cand am ajuns la spital, ea era deja acolo si m-a ajutat sa ies din masina, ca eu deja simteam impulsul de impingere si chiar aveam nevoie de ajutor sa ma deplasez. Habar nu am cum am ajuns in sala de travaliu, dar stiu ca pe un hol ne-am intalnit cu o moasa prietena de-a doulei, care m-a ajutat si ea desi doar ce iesise din tura. Si in sala de travaliu o parte din personal era cunoscut de catre doula, o moasa era chiar vecina de-a ei, iar lucrul asta a creat o atmosfera calda, prietenoasa, in sala de travaliu, si m-a facut sa ma simt in siguranta: stiam ca doula e de partea mea, iar faptul ca are prietene/cunostinte printre cadrele medicale nu putea decat sa ajute.

Cand m-am dat jos din masina, din reflex i-am raspuns doulei in romana si apoi mi-am dat seama ca trebuie sa vorbesc in engleza, lucru care a impiedicat deconectarea aia despre care vorbeste Odent in cartea sa. Cu toate astea, vocea doulei a fost cea care m-a ajutat, pentru ca a stiut sa fie de partea mea si a stiut exact ce sa spuna si cand sa spuna astfel incat sa ma ajute. Personalul medical m-a simtit ca fiind foarte incapatanata, asta pentru ca nu apucase nimeni sa-mi citeasca planul nasterii si ei isi faceau rutina iar eu ma opuneam la monitorizare, canula si alte cele, insa s-au prins ca am incredere in doula si atunci o rugau pe ea sa vorbeasca cu mine. Si am apreciat mult ca a stiut cum sa intermedieze intre mine si ei, cum sa comunice cu mine sa nu ma panichez in vreun moment si sa imi dea incredere in mine si cum sa comunice cu personalul medical.

Dupa nastere, a stat cu mine vreo 6 ore si ar fi stat mai mult daca nu as fi trimis-o eu acasa. Mi-a povestit nasterea cum a vazut-o eau si mi-a raspuns la intrebari si mi-a oferit detalii pe care eu nu le remarcasem sau le uitasem. A avut grija sa fiu bine instalata in rezerva si sa am totul la indemana inainte de plecare si am vorbit cu ea apoi de multe ori in ziua urmatoare pentru ca vroia sa se asigure ca sunt bine si ca ajung cu bine acasa. Si acum pastram legatura si urmeaza sa ne vedem la un ceai dupa ce vine din vacanta.

Privind in urma, sunt convinsa ca a fost cea mai buna alegere sa angajam o doula pentru nastere, si cumva am avut alaturi in spital doula potrivita mie. Acum inteleg de ce statisticile si medicul Odent vorbesc despre reducerea cezarienelor in cazul nasterilor la care gravidele au alaturi si o doula. In Romania nu auzisem de doula, aici am aflat intamplator cautand de fapt moasa (dar moasele independente sunt mult mai costisitoare decat o doula), insa am inteles ca incep sa se faca cursuri de pregatire pentru doula si in Romania, ceea ce ma foarte bucura, poate asa nasterea redevine ce este, un proces natural si normal, nu o boala care se trateaza chirurgical.

Sarcina – diferente de abordare

Prima sarcina a fost monitorizata si finalizata in Romania. A doua sarcina este monitorizata in UK. Inevitabil am remarcat diferente la capitolul monitorizare sarcina, diferente interesante din punctul meu de vedere, care mie mi-au comunicat (sau confirmat?) anumite aspecte legate de sistemul medical romanesc in general.

Trombofilia

In timpul primei sarcini, in saptamana 12, placenta avea gradul 1 si prezenta lacuri. Medicul obstetrician mi-a recomandat inceperea de tratament cu Aspenter, 3 pe saptamana, si efectuarea de analize genetice. In urma rezultatului care descoperise o mutatie genetica, am fost trecuta pe Clexane din saptamana 17, una pe zi, doza mica initial, dublata ulterior. Decizii luate de medicul obstetrician, fara a fi trimisa la hematolog in prealabil. Am fost insa trimisa la Fundeni la un medic de laborator (NU hematolog) care s-a concentrat pe anemia mea, nu pe aspectul hematologic.

In UK, afland medicii ca am facut Clexane, in secunda doi m-au trimis la hematologie. Fara analize in plus, doar cu analizele romanesti pe baza carora mi s-a dat Clexane la prima sarcina, plus un chestionar privind istoricul meu medical si al familiei: mi s-a spus clar si direct si mi s-a scris negru pe alb pe o foaie ca “nu necesita administrare de medicamente, riscul de trombofilie este sub scazut” (“below low risk”).

Gradul placentei

In Romania mi s-a monitorizat placenta la fiecare ecografie (si au fost destule), facuta la particular, ca acolo eram trimisa de medicul obstetrician.

In UK, la 32 de saptamani, placenta avea grad 3 si prezenta lacuri. Medicii extrem de relaxati, imi spun “Nu este nicio problema, dar am scris observatia asta pe foaie ca sa se stie”. La 36 de saptamani, la ecografie, intreb de placenta: “Nu conteaza cum e, cat timp copilul se dezolta normal, nu ne intereseaza. Iar copilul este perfect in grafic.”

Colul

In Romania mi se masura mereu colul, nu stiu de ce. La un moment dat, prin saptamana 32, colul avea vreo 2.5cm, mi s-a recomandat repaus la pat (deja eram la pat oricum, din saptamana 12).

In UK, colul mi-a fost masurat doar la ecografia din saptamana 32, avea 2.5cm, nu mi s-a recomandat nimic, doar s-a scris pe foaie ca nu am risc de nastere prematura. La cea din saptamana 36, intreb de col, ca asa stiam eu din Romania. Mi se raspunde senin “Nu ne intereseaza. Il masuram doar la 32 ca sa stim daca trebuie sa administram vreun tratament sa amanam o posibila nastere prematura, in cazul in care colul e prea mic. Apoi nu mai conteaza, ca oricum ar fi colul nu mai intervenim.”

Cordonul ombilical

Tin minte ca in saptamana 36, in Romania, mi s-a spus ca bebe nu are cordonul ombilical dupa gat. M-am bucurat atunci, nestiind ca nu are nicio relevanta.

In UK, la 36 de saptamani, nu a interesat pe nimeni unde e cordonul. S-au uitat doar la flux si la volumul de lichid amniotic, sa se asigure ca totul este in parametri normali (si este).

Nasterea naturala dupa cezariana

In Romania stiu ca este un vis frumos, si ca sa ti se dea sansa (sa ti se dea? hm…) sa incerci NVDC trebuie sa cauti mult si bine un medic dispus sa iti fie alaturi, si ii numeri pe degete pe astfel de medici.

In UK se pleaca de la premiza ca orice femeie poate sa nasca natural, indiferent ca a avut sau nu cezariene la activ. Ceea ce, recunosc, ma ajuta, pentru ca ma scuteste de cautari inutile pe care ar fi trebuit sa le fac in Romania.

 

De unde aceste diferente? Oare din accesul la informatie? Sau poate din lipsa/prezenta intereselor materiale? Hm…

Stiu cum e in Romania, vad acum cum sunt lucrurile in UK. Daca aveti informatii despre cum stau lucrurile si in alte tari, m-as bucura sa le impartasiti prin comentariu la acest post sau pe email.

Reducand consumul de alimente nesanatoase

Am pofte alimentare. Da, as putea da vina pe sarcina, dar ea chiar nu are vreo vina, este o sarcina minunata. Pofte am de cand ma stiu, si chiar daca stiu ca un aliment este nesanatos ma abtin cu greu, iar daca cineva mananca ceva mai ales cu pofta, trebuie musai sa gust, macar putin, “de pofta”, vorba aia.

Si la mine, ca la toti oamenii cred, oboseala amplifica poftele, in special pe cele de alimente nesanatoase cum sunt biscuitii (da, cei cu multa faina si zahar), prajiturile sau inghetata. Am decis insa acum ceva vreme sa am mai multa grija de sanatatea mea si ulterior si de sanatatea familiei, asa ca incerc sa am grija ce alegeri fac la cumparaturi si cand vine vorba de gatit. Si stiu ca am atins un echilibru care se reflecta in starea noastra de sanatate.

Cu toate astea, poftele nu m-am abandonat. Si imi place sa nu imi refuz poftele, ca nu cred ca frustrarea ma ajuta in vreun fel. Insa am gasit recent un ac de cojocul lor, mai precis o regula foarte simpla:

Pentru fiecare aliment nesanatos de care imi e pofta si pe care il mananc (atentie: in cantitati mici!), mananc fructe proaspete, echivalentul unui mar.

Adica, daca mi se face pofta de biscuiti digestivi, imi permit sa mananc 2-3 si apoi mananc un mar. Daca rontai un baton de susan, mananc apoi un castron mic de afine. Daca am poftit o prajitura, mananc maxim jumatate din ea (ca o impart cu jumatatea mea, evident) si apoi repede o jumatate de pepene galben sau o portocala. Si tot asa.

De ce echivalentul unui mar si nu mai mult sau mai putin? A fost o decizie “dupa ochi”, adica atat mi s-a parut mie ca ar intra in actualul meu stomac dupa 2 biscuiti de exemplu. Este o cantitate orientativa, nimic batut in cuie.

Rezultatul dupa 2 saptamani de la “implementarea” acestei reguli? Mananc mai multe fructe, asta e clar, insa a scazut numarul “traznailor” consumate, pentru ca daca mananc 2 biscuiti si un mar, nu mai pot sa mananc iar biscuiti ca nu mai e loc in stomac. Si uite-asa, fara frustrari si cu un aport suplimentar de vitamine am reusit sa reduc numarul de alimente nesanatoase (numar oricum foarte mic in ultimii ani).

Ce am remarcat foarte interesant insa este faptul ca pe masura ce consum mai multe fructe, mi-e din ce in ce mai putin pofta de “traznai”, si mi se intampla sa am senzatia ca mi-e pofta de biscuiti de exemplu, sa merg la bucatarie, si cand sa iau un biscuite sa il rontai, sa il pun la loc si sa-mi iau direct marul care ar fi urmat dupa. Asa ca ma astept ca in curand sa renunt de tot la diferite alimente mai putin sanatoase.

Ah, si inca ceva: prajituri nu fac inca, dar am inceput sa fac placinta pentru cand mi-e pofta de prajitura (m-am laudat deja aici), si am inceput sa fac si inghetata cu fi’miu, care e foarte mandru de rezultat si mananca si el cu mare pofta. Reteta de inghetata de casa o scriu aici rapid, ca e simpla:

  • 100g iaurt grecesc
  • 2 linguri miere sau 1 banana
  • 100g fructe (zmeura sau mango de exemplu)
  • dat totul prin blender, apoi in forma si la congelator.

Acum, ca v-am povestit de trucurile mele spre o alimentatie mai sanatoasa, astept sa-mi povestiti si voi in comentarii trucurile voastre!

NVDC: de unde incepi documentarea?

Stiam ca vreau sa nasc natural data viitoare chiar din momentul in care mi-am dat acordul pentru cezariana, la nasterea fiului meu. Insa abia in momentul in care am ramas din nou insarcinata am inceput sa ma documentez despre ce inseamna de fapt nasterea naturala dupa cezariana. Asta  pentru ca o astfel de nastere este tratata de multi medici ca fiind “speciala” sau cu “risc ridicat”, asta in cazul medicilor care sunt dispusi sa asiste sau cred ca este posibila o astfel de nastere.

Am prietene care au nascut prin cezariana prima oara desi au vrut si unele chiar au incercat sa nasca natural, iar la a doua nastere au optat automat pentru nastere prin cezariana. Cu o parte din ele am apucat sa vorbesc si mi-au spus ca fie nu le-a sustinut medicul, fie le era prea frica de ruptura uterina (frica indusa in mare parte de medic).

In momentul in care mi-am dat acordul pentru cezariana, mi-am intrebat medicul daca voi putea naste natural data viitoare: “Sigur ca da!”. Asta in contextul in care si de data asta imi spusese ca voi putea naste natural, asta pana in saptamana 34 cand a inceput sa-si schimbe discursul intr-unul agresiv pro-cezariana. Cand am mers la alt medic pentru care am tot respectul si in care am foarte mare incredere (cu exceptia acestui subiect) mi-a spus clar ca nastere naturala dupa cezariana este exclusa, si asta nu legat de cazul meu in vreun fel, ci in general.

Intr-adevar in Romania este foarte greu sa gasesti in prezent medici care sa te sustina daca vrei sa incerci sa nasti natural dupa cezariana, in schimb exista multe mituri larg raspandite despre acest subiect, printre care “o data cezariana, mereu cezariana” sau “riscul de ruptura uterina este foarte mare, nu se merita”.

Astfel, ca si gravida cu o cezariana la activ, simti ca ai nevoie de informatii si de studii pentru a putea lua o decizie pentru copilul tau, pentru corpul tau, pentru nastere, si nu pentru comoditatea vreunui medic. Si daca decizi ca vrei sa nasti natural, ai nevoie de informatii si studii in care sa iti gasesti sustinerea atunci cand cei din jur se tem sau mai rau, te descurajeaza. Simti ca informatia iti va da puterea de care ai nevoie pentru a iti sustine cauza. Doar ca sa pornesti pe acest drum poate fi uneori greu pentru ca nu stii de unde sa incepi documentarea. Cel putin asa s-a intamplat in cazul meu, nu stiam ce sa caut exact pe net sau ce carti sa citesc. Incet incet insa lucrurile se leaga, pentru ca dupa ce incepi sa citesti cateva articole, descoperi alte puncte cheie despre care sa cauti informatii, gasesti povestile altor mamici, gasesti carti utile si grupuri de sustinere.

Pentru ca mitul cu ruptura uterina era cel care imi ramasese cel mai bine intiparit in minte legat de subiect, am inceput sa caut despre ea: ce este, care sunt factorii care influenteaza riscurile, care sunt simptomele si ce se face atunci cand se intampla. Asa am aflat ca risc de ruptura exista si in cazul primei nasteri sau in cazul unei cezariene planificate si ca exista si alte riscuri (unele chiar mai mari) in cazul nasterii naturale dupa cezariana decat cel de ruptura, dar despre care nu se (prea) vorbeste: riscul de prolaps de cordon ombilical, cel de desprindere a placentei si cel de distocie de umar.

Citind de factorii care influenteaza riscul de ruptura uterina, am ajuns la articole despre inducerea travaliului si despre adiminstrarea de calmante in timpul travaliului. Cu ocazia asta s-a deschis portita spre monitorizarea din timpul travaliului, mai ales in cazul in care nasterea are loc la spital, si despre recomandari referitoare la ce sporeste si ce scade sansa de reusita a nasterii naturale (care apropos, in engleza se prescurteaza VBAC dar mai nou este numita TOLAC, adica “trial of labour after C-section”, incercare de nastere naturala dupa cezariana, VBAC referindu-se in unele documente/studii la o nastere finalizata).

Si pentru ca in fundul mintii mereu este cezariana anterioara, pe care incercam sa o inteleg, si pentru ca vreau sa fiu cat mai bine pregatita si informata de data asta (pentru ca data trecuta am avut incredere in personalul medical si m-am bazat ca “ei stiu mai bine”, crezand ca sunt de partea mea nu de partea lor si impotriva mea), am cautat si despre riscuri comparate cezariana vs. nastere naturala, despre travaliu in sine, fals si real, si despre situatiile care chiar impun cezariana precum si despre posibilele pretexte false de cezariana (cum ar fi “copilul este prea mare/bazinul este prea mic” sau “are cordonul dupa gat, musai cezariana”), inclusiv despre cum si daca poti sa intorci bebelusul in burta cu capul in jos daca el este cu fundul in jos (si asa am aflat de exemplu ca aceasta tehnica nu creste riscul de ruptura uterina, ca tot vorbeam mai sus despre asta).

Apropos de cezariana anterioara, mi se pare foarte important ca fiecare graviduta care isi doreste sa nasca natural dupa cezariana sa inteleaga ce s-a intamplat data trecuta, ce nu a mers, de ce a fost necesara operatia, daca a fost. Cea mai buna ar fi o discutie cu medicul care a efectuat operatia, daca se poate. In cazul meu, discutia este exclusa dar imi este clar acum ca nu eram in travaliu si in mod normal nici nu trebuiau sa ma interneze ci sa ma trimita acasa (cand am cerut externarea, mi-a fost refuzata), copilul nu era in stres fetal, personalul medical nu a dorit ca eu sa nasc natural si m-a tinut (nu impotriva vointei mele, ci din cauza neinformarii mele) in pat, pe spate, fara miscare si fara mancare, timp de 12 ore, cu vreo 3 verificari extrem de dureroase de col, si in final cu presiune continua ca “cezariana este mai sigura pentru orice copil, la orice nastere” (complet fals).

In cautarile mele am dat peste articole faine, carti utile si un grup de suport. Le voi mentiona pe toate in pagina “Nastere naturala dupa cezariana“, insa pana atunci vreau sa mentionez aici:

  • cred ca primul articol pe care l-am citit despre ruptura uterina este acesta si apoi cred ca am citit acest articol
  • grupul romanesc de sustinere de pe facebook in care sunt prezente si moase este acesta
  • cartea pe care in prezent o citesc este de fapt o brosura de 86 de pagini, disponibila si ca eBook, si se numeste “Birth after cesarean” de Jenny Lesley, editata de AIMS si disponibila aici (eu m-am referit la ea saptamana trecuta ca fiind cartea “VBAC” pentru ca asa scrie pe coperta exemplarului meu, desi in interior scrie titlul complet)

Inca o mentiune mai fac si inchei acest post: frica de o noua cezariana exista la gravidute insa o idee gasita intr-o carte mi-a placut foarte mult, si anume frica dispare si increderea apare si devine mai puternica dupa ce se trece hopul din timpul travaliului care a dus la cezariana data trecuta (adica dupa ce treci de dilatatia de 1cm de exemplu sau de cele 10 ore de travaliu).

Nota: in acest post m-am referit, din obisnuinta, la nastere naturala ca fiind nastere vaginala, nu ca fiind nasterea fara medicamente si fara inducere. In romana, prescurtarea este NVDC, “nastere vaginala dupa cezariana”.

Pe scurt despre un proiect indraznet

Sunt abonata de ceva vreme la diferite bloguri romanesti, majoritatea (intamplator sau nu) apartinand unor mamici. Am insa in lista si 2 bloguri ale unor tatici, unul dintre ele fiind al lui Alex Zamfir. Nu il cunosc, am aflat de el pur intamplator prin intermediul unui share pe reteaua de socializare, si m-am abonat la blogul lui.

Saptamana trecuta am aflat de la el de un proiect indraznet pornit de el impreuna cu alti 10 oameni curajosi (unii ar spune naivi): construirea din donatii publice a primului centru medical independent de oncologie si hematologie pediatrica din Romania. Primului, pentru ca nu exista altul in toata tara. Si pentru ca din pacate este mare nevoie de un astfel de centru: in fiecare an, 5.000 de copii sunt diagnosticati cu o forma de cancer (sursa). Si planul este simplu: daca fiecare roman doneaza 1 RON o data la 9 luni, in 3 ani spitalul va fi gata. Cat de grea poate fi atingerea acestui tel? Eu zic ca se poate, pentru ca am vazut ce minuni se intampla cand oamenii se mobilizeaza si se implica.

Proiectul este foarte la inceput, cei 11 oameni mai au cateva lucruri de aranjat, mai ales din punct de vedere legal (sunt in curs de infiintare fundatie din ce am inteles), insa am vrut sa va prezint acest proiect de pe acum si sa va invit sa vizitati site-ul 1leu.org. Poate o sa va implicati in acest proiect, poate nu, insa initiativa m-a impresionat si stiu ca astfel de mobilizari chiar pot schimba Romania, asa ca am vrut sa va spun si voua.

Purtarea bebelusului si a copilului

Este saptamana internationala a purtarii bebelusilor si copiilor (detalii aici) si profit de ocazie sa fac cateva remarci pe aceasta tema.

Dupa cum ati ghicit cred deja, din simplul fapt ca scriu acest post, mi-am purtat si imi port copilul in sisteme de purtat. L-am purtat de la 3 luni ca pana atunci il tineam in brate fara ajutoare, si inca il mai port, mai des pe sold acum, si in curand cred ca o sa il port si in spate (momentan nu ii place asa). Fiind mamica purtatoare, ma bucur cand vad alte mamici cu bebelusi purtati si e fain sa vezi ca exista instant o legatura intre mamici, ca isi zambesc cu drag si se insenineaza cand se uita la cei mici.

Beneficiile purtarii copilului la piept sunt nenumarate, de la reglarea respiratiei la simtirea in siguranta, de la dezvoltarea simtului de orientare la un sistem imunitar mai bun. Despre ele puteti citit articole nenumarate pe internet, in engleza sau romana (astfel de articole puteti citi aici si aici).

Toate beneficiile insa pot fi diminuate considerabil de dezavantajele purtarii copilului in mod gresit intr-un sistem de purtare.

In Londra (si posibil in UK) sunt la moda niste sisteme de purtare a bebelusului/copilului care nu ofera suficienta sustinere in zone dintre picioare (adica copilul nu sta cu fundul si picioarele in forma de litera M, acest lucru punand presiune asupra soldurilor si putand afecta pe termen lung articulatiile acestora), si care permit pozitionarea celui mic cu spatele la parinte si cu fata la exterior, iar mamicilor li se pare mai distractiv pentru copil sa-i poarte cu fata la exterior, nestiind ca:

  • pun presiune inutila asupra coloanei bebelusului, arcuind-o in mod nenatural (nu e de mirare ca multi bebelusi incep sa planga la scurt timp dupa ce sunt pusi incorect in sisteme de purtat, si ma trec fiorii cand ma gandesc la coloana celui mic cand vad ca parintele in loc sa schimbe pozitia celui mic, incepe sa faca miscari sus-jos cu copilul in ideea de a-l linisti)
  • pun presiune pe zona inghinala, copilul neputandu-se sprijini si pe parinte asa cum se intampla cand sta cu fata la acesta
  • fac dificila termoreglarea, copilul pierzand mai usor din caldura cand este expus cu pieptul la exterior decat atunci cand e lipit cu pieptul de purtator
  • isi suprastimuleaza bebelusul fara sa vrea, pentru ca cel mic se poate speria de lumea din jur sau poate obosi si nu are unde sa se cuibareasca pentru a se simti in siguranta (puteti gasi si mai multe idei pe aceasta tema aici)

In continuare am dilema daca sa intervin sau nu cand vad copilasi incorect purtati la piept, insa cel mai simplu mi s-ar parea sa printez o foaie gen “fluturas” cu problemele cauzate de purtarea incorecta a bebelusului si sa o ofer, zambitoare si senina, parintilor in ideea ca acestia cu siguranta nu fac lucrurile din rea vointa, ci din lipsa de informare care nu poate fi nici ea blamata tinand cont de cat de bombardati cu informatii suntem cu totii.

Voi ce parere aveti?

De toate pentru toti copiii

Acum cateva saptamani, veneam cu fi’miu acasa, cu mijloacele de transport in comun. Era amiaza, in jur de ora 12. Autobuzul era destul de liber, si langa noi era o familie, toti membrii ei stateau jos pe scaune care era 2 in fata celorlalte 2. Cu spatele la directia de mers, erau un baiat de vreo 7-8 ani si fratele lui de vreo 6 ani. In fata lor, statea surioara lor de vreo 4 ani. Langa ea, statea mama celor trei copii. Doamna era destul de plinuta in sensul ca ocupa si parte din scaunul fetitei.

Fiecare dintre cei 3 copiii avea in mana propria punga de chipsuri din care manca de zor. Cand noi am urcat in autobuz, mama doar ce scotea din sacosa un pahar si o sticla de suc galben fara eticheta, din care ulterior a turnat in pahar si a dat fiecarui copil sa bea. Si baietii si fetita au facut pauza de chipsuri, au baut suc si apoi au revenit la chipsuri.

Mama a pus sucul inapoi in sacosa si a scos o ciocolata de 100g: a desfacut-o, a impartit-o in 4 si a dat cate un sfert de ciocolata fiecarui copil, ea pastrandu-si un sfert. Baietii au facut iar pauza de chipsuri, au mancat repede patratelele de ciocolata, si au reluat chipsurile (pe care le-au terminat pana am coborat noi). Fetita in schimb nu vroia ciocolata, dar mama a insistat, asa ca intr-un final a bagat in gura ciocolata. Dar i s-a facut rau in sensul ca i-a venit inapoi ciocolata si a scuipat-o saraca in mana. Moment in care se aude:

– Uite ce ai facut! De ce faci asta? Si nici macar nu am servetel!

Micuta era confuza, nu intelegea ce s-a intamplat, dar se si simtea prost in acelasi timp si se uita cu o privire vinovata si nedumerita la mama ei. Si m-am intristat.

Sunt convinsa ca femeia isi iubea copilasii enorm si ca ar fi facut tot ce e mai bine pentru ei, si ea posibil ca facea deja ce credea ea ca e mai bine (in fond, ea chiar incerca sa fie corecta fata de ei impartind in mod egal ciocolata de exemplu). Acest “bine” fiecare parinte il considera dupa propriile puteri si informatii si intelegere. Asa ca relatarea nu e o critica sau o judecata, doamna in cauza era doar o mama. M-am intrebat insa daca s-ar putea face ceva in situatii similare, daca poate cineva din exterior sa intervina in vreun fel astfel incat sa se schimbe ceva in bine in viata acelei familii (am aceeasi dilema si cand vad copii in sisteme de purtat pusi cu spatele la parinte)… Imi era clar ca femeia avea probleme cu greutatea si posibil si cu sanatatea si cand ii vedeai pe cei trei copii ce si cum mancau, aveai senzatia ca le vezi si lor viitoarea stare de sanatate si-ti parea rau…si ai fi vrut sa faci ceva, dar nu stiai ce… poate macar sa oferi un servetel, daca aveai, si o vorba buna sau un sfat necerut…