Tag Archives: parenting

Imprietenirea copiilor cu fricile lor – invitatie la curs

Pe Lavinia o cunosc de 12 ani, de pe vremea cand eram fara nicio grija si colindam Maramuresul si Vama impreuna. Ne leaga multe amintiri si multe ore de stat la povesti si mai ales un ceva pe care nu pot pune degetul dar care simt ca ne va lega pana la adanci batraneti. Lavinia este un om frumos, inteligent si ambitios si de cativa ani o mama minunata a celor trei mandreti ale ei. Si pentru ca iubeste copiii si ii place sa lucreze cu oamenii, se pregateste sa devina coach de NLP si pune la cale evenimente si cursuri menite sa ajute la dezvoltarea personala a celor mici.

Pe Lavinia o gasiti pe site-ul ei Club4Kids.ro. Articole scrise de ea gasiti pe blog, accesibil de pe site. Si pe ea in persoana o puteti cunoaste la primul curs organizat si sustinut de ea, care va avea loc in acest weekend.

Cursul sau workshop-ul se numeste “Cum ne imprietenim cu fricile noastre si devenim copii curajosi” si este adresat copiilor si bineinteles si parintilor.

Mi-a placut mult ideea si provocarea acestui workshop: aceea de a construit un copac al fricilor care apoi poate fi transformat intr-un copac al curajului.

Copacul fricilor

Copacul fricilor

Lavinia povesteste: “Construind copacul fricilor, invatam, in joaca, sa ne privim fricile direct in fata si sa vorbim despre ele. Copiii vor observa ca, cu cat ne apropiem mai mult de ele, fricile devin mai mici si mai putin infricosatoare. Tot prin  joc aflam cum ne putem transforma fricile in prieteni si ce lucruri frumoase ni se pot apoi intimpla. Cand ne devin prieteni, fricile sunt asezate in copacul curajului si astfel devenim copii curajosi.

Copacul curajului

Copacul curajului

Unele frici sunt bune: ele ne fac sa ne uitam stanga-dreapta cand traversam strada de exemplu. Insa multe frici nu sunt menite sa ne salveze viata si ne limiteaza, ne impiedica in drumul nostru. Si multe frici le avem din copilarie. Cand esti mic, poti avea frici care pentru cei mari pot parea fara sens sau nefondate. Dar ignorarea lor sau minimizarea lor nu rezolva nimic, ba din contra, fricile se pot agrava. Recunoasterea lor si intelegerea lor poate insa vindeca. Stiu ca acest curs este adresat copiilor, insa stiu ca multi adulti ar avea de castigat prin participarea la un astfel de curs. Asa ca va invit pe toti, cu mic cu mare, sa va inscrieti aici si sa mergeti la acest workshop la ora 11:00 pe 15 mai 2016, pe Calea Grivitei nr. 150, Bucuresti. Evenimentul este prezentat si pe retea de socializare aici.

Ma voi bucura pentru fiecare dintre voi care alege sa mearga (si va voi si invidia un strop, ca tare mi-as fi dorit sa pot si eu participa, si sigur as fi fost acolo daca eram in tara)!

Cand primul copil devine “fratele/sora mai mare”

Mentionez de la inceput ca acest post nu este despre cum sa faci sa elimini rivalitatea dintre frati. Asta pentru ca rivalitatea va exista orice ai face, este naturala, fireasca, explicabila evolutionist sau creationist (in functie de crezul fiecaruia). Tot ce poti face este sa minimizezi acesta rivalitate, sau macar sa ai grija sa nu o amplifici.

Dinainte de a ramane din nou insarcinata citisem “Sibling without rivalry” (am povestit aici despre ea), pentru ca ne doream inca un copil si mi s-a parut important sa am macar habar despre cum o sa fie lucrurile cu doi. De asemenea, atunci cand in carti sau in locuri publice vedeam parinti cu doi sau mai multi copii, ii spuneam lu’ fi’miu despre relatia dintre membrii familiei, astfel incat el sa prinda incet incet, din timp, ideea de frate/sora.

In momentul in care am aflat ca sunt insarcinata, am decis sa-i spunem mai intai lu’ fi’miu. Chiar daca era mic, abia daca avea un an jumate, si notiunea de “bebe in uter” era prea abstracta pentru el, dar stia cat de cat cam ce inseamna frate/sora sau macar ca poate exista si asa ceva pe lume.

Bebelusul a fost mereu prezentat ca fiind “in uter”, nu in burta, chit ca cei din jur se refereau la el ca fiind in burta. Am decis asta din doua motive: unul, pentru ca asta e adevarul, fatul chiar sta in uter, si doi, pentru ca aveam dureri de burta cauzate de cezariana si fi’miu stia de existenta lor si nu am vrut sa asocieze in niciun fel bebelusul cu durerile lu’ mami.

In momentul in care au inceput vizitele la moase sau consultant, fi’miu a stiut mereu unde merg si de ce. La intalnirea cu doula a venit cu mine si stie ca ea e femeia care o s-o asiste pe mami la nastere. Iar cand a fost vorba de ecografii, mereu a fost cu noi si stia exact unde mergem, de ce, si ce o sa se intample. A vazut bebelusul pe monitor, desi stiu ca nu avea ce sa inteleaga, dar am decis sa il implicam in toata povestea cu sarcina, pentru ca si el si bebelusul sunt familia noastra acum. Tot din acest motiv l-am implicat si in alegerea numelui fetitei, in micile modificari din casa si in procesul de cumparaturi (putine) pentru bebelus.

Am cumparat si carti pentru copii si am imprumutat si una de la biblioteca. Am luat inclusiv o carte cu corpul uman pentru copii, cu clapete (“flip-flap”) si i-am aratat printre altele si uterul cu bebelus. Cartile mai “poveste” despre venirea pe lume a unui bebelus pe care noi le-am citit (de foarte putine ori, ca nu au prezentat interes pentru fi’miu):

  • Baby on the Way – de dr. Sears
  • What Baby Needs – de dr. Sears
  • Așteptând un frățior sau o surioară – de Catherine Dolto

In limba romana am inteles ca ar mai fi faina cartea “Bebelusul” de la RAO.

Apropos de carti, ce am citit noi pe tema fratilor sau care includeau capitole pe aceasta tema (pentru ca consider ca si parintii trebuie sa se pregateasca, nu doar sa-l pregateasca pe copilul mai mare):

  • “Sibling without rivalry” de Adele Faber si Elaine Mazlish
  • “Coping with two” de Caroline Fertleman si Simone Cave
  • “Rivalitatea intre frati: sapte solutii simple” de Karen Doherty
  • “Viata emotionala a copilului mic” de Alicia Lieberman
  • “Playful parenting” sau “Retete de jocuri” de Lawrence J. Cohen
  • “The Gentle Sleep Book” de Sarah Ockwell-Smith
  • “Happy child, happy home” de Lou Harvey-Zahra

Un alt pas pe care l-am facut in ideea de a-l obisnuit din timp cu modificarile ce urmau sa apara, de la burta mea care urma sa creasca pana la aparitia unui bebelus: am printat poze cu el de cand era mic, inclusiv una cu el in burtica in ziua de dinaintea nasterii. Stia pozele, dar le vedea ocazional pe calculator. Acum erau printate, unele chiar puse pe perete, si el le-a vazut suficient de des incat sa stie ca da, si el a fost mic, la mami in uter, si a crescut, si s-a nascut, si a fost bebe mic si acum e mare. Si ca la fel se intampla si cu sor’sa.

Pe masura ce burtica crestea, ii povesteam despre bebe care creste, dar tot mic este si inca nu se poate naste desi el vroia “acum” sa vina micuta. In timp s-a obisnuit cu ideea ca dureaza, si chiar spunea ca bebe e prea mic acum si ca trebuie sa mai creasca. I-am povestit si despre cum va fi perioada nasterii (va ramane el cu tati, mami merge la spital sa nasca si apoi vine acasa) si despre viata noastra in patru, cu placute si mai putin placute, ca sa nu aiba un soc in momentul in care sor’sa doar plange si doarme si nu se joaca cu el cand venim de la spital (v-am povestit aici discutia avuta).

Alt punct important este existenta in casa a unei papusi sau a unui papitoi cu care copilul cel mare se poate juca de-a mama/tata dupa nasterea celui mic. Este un joc de tip “pretend play” in care copilul copiaza ce vede la parintii lui (inclusiv ce il vede pe tatic ca face cu bebelusul, de la baita la adormit) si prin care experimenteaza, asimileaza, intelegere mai bine evenimentele din jur. Iar acest joc se poate dovedi util pentru copil, indiferent de sex. Papusa il poate ajuta nu doar in cazul aparitiei unui nou membru al familiei – despre importanta unei astfel de jucarii puteti citi in “Happy child, happy home” dar si in alte carti, am mai vazut ideea in cel putin doua dar nu mai stiu exact in care.

Pentru ca stiam ca spre final de sarcina si dupa nastere nu voi mai putea face tot ce faceam inainte cu el, cum ar fi mers in parc de doua ori pe zi sau baita de seara, am decis sa facem schimbarile din timp, cu mult inainte de nastere pentru a nu exista o legatura directa cu nasterea sau o schimbare brusca. Astfel ca, de prin luna a treia de sarcina, a inceput fi’miu sa petreaca mai mult timp cu tati.

Per ansamblu, schimbarile le-am pastrat la minim: in casa au aparut treptat un carucior, un cosulet si un dulap mic, apoi niste hainute mici, si cam atat. In perioada din preajma nasterii, programul lui va fi ca de obicei, iar timpul va fi petrecut doar cu noi, nu am chemat rude sau prieteni sa stea cu el, nu am angajat bone. Am decis ca, cu cat lucrurile sunt mai firesti si mai ca pana acum, cu atat mai usoara va fi tranzitia. Pentru el, ca pentru noi nu stim cum va fi.

Stiu ca se vorbeste deseori despre “gelozia intre frati”. Tind sa cred insa ca “gelozie” nu este cuvantul potrivit in acest context. “Teama” mi se pare mult mai potrivit pentru a descrie de fapt ceea ce traieste un copil cand i se naste un frate/o sora: teama de despartire, teama ca mama nu va mai fi disponibila cand el va avea nevoie de ea. Am auzit si am citit ca apar probleme cand mama tine in brate unul dintre copii (in prima faza, copilul cel mare protesteaza cand mama il tine pe cel mic, ulterior, de pe la 18 luni, si cel mic incepe sa protesteze daca in brate este cel mare): asta pentru ca copilul are nevoie sa se simta in siguranta si sa stie ca mama este disponibila in caz ca el are nevoie sa se refugieze la ea in brate. Si atunci protesteaza daca mama are bratele ocupate cu un alt copil.

Ce am facut noi pentru a adresa teama de despartire pana acum a fost sa ne jucam ascunselea in mod periodic prin casa, insa stiu ca va trebui sa adresam in mod constant aceasta teama, astfel incat sa se elibereze cat mai mult din ea. Si mai stim ca vom avea nevoie de “timp special in doi”, astfel incat el sa aiba ocazional momente in care sunt din nou atenta exclusiv la el (despre timp special si teama de despartire puteti citi mai multe pe handinhandparenting.org si pe blogul Otiliei Mantelers).

Tot ce am facut insa sunt ajutoare marunte, lucruri care il ajuta pe fi’miu la nivel rational sa stie ce va urma. Dar cand nu ai la ce te raporta, nu ai cum sa fii cu adevarat pregatit pentru o situatie pe care cu greu ti-o poti imagina, care e ceva nou pentru tine, ceva ce nu ai experimentat niciodata, nici macar pe aproape n-ai fost de situatia respectiva. Va experimenta insa in curand, si noi vom fi aici langa el in fiecare moment.

Planuri de lectura – iunie 2015

Luna asta mi-am propus sa citesc ce mai vreau sa citesc de fapt anul asta, ca ma pregatesc psihic pentru o perioada bogata pe alte planuri, nu pe cele literare.

Asadar, inainte de nasterea lu’ fi’mea, incerc sa mai citesc cartile din lista de mai jos (nu neaparat in ordinea din lista), cu mentiunea ca am ramas restanta, din planurile lunilor trecute, cu doua carti “Cum sa vorbim copiilor daca vrem sa ne asculte si cum sa-i ascultam pentru ca ei sa ne vorbeasca” de Adele Faber si “De ce dragostea conteaza: cum afectiunea contureaza creierul bebelusului” de Sue Gerhardt.

The aware baby – Aletha Solter

Cartea “Lacrimi si crize de furie” a Alethei Solter a fost pentru mine o revelatie, o carte pe care as face-o cadou fiecarui parinte. Am invatat si am inteles multe din ea si stiu ca sunt un parinte mai bun pentru fi’miu datorita acestei carti. Asa ca sa cumpar o alta carte de-a Alethei Solter a fost de la sine inteles. Am inceput deja sa o citesc, si accentul este pus, ca si in “Lacrimi si crize de furie”, pe modalitatea de exprimare a frustrarilor, fricilor, neplacerilor copilului prin plans. Care plans trebuie permis, incurajat, ascultat. Sunt prezentate multe situatii posibile si sunt oferite raspunsuri la multe intrebari posibile pe care si le pot pune parintii. Sper sa revin cu o recenzie mai pe larg dupa ce finalizez cartea.

Drama copilului dotat – Alice Miller 

Aceasta carte a fost si in planurile de lectura pe luna februarie, nu am apucat sa o citesc, asa ca mai fac o incercare luna asta, vedem ce reusesc. Ca sa nu ma repet, va invit sa cititi aici cateva cuvinte despre carte.

Einstein Never Used Flashcards: How Our Children Really Learn – And Why They Need to Play More and Memorize Less – K. Hirsh-Pasek si R. M. Golinkoff 

M-a intrigat titlul in contextul in care in magazine si charity-uri in UK am vazut deseori “flash cards”, acele carduri (un fel de carti de joc) pe diferite teme, menite sa ii ajute pe cei mici sa invete mai repede alfabetul (caz in care cardurile au poza cu cate o litera si un animal al carui nume incepe cu litera respectiva), numerele, adunarea si scaderea si chiar sa recunoasca compozitori renumiti (carduri cu poza compozitorului si numele lui). Din ce mi-am dat seama rasfoind cartea, autorii incearca sa scape parintele de presiunea ideei ca “parintele este arhitectul creierului copilului” si pun accent pe ideea ca “joaca = invatare”: copilul invata tot ce are nevoie si ce este pregatit sa invete prin joc, intr-un mediu natural, normal, nu fortat sau structurat si nu cu eforturi speciale din partea parintilor. Invatarea reala, nu memorarea, ci asimilarea de concepte, are loc prin joc, prin experimente, prin observatii, in viata normala, de zi cu zi, care asigura si contextul necesar ca un copil sa invete lucruri noi: spre exemplu, cand imparti cu copilul o felie de paine, el invata/experimenteaza impartirea, cand aseaza masa si pune un servetel pentru fiecare participant la masa, el invata/experimenteaza corespondenta unu-la-unu, cand se joaca “Nu te supara frate”, copilul invata adunarea/scaderea si asa mai departe. Exemplele anterioare sunt legate de matematica, insa in carte sunt capitole dedicate multor aspecte din viata “academica” a copilului, matematica, limbaj si limbi straine si asa mai departe. Si totul este prezentat cu multe studii stiintifice, nu doar vorbe. Ce sa mai, m-a intrigat cartea, abia astept sa o citesc!

Wherever You Go, There You Are: Mindfulness meditation for everyday life

Cartea am imprumutat-o de la biblioteca pentru ca apucasem sa o rezerv impreuna cu cartea “Micarolul mindfulness” (despre care am povestit aici) dar abia acum a devenit disponibila, asa ca am intrat de curand in posesia ei. Este scrisa de Jon Kabat-Zinn si pare sa fie o carte mai practica, despre viata de zi cu zi. Sunt curioasa cum se va dovedi a fi, sa vedem daca apuc sa o citesc luna asta.

 

Mult parening in lista, asa-i? Am devorat mult timp multa beletrisica, si inca mai citesc, dar in perioada asta ma fascineaza psihologia umana, in special a copilului, si relatiile dintre oameni, inclusiv cea dintre frati. Pe langa faptul ca aceste carti ma ajuta sa imi inteleg mai bine copilul (in curand “copiii”), mi se pare foarte interesant faptul ca citind despre psihologia copilului si nevoile lui, incepi sa ii intelegi din ce in ce mai bine si pe adulti, inclusiv pe tine. Si asta ajuta in toate aspectele vietii, si e foarte fain.

Dar da, mi e dor si de beletrisica, tin minte ca sarcina trecuta citeam de zor si aveam in bagajul de materniatate o Agatha Christie pe care am uitat-o in spital in sala de travaliu.

Am carti-beletristica in coada de asteptare din biblioteca, astept sa-mi vina iar pofta de ele si astept cu interes si recomandari de la voi: care e cea mai recent citita carte sau ce carte ati recomanda-o oricui oricand, ca un “must read”? Ca sa adaug si carti pentru mine la wishlist-ul rezultat in urma postului cu carti pentru copii de 2 ani.

Saptamana trecuta… [25-31 mai 2015]

  • a fost o vreme sinusoidala: o zi ne trezeam dimineata cu cer senin si soare, o zi ne trezeam cu nori fara strop de soare, apoi iar cu soare, iar cu nori, si tot asa; intt o zi am avut parte chiar.si de grindina mica (mazariche); asa ca iesirile noastre au fost cand cum, in schimb am avut de lucru cu “roata meteo” despre care v-am povestit aici
  • am cumparat de pe ebay (ca nou este nejustificat de scump, parerea mea) un dispozitiv de atasat la carucior pentru ca, atunci cand bebe e plimbat in carucior, copilul cel mare sa aiba pe ce sta in cazul in care oboseste; dispozitivul este de fapt o platforma mica cu 2 roti, pe care copilul sta in picioare intre parinte si bebelus; noi ii spunem “platforma” si asa-i spune si fi’miu, insa numele englezesc este “Lascal Buggy Board”; recenziile sunt pozitive si am vazut foarte multe carucioare in parc cu acest dispozitiv; habar n-am cat o sa stea fi’mea in carucior, ca am sling si sistem de purtare de la fi’miu, plus o bluza mei-tai, asa ca’s echipata pentru purtat bebelusa, dar tind sa cred ca o sa stea si in carucior, ca si fi’miu cred ca o sa-si ceara locul in brate
  • intr-o plimbare spre casa cu trenul, era un pusti de vreo 4-5 ani, care facea niste baloane din “magic plastic” (fix asta scria pe tub); baloanele erau foarte foarte subtiri si transparente, si fi’miu le-a remarcat imediat; pustiul a sesizat asta si s-a oferit sa-i dea un balon; fericit, fi’miu la primit si l-a strans de drag, iar balonul a facut “poc!” imediat; pustiul i-a mai dat un balon, care a avut aceeasi soarta; foarte serios, ne spune “Cred ca este cam mic pentru aceste baloane.” si am fost perfect de acord cu el, explicandu-i ca e prima oara cand vede asa baloane subtiri, ca el e obisnuit cu baloane obisnuite; mai sta pustiul ce mai sta, se decide sa mai dea o sansa prieteniei cu fi’miu si mai face un balon; oricat incerc eu sa am grija sa nu se sparga, nu reusesc, chiar era foarte fragil balonul, si face “poc!”; la care pustiul “That’s enough! No, really, that’s actually enough!” pe un ton foarte serios; si asa s-a incheiat povestea baloanelor din “magic plastic”
  • am terminat de citit “Playful parenting”, pe care il incepusem acum vreo 6 luni cred, si pe care l-am tot intrerupt din diverse motive; oricum, e genul de carte care trebuie digerat, si acum deja planuiesc o recitire a ei, ca mi se pare tare faina si utila; si am mai reusit sa incep si sa si termin (pfuai, nu stiu de cand nu s-a mai intamplat asa ceva, sa citesc o carte in mai putin de o saptamana!) cartea “Rivalitatea intre frati: sapte solutii simple” de Karen Doherty, despre care va spusesem in “Planuri de lectura – februarie 2015“; o sa incerc zilele astea sa-i fac un rezumat – pe scurt, dupa ce am citit diferite alte carti de parenting, aceasta lectura nu mi s-a parut ca vine cu idei noi, insa are exemple interesante de viata de frati (ceea ce pentru mine e interesant in contextul in care nu am avut frati/surori) si sunt ideile structurate, fiind utila cred eu parintilor care nu au apucat sa citeasca “Playful parenting” sau “Lacrimi si crize de furie”, de exemplu
  • a inceput mania trenurilor cu sine de lemn; primul set il luasem de la Ikea; apoi de Craciun a mai primit fi’miu un set; dar le-a ignorat cu desavarsire mult timp, se mai juca jumatate de ora o data la 3 luni; insa acum e foarte interesat, poate si din cauza ca ii este mult mai usor sa imbine sinele si isi face traseele cum vrea el; si pentru ca acum cateva weekenduri am vazut cum se ridica Tower Bridge, are acum si fi’miu un pod care se ridica (luat de pe ebay, evident), plus alte multe sine si un pod, tot second-hand, si sunt zile cand nu avem pe unde calca pe parchet de trasee, iar fi’miu se joaca chiar si 1 ora incheiata cu trenurile lui
  • am ramas fara o tasta la laptop, mai precis tasta “Ctrl” din stanga; nu stiu daca e cea mai folosita tasta, cert e ca-i simt lipsa; s-a desprins si tasta si bucatila mica-mica de plastic care conecta tasta de circuit; din ce-am citit, lipiciul instant nu e o solutie, iar alta idee nu am gasit inca; daca stiti voi vreo solutie, strigati-o si inspre mine!

O saptamana frumoasa va doresc si La Multi Ani copiilor (inclusiv celor din noi)!

Frica copiilor de masti

Vorbeam zilele trecute cu o mamica despre frica pe care unii copilasi o au, la varsta de doi ani, fata de clovni. Si mi-am amintit ca doar ce citisem in “Viata emotionala a copilului mic” de Alicia Lieberman (am mai mentionat cartea asta aici) despre frica de masti in general. Dupa discutie am cautat in carte si am gasit pasajul respectiv si m-am gandit ca ar putea fi de folos si altor parinti. Asa ca l-am tradus aici (exemplarul pe care il am eu din carte este in engleza).

“La 22 de luni, Jessica fusese muscata de fata de un copil si a avut buza umflata cateva zile dupa incident. In timpul acestei perioade, in mod repetat ea mergea la oglinda si se uita ingrijorata la ea insasi, repetand incet: ‘Jessica?’. Parea ca se intreaba daca a ramas tot ea in ciuda schimbarii aspectului fizic.”

“S-a observat ca copiii mici devin de asemenea anxiosi cand parintii lor poarta masti, chiar daca copiii si-au vazut parintii punandu-si mastile. Rezultatul vizual imediat al schimbarii este atat de coningator incat depaseste capacitatea in curs de dezvoltare a copilului de a identifica continuitatea interna in ciuda diferentelor/schimbarilor aparute in aspectul exterior. Acesta este motivul pentru care sarbatoarea de Halloween poate deveni foarte stresanta si chiar inspaimantatoare pentru cei mici: oamenii din jurul lor isi schimba radical aspectul fizic pe care il au in viata de zi cu zi.”

“Dupa varsta de 2 ani, copiii mici devin mai siguri pe ei si mai increzatori cand se privesc in oglinda. Acum, daca le este trasata pe fata o dunga cu un ruj, s-ar putea sa caute un servetel sa se stearga sau sa caute rujul ca sa se mai dea cu el. Cu toate astea, oglinzile care distorsioneaza pot totusi speria. Copiii inca isi dezolta simtul si imaginea despre cum arata in oglinda, si orice schimbare dramatica este interpretata ca si schimbari in ei. Nu isi dau seama ca oglinda le poate juca feste.”

Revenind si la frica specifica de clovni, imi amintesc ca este dat acest exemplu in cartea “Retete de jocuri” a lui Laurence Cohen, autorul discutand de data aceasta nu despre cauze, ci despre ce pot face parintii pentru a-i ajuta pe cei mici. Pasajul respectiv nu l-am gasit, cartea am citit-o mai demult, asa ca ramane sa cititi cartea in cazul in care va confruntati cu acest tip de frica al copilului. Sper insa sa ajute si informatiile de mai sus.

Consecventa sau rigiditate?

“Ca parinte este bine sa fii consecvent in relatia cu copilul tau: daca ai luat o decizie (i-ai spus ‘Nu’ spre exemplu), atunci aia e si gata!”

Inainte sa fiu parinte, afirmatia de mai sus parea sa aiba sens: da, este bine sa fii consecvent, ca sa nu derutezi copilul, si ca cel mic sa stie pe ce se poate baza. Dar… chiar asa sa fie? Si daca da, pana unde mergem cu consecventa asta? Nu cumva devenim rigizi? Si ce invata copilul, ca e bine sa te incapatanezi intr-o decizie doar pentru ca ai apucat sa o iei? Ca nu conteaza ce urmeaza dupa ce tu ai spus un lucru, acel lucru este de neclintit doar pentru ca… de-aia?

Am inceput sa imi pun intrebarile acestea dupa ce am devenit mama, gandindu-ma cel mai mult la ce invata de fapt fi’miu de la mine. Si am decis ca vreau sa invete ca oamenii pot gresi si pot recunoaste cand gresesc, ca uneori iau decizii pripite, ca alteori decid ceva dar ca sunt in stare sa asculte argumentele celuilalt si sa se razgandeasca, si ca pot purta o discutie chiar si in contradictoriu. Si ca toate astea sunt perfect normale.

In cartea “Retete de jocuri” a lui Lawrence Cohen se face referire la un moment dat, foarte pe scurt, la aceasta consecventa parinteasca, uneori gresit inteleasa si aplicata. Mai precis, autorul spune ca sa insisti intr-o alegere sau decizie doar de dragul consecventei este incapatanare, rigiditate, inchidere. Adevarata consecventa consta in a fi mereu de partea copilului, indiferent ce inseamna asta. Adica inclusiv atunci cand parerea ta difera de a lui, decizia ta contravine dorintelor lui. Fii de partea lui chiar si in “focurile” unei confruntari, asculta-i motivele si argumentele, gandeste-te cat mai obiectiv si reanalizeaza-ti decizia lasand la o parte orgoliul de “eu sunt parintele, eu stiu mai bine, am zis ca facem asa, nu mai discutam”. Intreaba-te care e de fapt ideea pe care o sustii: daca este ceva foarte important si decizia ta ti se pare cea corecta, mentineti-o in continuare, explicandu-i situatia si copilului. Daca insa incerci doar sa fii “consecvent” sau sa salvezi aparentele, spre binele tau si al copilului  ai curajul si intelepciunea de a recunoaste asta si schimba-ti decizia.

Copilul are capacitatea de a-si da seama cand “tii ca orbul de bata” la fel cum isi da seama cand iti mentii parerea pe buna dreptate si cand iti schimbi decizia nu pentru ca “te-a facut”, “te-a manipulat” ci pentru ca ai avut un dialog cu el si, in lumina discutiei, ti-ai reconsiderat decizia.

Intr-o zi calduroasa de vara, un baietel de 3 ani se joaca descult in gradina si face pleosc-pleosc in baltile rezultate in urma udarii gradinii cu furtunul. Mama lui, obosita si nervoasa, il vede si striga: “Inceteaza!”. “Dar mie imi place!” spune micutul. “Am spus sa incetezi!”. Nedumerit, cel mic intreaba “De ce?” si afla: “Pentru ca asa am spus eu!”, raspunde mama, prea obosita pentru a sta la discutii.

Maria de 18 luni se joaca cu mingea cainelui. Tatal o vede si i-o ea, spunand ca mingea este murdara si ca “nu ne jucam cu mingea”. Micuta protesteaza, iar fratele ei ii ia apararea: “Tata, dar toti ne jucam cu mingea asta, si nu e ca si cand o baga in gura!”. Tatal isi da seama ca fiul lui are dreptate, dar deja luase o decizie si nu vroia sa dea inapoi, asa ca spune “Am spus nu, si asta e!”.

Exemplele de mai sus se regasesc in cartea “Viata emotionala a copilului mic” de Alicia Lieberman si sunt exemple clasice de parinti “consecventi”, parinti pentru care “a fi consecvent a capatat o aura de virtute transcedentala” (pagina 44).

Cred ca putem fi de acord cu faptul ca oamenii iau ocazional decizii pripite, in valtoarea momentului, sau decizii automate, din reflex, din obisnuinta. Decizii care pot parea prostesti sau inutile daca sunt putin analizate cu deschidere si calm. “Sa insisti intr-o decizie in ciuda unei reconsiderari si a unei judecati mai bune reflecta rigiditate, nu consecventa”, spune Alicia Lieberman. Daca un alt adult ar dori sa discute cu noi despre o decizie pe care noi am luat-o, l-am asculta, nu? Si daca ne-ar arata, cu argumente, ca decizia luata este gresita sau neadecvata, ne-am gandi la ce a spus si am lua o noua decizie, asa-i? Unui copil de ce nu i-am arata aceeasi consideratie?

“Disponibilitatea de a ne razgandi in cadrul unei discutii cu argumente il invata pe copil o alta forma de consecventa: disponibilitatea de a te angaja intr-un dialog despre puncte diferite de vedere.” In plus, in cadrul discutiilor copiii invata sa argumenteze, sa-si sustina cauza, si le confera incredere in capacitatile lor de a isi sustine punctul de vedere.

Deciziile sunt luate de noi, care suntem oameni si putem uneori avea dreptate la fel de bine cum alteori putem gresi. Si este alegerea noastra sa fim sau nu consecventi sau rigizi in relatia cu copilul, sa ii aratam sau nu respect si faptul ca parerea lui conteaza, si mai ales sa ii aratam sau nu ca suntem dispusi la un dialog in contradictoriu care poate duce la mentinerea sau schimbarea deciziei initiale.

Acel moment…

  • in care ai reusit sa adormi copilul mic dupa plimbat si leganat si cantat si alaptat, si fugi la baie repede sa faci un dus care stii ca va fi pe repede-inainte ca s-ar putea trezi cel mic sa-si ceara o noua portie de lapte; si ajungi in baie, iti potrivesti apa si apuci sa te bagi sub dus; atunci auzi “oaaa oaaa”
  • cand ai profitat de timpul petrecut de copil cu tatal afara si ai reusit sa maturi si sa dai cu mopul pe jos, iar cel mic intra fericit pe usa cu pantofii plini de noroi si alearga prin hol sa ajunga repede-repede la tine sa-ti povesteasca cum a facut “pleosc-pleosc” prin balti
  • in care cel mic adoarme dupa o alta runda de plimbat, leganat, cantat, alaptat, si te asezi si tu jos sa-ti tragi putin sufletul; si in secunda doi suna curierul la interfon si copilul e cu ochii cat cepele
  • cand maturi pe jos dupa o sesiune de “messy play” cu faina, cel mic te urmareste atent, si cand gramajoara de faina e stransa, numai buna de urcat pe faras, cel mic vine fericit si cu manuta imprastie tot, bucuros
  • in care ti-e somnul mai dulce, spre dimineata, si te intorci frumos pe partea cealalta, iti scufunzi capul in perna si te ascunzi in plapuma, crezand ca vei mai dormi vreo ora; si cel mic vine bucuros, te mangaie pe mana sa te trezeasca, si iti spune “papa!”
  • cand ai plecat fara copil pana la posta sau la dentist si pe drum vezi o masina de epoca si iti vine sa spui “Uite, scumpule, ce masina veche!” sau vezi o cioara si ai vrea sa spui “Ia uite o ‘cra-cra’, mami!”
  • in care copilul pare prins intr-o activitate si tu mergi pana la bucatarie, deschizi dulapul, iei de acolo o arahida in ciocolata, o bagi in gura si te intorci sa revii la copil; si dai cu ochii de cel mic, care se uita fericit la tine si arata cu degetul la gura ta, spunand “papa!” (pentru ca evident, el vrea orice mananci tu, chiar daca habar nu are ce mananci)

Acel moment e unul memorabil, care te face sa zambesti larg de drag, sau razi de ironia momentului, sau sa te frustrezi dar in secunda doi frustrarea paleste in fata dragului pe care il ai fata de minunea ta de copil.

Chestionar – Bobita si Buburuza

Bobita (baiatul melc) si Buburuza (fata mamaruta) sunt personajele principale din cateva povesti pentru copii scrise de Bartos Erika si foarte cunoscute de catre cei mici (cel putin in Romania). Noi avem trei carticele, fiecare cu doua povesti, si mai jos am realizat un scurt chestionar cu raspunsuri extrase din povestile “Bobita si Buburuza la gradinita”, “Mos Craciun” si “Paianjenul din pestera”. As fi curioasa cei care nu au citit aceste povesti care cred ca sunt raspunsurile corecte.

La gradinita unde merg Bobita si Buburuza, la ora de joaca educatoarea:
a) ii urmareste pe copii din scaunul ei
b) se joaca cu copiii
c) bea cafea si se uita la televizor

Cand educatoarea le citeste povesti, copiii:
a) asculta in liniste
b) asculta si pun uneori intrebari sau cer lamuriri
c) se joaca pe telefon

Buburuza vrea sa se joace cu masinutele cu Bobita si acesta ii spune:
a) jocul cu masinute nu e pentru fete!
b) haide!
c) te cunosc de undeva?

La gradinita, in timp ce baietii se joaca cu masinutele, fetele:
a) imbraca papusile cu hainute frumoase, le dau sa manance si le leagana in carucioare
b) se joaca si ele cu masinutele, cu baietii
c) tricoteaza

Buburuza, refuzata de Bobita, se supara, iar cand Bobita vrea sa se joace cu Buburuza:
a) ea ii poarta inca ranchiuna si nu vrea sa se joace cu el
b) a uitat intamplarea
c) nici macar nu se suparase, intelesese ca uneori poti fi refuzat

Buburuza accepta sa se joace cu Bobita doar dupa ce:
a) acesta aduce o papusa, deci ofera ceva la schimb
b) acesta isi cere iertare
c) cu bucurie caci este prietenul ei

Bobita isi apara prietenii de un paianjen mare si rosu, spunand:
a) pleaca de aici, paianjen urat!
b) lasa-mi prietenii in pace!
c) nu te apropia de prietenii mei!

Dupa ce salveaza o mica gaza din pestera, Bobita si Buburuza ii spun:
a) “altadata sa nu mai mergi singur in pestera intunecata, caci te vei pierde din nou”
b) “cand mai mergi in peste, ia cu tine o lanterna si leaga o sfoara de un copac de afara, ca sa nu te mai ratacesti”
c) “daca mai mergi in pestera, o sa te manance paianjenul cel urat”

Buburuza ii spune lui Bobita ca Mos Craciun vine la:
a) toti copiii cuminti
b) toti copiii
c) cine apuca

Bobita crede ca nu a primit niciun cadou de la Mos Craciun si:
a) suparat, pleaca in lume, plangand ca nu a primit nimic desi a fost un melcusor foarte cuminte
b) accepta situatia si isi vede de joaca
c) isi spune oful Buburuzei si se simte mai bine

Raspunsurile conform intamplarilor si replicilor din povesti sunt variantele a) la toate intrebarile de mai sus, desi mi-as fi dorit sa nu fie asa. Personajele sunt simpatice, ideea de povesti cu gaze este faina, desenele sunt dragute si colorate, parte din mesajele pe care le transmit povestile sunt pozitive si utile, insa altele mi se par suficient de gresite incat sa imi doresc sa rescriu sau sa tai parte din replici/actiune. Asta pentru ca nu cred in controlarea copilului prin frica (“daca nu esti cuminte, nu mai vine Mosul”), in rezolvarea problemelor personale prin fuga (“suparat, pleaca in lume”), in insuflarea de neincredere in sine in loc de oferirea de solutii (“sa nu mai mergi in pestera caci sigur te vei pierde iar”), in separarea jocurilor si a jucariilor pe gen (“jocul cu masinute nu e pentru fete”), in ideea ca cei mici poarta sau ar trebui sa poarte ranchiuna si nici in ascultarea povestilor in liniste (cititul e ocazia perfecta de dialog si de pus intrebari adultului). In schimb cred, si vad, ca cei mici absorb informatiile care le sunt oferite, retin incredibil de multe lucruri si nu discern inca intre idei ci iau totul ca atare, deci si mesajele pe care le transmit cartile.

Planuri de lectura – martie 2015

Ar trebui sa incep acest post cu un scurt rezumat al planurilor de lectura de luna trecuta, cand imi propusesem o lista de 5 carti pe care sa le citesc. Si voi face asta extrem de simplu: nu am reusit sa citesc nicio carte de pe lista.

Nu pare un inceput promitator, stiu. Insa nu este timpul pierdut! Lista ramane in continuare valabila, doar ca cele 5 titluri au fost date mai jos pe lista de alte cateva carti pe care mi-am propus sa le citesc din considerente de timp, mai precis:

VBAC – o carte tip brosura despre nasterea naturala dupa cezariana

Este o carte imprumutata de mine de la o doula si pe care bineinteles ca e frumos sa o inapoiez curand, dar pe care vreau neaparat sa o citesc. Pentru ca, asa cum am mai spus, ma documentez pentru o nastere naturala in sensul ca, spre deosebire de data trecuta, vreau ca acum sa se ajunga la cezariana doar daca este absolut necesar si nu din motive de comoditate medicala si preferinte financiare, pretextate cu riscuri si alte cele. Si pentru ca ma documentez si investesc timp si energie in acest subiect, voi strange tot ce gasesc intr-o pagina numita “Nasterea naturala dupa cezariana” pe care o voi actualiza permanent in functie de ce mai descopar. Am decis sa fac acest lucru pentru ca mi-am dat seama cate mituri auzisem si cat putin adevar stiam despre acest subiect si cat de putin/gresit informata eram, si inceputul cautarilor de informatie si sustinere a fost dificil. Si poate aceasta pagina va ajuta in viitor alte mamici.

Dezvoltarea copilului mic de Caroline Deacon

Aceasta carte am imprumutat-o de la biblioteca din dorinta de a intelege mai bine perioada prin care trec cei mici in jurul varstei de 2-3 ani. Cartea este scrisa de un psiholog, mama a trei copii, si desi contine sfaturi cu care nu rezonez (cum ar fi pedepsirea copiilor), citesc cu interes descrierea din punct de vedere emotional, psihologic, fizic, neurologic, a dezvoltarii celor mici, si am aflat lucruri foarte interesante care m-au ajutat sa inteleg mai bine anumite aspecte referitor la ce se intampla si la ce au nevoie cei mici in aceasta “adolescenta timpurie”. Planuiesc sa notez pe blog ideile pe care vreau sa le retin, in ideea ca o sa-mi foloseasca sa mi le reamintesc cand bebe din burtica va avea 2-3 ani si ca poate o sa fie de folos si altor mamici.

Pentru ca cele doua carti de mai sus m-au prins (am inceput deja sa le citesc pe amandoua), lista de 5 carti anuntata pentru februarie ramane valabila, insa nu tin cu dintii de ea, este pur orientativa pentru mine, ma ajuta sa-mi fac ordine in ganduri si planuri.

Voi ce carti vreti sa cititi in luna martie, care abia a inceput?

Planuri de lectura – februarie 2015

V-am povestit despre regula de 5 carti: ei bine, momentan in biblioteca am mult mai mult de 5 carti necitite (nu se pun la socoteala enciclopedii sau carti de retete/tutoriale). Asa ca avand o lista precisa de carti de citit m-am gandit ca pot sa imi fac un plan despre urmatoarele 5 carti pe care sa le citesc. Asta pentru ca frecvent mi se intampla ca atunci cand citesc o carte, sa stiu ce carte vreau sa citesc dupa ce termin cartea in curs, iar cand chiar termin cartea, nu mai stiu ce sa citesc, nu ma pot hotari la nimic, imi ia si cateva zile pana sa aleg.

Asadar, in urmatoarea perioada (adica din februarie incolo, ca acum citesc “Retete de jocuri” a lui Cohen si inca o carte imprumutata de la biblioteca) planuiesc sa citesc dupa cum urmeaza:

Cezariana – Michel Odent

Autorul este un medic ginecolog-obstetrician francez renumit care abordeaza cezariana din mai multe puncte de vedere (fizic, medical, emotional, evolutionist) si care ofera atat suport psihic mamelor sau gravidutelor, cat si multe informatii medicale extrem de utile. Am nascut prin cezariana in 2013, imi doresc o nastere naturala in 2015, iar cartea asta simt ca poate face cumva diferenta, ma poate ajuta sa inteleg mai bine ce s-a intamplat acum 2 ani (deja, studiind despre nasterea naturala dupa cezariana, am inteles lucruri noi) si ma poate ajuta sa imi cresc sansele unei nasteri naturale anul acesta.

Cum sa vorbim copiilor daca vrem sa ne asculte si cum sa-i ascultam pentru ca ei sa ne vorbeasca – Adele Faber

De acelasi autor am citit “Rivalitatea intre frati” (am povestit despre ea aici) si sunt curioasa cum este aceasta carte, mai ales ca unele mamici au gasit-o utila chiar in perioada “teribila” de la 2 ani ai copilului.

Drama copilului dotat – Alice Miller

M-a impresionat povestea de viata a autoarei (psihanalist), asta dupa ce deja cumparasem cartea. Puteti citi o recenzie interesanta aici, din ea citez: “Miller descrie consecințele nefaste ale nevoii de dragoste a copiilor transformată în dorință de a le face pe plac părinților. Copiii aceia cuminți și cooperanți pe care ni-i dorim cu toții sunt de fapt, susține Miller, în mare pericol de a nu își exprima propriile sentimente, de a deveni triști și depresivi, de a uita cine sunt cu adevărat” si “Mulţi oameni suferă întreaga viaţă de acest sentiment opresiv de vinovăţie, de sentimentul de a nu se fi ridicat la aşteptările părinţilor lor.“. V-am mai spus ca nu vreau sa am copii cuminti? 🙂

Rivalitatea intre frati: sapte solutii simple – Karen Doherty

Personal ma indoiesc ca exista solutii si mai ales ca sunt simple. Cred ca rivalitatea exista orice ai face si ea este fireasca, explicabila, normala. Dar sunt convinsa, si am mai spus asta, ca parintii pot amplifica sau diminua aceasta rivalitate, si sunt curioasa ce idei gasesc in aceasta carte, cumparata intr-un weekend dintr-un charity shop (da, asa e, am incalcat regula de 5 carti, dar e un subiect actualitate pentru mine pentru care pot sa incalc regula).

De ce dragostea conteaza: cum afectiunea contureaza creierul bebelusului – Sue Gerhardt

Autoarea, psihoanalist psihoterapeut, discuta in carte despre rolul esential pe care relatiile de afectiune il au in dezvoltarea creierului in primi ani de viata si cum interactiunile pot avea consecinte emotionale si fizice in viitor. Cartea contine studii stiintifice, inclusiv descoperiri recente din generica si neurostiinta. Cartea am luat-o intamplator dintr-un charity (impreuna cu cartea anterioara) si sotul a citit partial din ea si m-a facut extrem de curioasa.

Si ar mai fi si Daniel Siegel de citit, si Michael Thompson, uf, cate carti bune am strans!! Dar gata, opresc lista momentan aici, ramane sa decid ordinea in care le citesc si apoi o sa fac o noua lista. O sa v-o spun si voua, poate va inspira, si poate imi spuneti si voi ce carti aveti pe lista de citit in urmatoarea perioada.