Tag Archives: pedepse

Talk less, ask more

Adicatelea, vorba lunga, saracia omului, mai ales a parintelui care isi doreste un copil fain cu care sa aiba o relatie frumoasa. Si zice bine Alfie Kohn, caci el e autorul acestui indemn, si pe el l-am ascultat astazi timp de 3 ore (sigur n-au fost doar 15 minute? ca prea a zburat repede timpul!) la conferinta la Intercontinental, alaturi de parinti faini si deschisi la minte, multi dintre ei cu bebelusii langa ei.

De Alfie Kohn v-am spus pe scurt in ziua in care am fost la lansarea cartii lui: e cel care te sfatuieste sa te focusezi pe colaborarea cu copilul, nu pe controlarea acestuia. Si cum lansarea a fost fara el si astazi tinea conferinta, a fost musai sa merg. Si ma bucur ca am facut-o si incerc sa va povestesc cate ceva de acolo, desi inca mi se limpezesc lucrurile in capsor si inca diger informatii si revelatii.

Primul subiect pe care l-a abordat Alfie Kohn a fost controlul.

Multi parinti isi controleaza copiii si cauta si inventeaza metode de a-i face pe cei mici sa faca ce vor ei. Sa intrebi copilul ce vrea sau sa ii oferi optiuni? Neeeh, doar copilul habar n-are, stim noi mai bine, ca doar noi suntem parintii, nu? Ei bine, nu chiar. Pentru ca cei mici de exemplu au instincte nealterate. Pentru ca ei vad lucrurile dintr-un alt punct de vedere de multe ori. Pentru ca daca noi decidem mereu in locul lor, transmitem mesajul “nu am incredere in tine ca poti lua o decizie buna” si nici nu le dam ocazia sa invete sa ia decizii sau sa caute solutii si variante in diferite situatii. “Let’s focus on ‘working with’ than ‘doing to’ our children”.

O istorioara scurta dar atat de familiara tuturor, povestita de Alfie Kohn: o mama se intreba trista ce s-a intamplat cu copilul ei cel bun, care nu iesea din cuvantul ei, care facea tot ce-i spunea ea si era asa cuminte, ce s-a intamplat cu el ca acuma arata si se poarta atat de rebel si cine stie daca nu o sa ajunga sa comita si infractiuni. Raspunsul este unul atat de simplu incat pana nu-l auzi nici nu-l constientizezi parca de simplu ce e: copilul face in continuarea ce i se spune, doar ca acum altcineva ii spune ce sa faca.

Parintele este in viata copilului pentru a avea grija de el, nu pentru a-l controla si a-l face sa respecte ordine si sa accepte decizii. Controlul asupra vietii copilului trebuie sa il aiba… copilul. Parintele ajuta, sustine, ghideaza, explica. Nu controleaza.

Al doilea subiect discutat a fost despre pedepse si recompense, doua fete ale aceleasi moneda, cea cu care adultii “cumpara” supunerea copiilor. Ambele fete sunt la fel de nocive, cu efect “pozitiv” pe termen scurt si negativ pe termen lung: vorba lui Alfie Kohn, daca pedepsele sunt atat de eficiente in educarea copilului, de ce ele sunt repetate de zeci de ori, de ce au caracteristica de “reguli” in unele case?

Pedepsele si recompensele nu te invata despre consecintele faptelor tale asupra celor din jur, ci despre consecintele asupra ta: “ce mi se intampla mie (pozitiv/negativ) daca fac asta”? Infloreste egoismul, se ofileste empatia.

Pedepsele aduc frica si sporesc creativitatea (“cum sa fac asta fara sa fiu prins/cand nu ma vede nimeni?”).

Recompensele aduc falsitatea. In loc de “Bravo!” sau “Imi place cum ai desenat dinozaurul!”, Alfie Kohn recomanda fie sa nu spunem nimic, fie sa descriem ce a facut copilul, fie sa invitam la dialog (“talk less, ask more”). Dar sa fie ceva impartial astfel incat motivatia copilului sa nu se schimbe din “imi place ce fac” in “fac pentru ca-i place mamei/tatalui”.

Da, fiecare actiune a noastra are consecinte. Stiti care este insa deosebirea dintre consecinte si pedepse? Pedeapsa este o consecinta pe care adultul o stabileste si care de multe ori e perceputa de copil ca si retragere a afectiunii: daca iese in tricou iarna afara, consecinta este ca ii este frig, dar pedeapsa este ca nu e lasat la sanius sau e expediat in camera lui, nu stie nici el pentru cat timp.

Daca fiul mai mare il loveste pe cel mic, o replica des auzita este “Du-te in camera ta, sa te gandesti la ce-ai facut!”: vorba lui Alfie Kohn, cati dintre noi, cand eram copii si eram pedepsiti astfel, ne gandeam la ce am facut? Mai degraba ne gandeam de ce nu suntem iubiti, de ce-l favorizeaza pe fratior, de ce mereu suntem pedepsiti, cum sa facem sa nu ne prinda data viitoare, si asa mai departe. Ganduri nu tocmai constructive. Mai util insa ar fi sa ne asiguram ca cel mic e ok si cel mare, auzind intrebari de genul “esti bine? te doare?” adresate celui mic sa inteleaga ce a facut. Si apoi poate sa ii spunem fratelui mai mare “stii saptamana trecuta cand te-ai lovit la fotbal si te-a durut piciorul? si pe fratiorul tau cred ca-l doare acum mana unde l-ai lovit.”. Si sa cautam cauzele, pentru ca totul functioneaza dupa o lege simpla de cauzalitate.

Copiii sunt buni. Nu au planuri diabolice cu manipulari si testari de limite, ci incearca sa comunice cu cei din jur si sa exprime cum pot ceea ce simt si traiesc, incearca sa desluseasca si ei lumea asta mare si sentimentele si senzatiile pe care le au.

Asa-i ca totul are sens si pare natural? Si parca instinctele noastre ne spuneau toate lucrurile astea, dar totul in jur (cartile, oamenii) ne indemna sa ignoram si sa apelam la stelute si buline, la mituiri, amenintari si pacaleli, doar-doar vom reusi sa ne dresam copilul, cand noi de fapt vrem sa-l iubim. Da, parintii isi iubesc neconditionat copiii, dar cei mici simt asta?

Si ar mai fi idei, dar trebuie sa dorm peste ele si sper sa apuc apoi sa va mai povestesc din ele. Pana una alta, va recomand si cartea “Parenting neconditionat” (nu am citit-o inca, dar trebuie sa fie buna la cat de fain este autorul ei).

Am fost la lansare

De Alfie Kohn am aflat prin intermediul unor interviuri aparute acum vreo doua luni in mediul online din Romania: in ele se discuta despre recompense si pedepse si despre cum acestea mai mult dauneaza copilului decat sa-l ajute. Era un concept interesant, ce spunea Alfie Kohn avea sens si parea de bun simt, argumenta si dadea si exemple. Insa traim intr-un mediu in care recompensele si pedepsele sunt la ordinea zilei si generatii intregi au fost crescute cu ele, astfel incat aceasta abordare cu conditionari o avem deja in noi si poate fi destul de dificil spre imposibil sa schimbam asta. Poate cartile lui Alfie Kohn sunt o mana de ajutor.

Citind interviurile, mi-am pus pe lista de “carti de citit” cartile lui Alfie Kohn. Apoi am aflat ca va fi tradusa “Unconditional Parenting”, si luni am aflat ca pe 1 noiembrie va fi lansata la Humanitas Cismigiu. Si am fost prezenti la lansare si a fost frumos, foarte frumos. Si lansarea in sine a fost faina, dar atmosfera si oamenii de acolo m-au uns la suflet: erau multi copilasi purtati in diferite sisteme si port-bebe-uri, erau bebelusi alaptati la san, erau acolo si oameni pe care eu ii admir si cu care bucuroasa am dat mana doar cat sa le spun ca ii admir. Era o lume in care parintii nu se sperie de monstruletul “se-nvata in brate”, in care cei prezenti inteleg ca alaptarea este o necesitate a bebelusului indiferent de locatie si nu un moft al mamei, erau parinti pe care ii interesa mai mult cum sa se asigure ca copiii lor se simt iubiti chiar si cand fac “boacane” decat cum sa-i disciplineze si sa-i puna la punct. Era o lume normala si ma bucur ca ea exista. Si m-am simtit bine acolo. Si mi-am luat si cartea.

“Parenting neconditionat” nu pune la indoiala iubirea neconditionata pe care parintii o au pentru copiii lor, insa ne face sa ne gandim daca copiii se si simt iubiti neconditionat. Invitatii la lansare povesteau, de exemplu, de momente din copilarie cand luand o nota mica se temeau de parinti si le lasau bilete cu nota luata si plecau de acasa, si situatii similare sunt muuuulte multe, situatii in care copilul nu se simte dorit/iubit/acceptat exacta asa cum este, cu o nota mica sau cu bluza patata de gem sau cu un pahar spart. Si mi-am amintit un episod petrecut in vara in Herastrau: un baietel vroia sa se mai joace in parc dar parintii nu mai vroiau, asa ca l-au amenintat pe copil ca il lasa in parc si chiar au plecat fizic de langa el iar baietelul urland disperat si speriat a alergat dupa ei. Trist. Si e greu pentru un copil sa traiasca asa, sa simta ca e iubit cand e cuminte si sa abandonat/respins/nedorit cand nu se supune.

 

Despre cartea lui Alfie Kohn voi povesti dupa ce o citesc, dar o sa redau mai jos un fragment care mi se pare important, de pe coperta cartii: “Cele mai multe carti pentru parinti pornesc de la intrebarea “Cum ii convingem pe copii sa fie ascultatori” si contiuna cu propunerea unor varii tehnici pentru exercitarea controlului asupra lor.[…] Alfie Kohn isi incepe aceasta carte realmente inovatoare cu o alta intrebare: “De ce au nevoie copiii si cum putem noi sa le satisfacem aceste nevoi?” Aceasta intrebare duce la formularea unor idei despre cum actionam laolalta cu cei mici, in loc sa actionam asupra lor.”.

PS. Din pacate sunt si carti despre diversificare care contin capitole ce pornesc de la intrebarea “Cum pacalim copilul sa manance legume?”. Dar aceasta tema poate o voi aborda in alta postare.

 

EDITARE ULTERIOARA: un interviu fain, publicat pe 4 noiembrie 2013 – “Alfie Kohn ne raspunde la 10 intrebari