Tag Archives: carti

Carti pentru copii 2+ ani (romana)

Am ales sa vorbim cu fi’miu in romaneste, pentru ca doar de la noi poate invata aceasta limba. In restul interactiunilor sociale va fi nevoie sa vorbeasca in engleza, asa ca romana ramane s-o invete de la noi. Si din cartile pe care i le citim. Pentru ca da, am luat cu noi parte din cartile pe care le avea in Romania si am mai comandat ulterior cateva care ne-au fost aduse sau expediate din tara.

In perioada 2 ani – 2 ani si 3 luni, fi’miu a avut cateva carti preferate, din cele romanesti (urmeaza sa fac un post si cu cele englezesti).

“Vocile padurii”

Cartea i-am luat-o pe cand avea cateva luni, in ideea ca e bine copilul sa auda si sunete din natura mai des, nu doar sunetele orasului Bucuresti. Volumul este insa usor cam tare, asa ca initial il speriau sunetele. Au trecut insa multe luni de-atunci, iar acum citim pediodic cartea, de pe la 1 an si vreo 9 luni de fapt. Asta si pentru ca acum are si rabdare sa citim textele, care sunt in rime si usor de retinut (chiar daca nu sunt toate foarte inspirate).

Vocile Padurii - carte cu sunete

Vocile Padurii – carte cu sunete

Pozele sunt cu animale reale (respecta astfel recomandarile Montessori, in cazul in care sunteti adepti ai acestui stil de educatie) si prezinta, pe pagina fiecarui animal, cum arata puii animalului si ce mananca animalul respectiv. Din aceeasi colectie este si cartea “Sunete de la ferma”, dar nu mi se pare la fel de fain realizata si nici fi’miu nu a fost niciodata prea interesat de ea.

“Bobita si Buburuza la gradinita”

V-am spus deja parerea mea despre cartile cu aceste doua personaje in postul de aici. Lui fi’miu ii plac, in special cea cu gradinita, poate si pentru ca merge ocazional la o gradinita de aici si relationeaza mai mult cu povestea asta decat cu cea cu curcubeul sau cu pestera. Din pacate, povestea cu gradinita a necesitat cele mai multe modificari din punctul meu de vedere (asa cum mentionam intr-un post mai vechi, am ales sa modific aceasta carte).

Bobita si Buburuza la gradinita

Bobita si Buburuza la gradinita

Cartile-acordeon

Le numesc asa pentru ca se desfac intr-o insiruire de pagini cartonate si apoi se strang la loc. Pe cea cu “Vine mosul de la vie” am citit-o de cateva ori pe zi intr-o perioada, iar pe cea cu numere, dupa cum se vede si in poza, am citit-o de am invatat-o toti trei (desi cred ca si fi’mea deja o stie) pe de rost! Se vede si din poza cat de citita a fost, si inca nici nu se vad toate lipiturile de care a avut nevoie ca sa mai poata fi citita. Din nou, faptul ca sunt textele in versuri le face usor de retinut.

carti_acordeon

“Semaforul magic”

De departe cartea preferata a acestei perioade. Si ce-i drept, chiar e fain facuta. Are semafor cu becuri care chiar se aprind si se string, are sunete reale, are poveste pe fiecare pagina si cate un traseu pe care il parcurge cate o masina: prima poveste este a unui taxi care trebuie sa duca o pisica la aeroport, a doua este cu o masina de pompieri care trebuie sa stringa focul de la casa unor animalute, urmeaza masina de politie, ambulanta care trebuie sa ajunga la un elefant care a mancat prea multe cirese si apoi un camion.

Semaforul Magic - carte cu sunete si semafor

Semaforul Magic – carte cu sunete si semafor

Este printre putinele carti pe care fi’miu se uita singur, pentru ca deja stie povestile, recunoaste toate semnele, apasa pe butoanele pentru sunete si mai ales pe semafor, spunand “La rosu stam, la yellow stam, la verde mergem”.

“Hoinari prin anotimpuri”

Sau “cartea cu muchii oamenii”, dupa cum spune fi’miu, cu accent pe cei doi “ii” din fiecare cuvant. Pana acum am citit cartea cu “Primavara”, acum am inceput sa citim si “Vara” iar fi’miu a cerut si “Toamna”. Avem, bineinteles, toata seria de 4 carti cu anotimpurile. Sunt carti fara text, doar cu imagini si cu povesti din imagini, cu personaje carora li se intampla diferite intamplari de-a lungul cartii, si care, m-am bucurat sa remarc, se regasesc in toate cele patru carti. Acum, ca citim “Vara”, deja cand il vedem de exemplu pe taticul cu fetita cu coada impletita, povestim despre el ca “asta primavara i se dezumflase roata de la bicicleta si s-a dus la service sa o repare”.

Hoinari prin anotimpuri - Primavara

Hoinari prin anotimpuri – Primavara

Unele povesti sunt evidente, altele si le poate imagina cititorul, iar desene sunt foarte fain realizate. Citim zilnic cartea, eventual de mai multe ori pe zi. Bine, “citim” nu e tocmai corect, ca v-am spus ca nu exista text… Povestim, cred ca asa e mai bine!

Sper ca v-am dat cateva idei de carti si/sau cadouri pentru copilasii de aproximativ 2 ani, dar sa stiti ca nu am facut asta gratis: vreau si eu idei la schimb!

Nota: pozele de mai sus ale cartilor sunt facute de mine.

Saptamana trecuta… [25-31 mai 2015]

  • a fost o vreme sinusoidala: o zi ne trezeam dimineata cu cer senin si soare, o zi ne trezeam cu nori fara strop de soare, apoi iar cu soare, iar cu nori, si tot asa; intt o zi am avut parte chiar.si de grindina mica (mazariche); asa ca iesirile noastre au fost cand cum, in schimb am avut de lucru cu “roata meteo” despre care v-am povestit aici
  • am cumparat de pe ebay (ca nou este nejustificat de scump, parerea mea) un dispozitiv de atasat la carucior pentru ca, atunci cand bebe e plimbat in carucior, copilul cel mare sa aiba pe ce sta in cazul in care oboseste; dispozitivul este de fapt o platforma mica cu 2 roti, pe care copilul sta in picioare intre parinte si bebelus; noi ii spunem “platforma” si asa-i spune si fi’miu, insa numele englezesc este “Lascal Buggy Board”; recenziile sunt pozitive si am vazut foarte multe carucioare in parc cu acest dispozitiv; habar n-am cat o sa stea fi’mea in carucior, ca am sling si sistem de purtare de la fi’miu, plus o bluza mei-tai, asa ca’s echipata pentru purtat bebelusa, dar tind sa cred ca o sa stea si in carucior, ca si fi’miu cred ca o sa-si ceara locul in brate
  • intr-o plimbare spre casa cu trenul, era un pusti de vreo 4-5 ani, care facea niste baloane din “magic plastic” (fix asta scria pe tub); baloanele erau foarte foarte subtiri si transparente, si fi’miu le-a remarcat imediat; pustiul a sesizat asta si s-a oferit sa-i dea un balon; fericit, fi’miu la primit si l-a strans de drag, iar balonul a facut “poc!” imediat; pustiul i-a mai dat un balon, care a avut aceeasi soarta; foarte serios, ne spune “Cred ca este cam mic pentru aceste baloane.” si am fost perfect de acord cu el, explicandu-i ca e prima oara cand vede asa baloane subtiri, ca el e obisnuit cu baloane obisnuite; mai sta pustiul ce mai sta, se decide sa mai dea o sansa prieteniei cu fi’miu si mai face un balon; oricat incerc eu sa am grija sa nu se sparga, nu reusesc, chiar era foarte fragil balonul, si face “poc!”; la care pustiul “That’s enough! No, really, that’s actually enough!” pe un ton foarte serios; si asa s-a incheiat povestea baloanelor din “magic plastic”
  • am terminat de citit “Playful parenting”, pe care il incepusem acum vreo 6 luni cred, si pe care l-am tot intrerupt din diverse motive; oricum, e genul de carte care trebuie digerat, si acum deja planuiesc o recitire a ei, ca mi se pare tare faina si utila; si am mai reusit sa incep si sa si termin (pfuai, nu stiu de cand nu s-a mai intamplat asa ceva, sa citesc o carte in mai putin de o saptamana!) cartea “Rivalitatea intre frati: sapte solutii simple” de Karen Doherty, despre care va spusesem in “Planuri de lectura – februarie 2015“; o sa incerc zilele astea sa-i fac un rezumat – pe scurt, dupa ce am citit diferite alte carti de parenting, aceasta lectura nu mi s-a parut ca vine cu idei noi, insa are exemple interesante de viata de frati (ceea ce pentru mine e interesant in contextul in care nu am avut frati/surori) si sunt ideile structurate, fiind utila cred eu parintilor care nu au apucat sa citeasca “Playful parenting” sau “Lacrimi si crize de furie”, de exemplu
  • a inceput mania trenurilor cu sine de lemn; primul set il luasem de la Ikea; apoi de Craciun a mai primit fi’miu un set; dar le-a ignorat cu desavarsire mult timp, se mai juca jumatate de ora o data la 3 luni; insa acum e foarte interesat, poate si din cauza ca ii este mult mai usor sa imbine sinele si isi face traseele cum vrea el; si pentru ca acum cateva weekenduri am vazut cum se ridica Tower Bridge, are acum si fi’miu un pod care se ridica (luat de pe ebay, evident), plus alte multe sine si un pod, tot second-hand, si sunt zile cand nu avem pe unde calca pe parchet de trasee, iar fi’miu se joaca chiar si 1 ora incheiata cu trenurile lui
  • am ramas fara o tasta la laptop, mai precis tasta “Ctrl” din stanga; nu stiu daca e cea mai folosita tasta, cert e ca-i simt lipsa; s-a desprins si tasta si bucatila mica-mica de plastic care conecta tasta de circuit; din ce-am citit, lipiciul instant nu e o solutie, iar alta idee nu am gasit inca; daca stiti voi vreo solutie, strigati-o si inspre mine!

O saptamana frumoasa va doresc si La Multi Ani copiilor (inclusiv celor din noi)!

Saptamana trecuta… [18-24 mai 2015]

  • am fost sa vedem cai; asta pentru ca weekend-ul trecut, dupa cum va povesteam aici, am nimerit intr-o zona stil rural in care fi’miu a vazut cai care pasteau pe camp si a fost asa bucuros de caluti, ca m-am gandit unde putem sa mai vedem noi cai in oras; si un loc foarte bun de admirat niste cai inalti, puternici, sanatosi, este House of Guards; caii pot fi vazuti pe parcursul intregii zile chiar la intrarea in locatie, insa la 11-11:30 are loc schimbarea garzilor cavaleriei si atunci pot fi vazuti mai multi cai si calareti (adica “muchi cai black si doi abi”, cum explica fi’miu); ca idee: calaretii cu haina rosie sunt garzile de zi si cei cu haina neagra sunt garzile de noapte
House of Guards - schimbarea garzilor

House of Guards – schimbarea garzilor

  • a inceput perioada intrebarilor si nu sunt convinsa ca sunt pregatita intelectual pentru ea, ca sa zic asa; pana acum intrebarile erau “asta unde vine?” si “asta cum vine?” referitoare la diferite obiecte de prin casa, in special sine de tren, tuburi de la traseul pentru bile si alte jucarii; acum insa a inceput “Asta cum se cheama?” si iti arata un fel de spaclu de curatat aragazul ceramic, partea de la masa pliabila care se pliaza, sistemul metalic care fixeaza partea pliabila a mesei, si alte chestii care habar nu am cum se cheama, nici in romana, nici in negleza; e clar, am nevoie de un dictionar cu imagini si cu posibilitate de cautare in el, evident!
  • ne-am plimbat cu autobuzul supraetajat si am numarat statui, preferata fiind o statuie cu o leoaica, care alearga dupa o antilopa; si in aceasta incursiune ni s-a alaturat si un catel care cara dupa el apa si fructe pentru noi; iar fi’miu, incantat, a remarcat: “Se plimba catelul cu autobuzul!”
Westminster Abbey si London Eye din double decker

Westminster Abbey si London Eye din double decker

  • am vazut intr-un parc doua lebede negre cu un pic mic de lebada, si doua gaste cu 6 boboci de gasca; fi’miu era asa bucuros de descoperire ca nu se mai dadea dus de-acolo, cand incercam sa plecam il auzeam spunand “Mai vedem!”

IMAG1748

  • s-au implinit 3 ani de la momentul in care eu mireasa coboram de pe deal spre pontonul de pe malul lacului unde ma astepta mirele si eram amandoi emotionati de abia respiram; ziua aniversarii de anul acesta s-a prezentat exact ca in poza de mai jos

IMAG1744

  • am terminat cartea “Happy Child, Happy Home” de Lou Harvey-Zahra, o carte scrisa fain si cu multe idei despre interactiunea dintre parinti si copii; o sa incerc sa povestesc pe blog mai multe despre carte intr-un post viitor, pentru ca din punctul meu de vedere aceasta este o carte care inspira si relaxeaza in acelasi timp, si care, printre altele, pune accent atat pe respectul fata de copil cat si pe respectul fata de timpul acestuia si de tihna de care are nevoie (in ideea ca e bine uneori sa te mai opresti, ca parinte, din alergatura vietii sau alergatura dupa zeci de activitati pentru copil si sa mai si respiri si sa lasi si copilul sa respire); dupa ce am terminat cartea, care era imprumutata de la biblioteca, mi-am dat seama ca nu mai am un plan de lectura si ca ar fi timpul sa-mi fac unul, asta dupa ce voi revizui ultimul plan pe care l-am vazut; dar despre lecturi intr-un post viitor

Saptamana voastra cum a decurs? Care e cel mai fain moment la care va veti gandi cu drag si peste un an?

Saptamana trecuta… [11-17 mai 2015]

  • am descoperit intamplator un mijloc interesant de deplasare in gasca, un fel de bar ambulat: se numeste PediBus si functioneaza printr-un mecanism actionat de pedale, la care evident dau oamenii care vor sa se plimbe cu PediBus-ul; asta in timp ce respectivii oameni rad, vorbesc si beau suc sau bere, dupa caz, caci sunt o gasca; una care se plimba prin Londra asa cum vedeti in poza de mai jos, preluata de pe site-ul oficial PediBus.co.uk; noi doar am vazut acest mijloc de locomotie, cu o gasca foarte vesela la bord, poate in viitor om pedala si noi in timp ce bem un suc cu prietenii

  • am vazut ridicarea podului Tower Bridge; de doua ori in aceeasi zi, pentru ca intamplarea a facut sa fie programate doua ridicari la interval de 30 de minute, un interval de timp suficient cat sa putem admira evenimentul atat de la distanta cat si de pe pod; ridicarea a fost realizata cu ocazia trecerii unei corabii de turisti, cum cred ca sunt de altfel toate ridicarile; programul lor il puteti consulta pe pagina towerbridge.org.uk/lift-times/, asta in cazul in care sunteti la plimbare prin Londra si vreti sa vedeti cum o sosea ajunge sa fie verticala
Ridicarea podului Tower Bridge de la distanta

Ridicarea podului Tower Bridge de la distanta

Tower of London

Tower of London

Ridicarea podului Tower Bridge de pe pod

Ridicarea podului Tower Bridge de pe pod

Corabie pe sub Tower Bridge

Corabie pe sub Tower Bridge

  • am facut pauza de activitati pregatite; de fapt facem pauza de vreo luna cred, in principal din lipsa de timp dar si din lipsa de energie; in plus, nu am mai apucat sa caut si sa gasesc idei faine de activitati care sa il implice pe fi’miu mai mult; ii place cand pictam si facem animalute din farfurii de carton, dar solicitarea lui nu e atat de mare cat e in cazul jocurilor cu plastilina de exemplu, sau a unui joc cu omida mancacioasa (va povestesc zilele astea despre el) sau a jocului cu parcatul masinilor despre care va povesteam aici; asa ca sunt in cautare de idei (si de surse de energie), daca descoperiti/stiti ceva, dati de veste
  • am cautat un targ de vechituri dar pentru ca era gresit marcat pe harta, nu am ajuns la el; insa cu aceasta ocazie am descoperit o zona de la marginea Londrei, foarte aproape de M25 (autostrada care inconjoara orasul), plina de casute mici si multa verdeata si campuri cu flori si cai, si liniste; multa verde si foarte multa liniste; as fi stat acolo toata ziua, la soare, pe iarba verde, ascultand pasarile, privind caii cum pasc si mai ales uitandu-ma la fi’miu cum calca prin iarba inalta si se minuna si el ca era altfel decat gazonul de prin oras

IMAG1735

  • am citit cartea “Miracolul mindfulness” (“The miracle of mindfulness”); a fost o lectura interesanta despre un concept nou pentru mine, in sensul ca stiam de el dar nu citisem prea multe; mindfulness se refera la a fi prezent cu totul in acest moment, la a constientiza prezentul fara sa te gandesti la trecut si fara sa planifici viitorul, pur si simplu, sa respiri si sa constientizezi ca respiri, sa speli vase doar ca sa speli vase nu ca sa le ai curate mai tarziu, sa bei ceai ca sa bei ceai nu ca sa termini repede ceaiul si sa te apuci de altceva; copiii sunt maestrii mindfulness, pentru ei moment prezent este totul, traiesc cu intensitate acum, aici, si cred ca e tare placut; eu am uitat cum e si cred ca majoritatea adultilor au uitat; de-asta e uneori buna si o astfel de carte, iti mai atrage atentia din cand in cand

Pentru voi cum a fost saptamana care a trecut? Si ce planuri aveti pentru saptamana in curs?

Frica copiilor de masti

Vorbeam zilele trecute cu o mamica despre frica pe care unii copilasi o au, la varsta de doi ani, fata de clovni. Si mi-am amintit ca doar ce citisem in “Viata emotionala a copilului mic” de Alicia Lieberman (am mai mentionat cartea asta aici) despre frica de masti in general. Dupa discutie am cautat in carte si am gasit pasajul respectiv si m-am gandit ca ar putea fi de folos si altor parinti. Asa ca l-am tradus aici (exemplarul pe care il am eu din carte este in engleza).

“La 22 de luni, Jessica fusese muscata de fata de un copil si a avut buza umflata cateva zile dupa incident. In timpul acestei perioade, in mod repetat ea mergea la oglinda si se uita ingrijorata la ea insasi, repetand incet: ‘Jessica?’. Parea ca se intreaba daca a ramas tot ea in ciuda schimbarii aspectului fizic.”

“S-a observat ca copiii mici devin de asemenea anxiosi cand parintii lor poarta masti, chiar daca copiii si-au vazut parintii punandu-si mastile. Rezultatul vizual imediat al schimbarii este atat de coningator incat depaseste capacitatea in curs de dezvoltare a copilului de a identifica continuitatea interna in ciuda diferentelor/schimbarilor aparute in aspectul exterior. Acesta este motivul pentru care sarbatoarea de Halloween poate deveni foarte stresanta si chiar inspaimantatoare pentru cei mici: oamenii din jurul lor isi schimba radical aspectul fizic pe care il au in viata de zi cu zi.”

“Dupa varsta de 2 ani, copiii mici devin mai siguri pe ei si mai increzatori cand se privesc in oglinda. Acum, daca le este trasata pe fata o dunga cu un ruj, s-ar putea sa caute un servetel sa se stearga sau sa caute rujul ca sa se mai dea cu el. Cu toate astea, oglinzile care distorsioneaza pot totusi speria. Copiii inca isi dezolta simtul si imaginea despre cum arata in oglinda, si orice schimbare dramatica este interpretata ca si schimbari in ei. Nu isi dau seama ca oglinda le poate juca feste.”

Revenind si la frica specifica de clovni, imi amintesc ca este dat acest exemplu in cartea “Retete de jocuri” a lui Laurence Cohen, autorul discutand de data aceasta nu despre cauze, ci despre ce pot face parintii pentru a-i ajuta pe cei mici. Pasajul respectiv nu l-am gasit, cartea am citit-o mai demult, asa ca ramane sa cititi cartea in cazul in care va confruntati cu acest tip de frica al copilului. Sper insa sa ajute si informatiile de mai sus.

Saptamana trecuta… [20-26 aprilie 2015]

  • am fost intr-o dimineata, foarte devreme, intr-un parc unde este un lac pe care sunt multe pasari (de obicei rate si gaste); si era soare afara, si cer senin, si parcul relativ pustiu, si se auzeau doar pasarile din copaci si ratele care macaneau; si am stat cu fi’miu pa malul lacului si ne-am uitat la rate; si ne batea soarele, si el statea pe un gardut cu spatele la mine si il tineam in brate; si niciunul din noi nu zicea nimic; si totul era perfect, momente absolut minunate! Si la un moment dat l-am intrebat daca mergem, ca deja se apropia ora de somn, si el mi-a spus “Mai stam!”
  • am desenat cu creta “blu”, adica albastra, pe asfalt: eu am facut masina, fi’miu a facut rotile si apoi o sosea mare pe care sa mearga, evident, masina; si a muncit la finisat masina si la sosea si mai ales finisat sosea pana a fost multumit de cum a iesit totul; moment in care a trebuit sa fac o noua masina

Cu creta pe asfalt

  • am urmarit cu atentie cum se spala masinile la o spalatorie auto, din aceea cu perii mari, rotative, verticale si orizontale; am stat si am studiat tot procesul, de la sosirea masinii la spalatorie, udatul cu apa, spalatul cu sapun cu perie cu maner lung si pana la intrarea masinii in zona cu perii; am stat vreo jumatate de ora si fi’miu ar mai fi stat acolo toata ziua cred!
  • am citit in 4 zile cartea “Anii hotaratori ai copilariei. Educatia copilului de la 0 la 7 ani” de Christiane Kutik: o carte in care ideile sunt redate succint, unele si exemplificate, despre neoile copiilor pana la varsta de sapte ani. In carte sunt abordate mult subiecte de interes pentru parinti (inclusiv “televizorul in viata copilului”) si se pune accent pe grija si respectul fata de copil, precum si pe nevoia acestuia de a experimenta lumea reala, cu tot ce inseamna asta, adica inclusiv participarea la treburile din casa, urcatul dealurilor si cataratul in copaci si joaca cu elemente cat mai naturale (bete din parc, pietricele de la rau, frunze uscate).
  • am surprins un contrast fain: doua ciori negre intr-un copac plin de flori albe

Ciori negre in copac alb

  • am fost sa ii vedem si sa ii aplaudam pe participantii la maratonul de la Londra si pentru ca am mers devreme si am ales cu grija zonele, am vazut chiar bine ce se intampla pe traseu si am evitat aglomeratia; am facut si poze, voi posta in zilele urmatoare pe blog cateva; a fost impresionant si foarte fain, si aparent i-a placut si lu’ fi’miu care, dupa ce am intrat in posesia a doua stegulete, s-a prins cum sta treaba si flutura steagul doar cand treceau alergatorii prin dreptul nostru, iar cand am venit acasa povestea ca a fost la “maraton la Londron Bridge cu doua steaguri”
  • am pus o vedere la posta; nu mai tin minte de cat timp n-am mai pus o vedere la posta… Cand este ultima oara cand ati trimis o vedere cuiva?

Consecventa sau rigiditate?

“Ca parinte este bine sa fii consecvent in relatia cu copilul tau: daca ai luat o decizie (i-ai spus ‘Nu’ spre exemplu), atunci aia e si gata!”

Inainte sa fiu parinte, afirmatia de mai sus parea sa aiba sens: da, este bine sa fii consecvent, ca sa nu derutezi copilul, si ca cel mic sa stie pe ce se poate baza. Dar… chiar asa sa fie? Si daca da, pana unde mergem cu consecventa asta? Nu cumva devenim rigizi? Si ce invata copilul, ca e bine sa te incapatanezi intr-o decizie doar pentru ca ai apucat sa o iei? Ca nu conteaza ce urmeaza dupa ce tu ai spus un lucru, acel lucru este de neclintit doar pentru ca… de-aia?

Am inceput sa imi pun intrebarile acestea dupa ce am devenit mama, gandindu-ma cel mai mult la ce invata de fapt fi’miu de la mine. Si am decis ca vreau sa invete ca oamenii pot gresi si pot recunoaste cand gresesc, ca uneori iau decizii pripite, ca alteori decid ceva dar ca sunt in stare sa asculte argumentele celuilalt si sa se razgandeasca, si ca pot purta o discutie chiar si in contradictoriu. Si ca toate astea sunt perfect normale.

In cartea “Retete de jocuri” a lui Lawrence Cohen se face referire la un moment dat, foarte pe scurt, la aceasta consecventa parinteasca, uneori gresit inteleasa si aplicata. Mai precis, autorul spune ca sa insisti intr-o alegere sau decizie doar de dragul consecventei este incapatanare, rigiditate, inchidere. Adevarata consecventa consta in a fi mereu de partea copilului, indiferent ce inseamna asta. Adica inclusiv atunci cand parerea ta difera de a lui, decizia ta contravine dorintelor lui. Fii de partea lui chiar si in “focurile” unei confruntari, asculta-i motivele si argumentele, gandeste-te cat mai obiectiv si reanalizeaza-ti decizia lasand la o parte orgoliul de “eu sunt parintele, eu stiu mai bine, am zis ca facem asa, nu mai discutam”. Intreaba-te care e de fapt ideea pe care o sustii: daca este ceva foarte important si decizia ta ti se pare cea corecta, mentineti-o in continuare, explicandu-i situatia si copilului. Daca insa incerci doar sa fii “consecvent” sau sa salvezi aparentele, spre binele tau si al copilului  ai curajul si intelepciunea de a recunoaste asta si schimba-ti decizia.

Copilul are capacitatea de a-si da seama cand “tii ca orbul de bata” la fel cum isi da seama cand iti mentii parerea pe buna dreptate si cand iti schimbi decizia nu pentru ca “te-a facut”, “te-a manipulat” ci pentru ca ai avut un dialog cu el si, in lumina discutiei, ti-ai reconsiderat decizia.

Intr-o zi calduroasa de vara, un baietel de 3 ani se joaca descult in gradina si face pleosc-pleosc in baltile rezultate in urma udarii gradinii cu furtunul. Mama lui, obosita si nervoasa, il vede si striga: “Inceteaza!”. “Dar mie imi place!” spune micutul. “Am spus sa incetezi!”. Nedumerit, cel mic intreaba “De ce?” si afla: “Pentru ca asa am spus eu!”, raspunde mama, prea obosita pentru a sta la discutii.

Maria de 18 luni se joaca cu mingea cainelui. Tatal o vede si i-o ea, spunand ca mingea este murdara si ca “nu ne jucam cu mingea”. Micuta protesteaza, iar fratele ei ii ia apararea: “Tata, dar toti ne jucam cu mingea asta, si nu e ca si cand o baga in gura!”. Tatal isi da seama ca fiul lui are dreptate, dar deja luase o decizie si nu vroia sa dea inapoi, asa ca spune “Am spus nu, si asta e!”.

Exemplele de mai sus se regasesc in cartea “Viata emotionala a copilului mic” de Alicia Lieberman si sunt exemple clasice de parinti “consecventi”, parinti pentru care “a fi consecvent a capatat o aura de virtute transcedentala” (pagina 44).

Cred ca putem fi de acord cu faptul ca oamenii iau ocazional decizii pripite, in valtoarea momentului, sau decizii automate, din reflex, din obisnuinta. Decizii care pot parea prostesti sau inutile daca sunt putin analizate cu deschidere si calm. “Sa insisti intr-o decizie in ciuda unei reconsiderari si a unei judecati mai bune reflecta rigiditate, nu consecventa”, spune Alicia Lieberman. Daca un alt adult ar dori sa discute cu noi despre o decizie pe care noi am luat-o, l-am asculta, nu? Si daca ne-ar arata, cu argumente, ca decizia luata este gresita sau neadecvata, ne-am gandi la ce a spus si am lua o noua decizie, asa-i? Unui copil de ce nu i-am arata aceeasi consideratie?

“Disponibilitatea de a ne razgandi in cadrul unei discutii cu argumente il invata pe copil o alta forma de consecventa: disponibilitatea de a te angaja intr-un dialog despre puncte diferite de vedere.” In plus, in cadrul discutiilor copiii invata sa argumenteze, sa-si sustina cauza, si le confera incredere in capacitatile lor de a isi sustine punctul de vedere.

Deciziile sunt luate de noi, care suntem oameni si putem uneori avea dreptate la fel de bine cum alteori putem gresi. Si este alegerea noastra sa fim sau nu consecventi sau rigizi in relatia cu copilul, sa ii aratam sau nu respect si faptul ca parerea lui conteaza, si mai ales sa ii aratam sau nu ca suntem dispusi la un dialog in contradictoriu care poate duce la mentinerea sau schimbarea deciziei initiale.

Te-am gasit, ursuletule marsupial!

In urma cu vreo luna am cumparat de la un charity o carte foarte simpatica pentru fi’miu, in care personajul principal este un ursulet marsupial. Adica wombat in engleza, un cuvant pe care nu stiu din ce motiv l-a preferat fi’miu si a inceput sa il pronunte prin casa imediat ce am citit cartea.

Si in cartea asta, wombatul (adica urs cu marsupiu invers) se bucura pur si simplu de viata: ii place sa sara doar ca sa vada cat de sus poate sa sara, ii place sa strige din adancul plamanilor doar pentru ca ii place cum se aud, ii place sa se strambe si sa fata fete-fete doar pentru ca e amuzant, ii place sa se “balaceasca” in noroi si cate si mai cate. Ce sa mai, debordeaza de drag de viata! Ah, si ii place si sa alerge repede-repede cu prietenii, chiar daca uneori termina primul cursa, alteori ultimul. El alearga de placere. Tot ce face de fapt, face de placere, si se bucura din plin. Si la finalul unei zile pline de activitati, ii place sa se cuibareasca in bratele mamei lui si sa doarma. De altfel cartea se si numeste “Sometimes I like to curl up in a ball” (“Cateodata imi place sa ma fac ghem”).

In seria cu micul wombat mai sunt cateva carti, dar cea pe care o avem noi este cea mai cunoscuta dintre ele. Cu toate astea, seria in sine nu este foarte usor de gasit, la charity fiind prima oara cand o gasim (o mai vazusem in prealabil la biblioteca dar inca nu apucasem sa o imprumutam). Si nici c-am mai gasit vreo carte cu ursuletul intre timp!

Cand am fost intr-o zi la targ, fi’miu vroia sa gasim la targ “masini si o carte cu wonbatu”, ca sa aiba doua cu wombatu (asa ne-a explicat).

Ajunsi la targul de vechituri, ne-am bucurat sa vedem ca primavara a scos din casa foarte multi oameni dornici sa vanda ce nu mai folosesc. Dar cu toate astea, foarte putine standuri aveau carti pentru copii, cred ca erau vreo 4-5 dintr-un total de vreo 70. No, cred ca o sa ne multumim doar cu masini, ma gandeam eu.

Dupa ce ne-am plimbat prin aproape tot targul si mai aveam de vazut vreo 6-7 standuri, vad o cutie cu vreo 10 carti pentru copii. Hai sa ma uit si acolo, ca cine stie de unde sare iepurele. Pardon, wombatu.

Si penultima carte din colectia de carti de vanzare de la standul respectiv era o carte cu… wombatu! Singura carte cu ursuletul marsupial din tot targul. Si cartea se numea “Found you, Little Wombat!” (“Te-am gasit, micutule ursuler marsupial!”). Razand de coincidenta dintre dorinta lu’ fi’miu, cautarile noastre, titlul cartii si sansele ca toata combinatia asta sa se intample, am platit 0.1 GBP pretul cartii si am plecat spre casa cu fi’miu, care cumva trata totul ca pe ceva normal, “Evident ca am gasit masini si o carte cu wombatu, nu v-am zis ca asta vreau sa luam de la targ?”. Numa’ noi ne minunam de coincidenta si noroc…

Ce fain ar fi ca fi’miu sa gaseasca mereu in viata ceea ce cauta! Inceputul pare promitator, nu?

Saptamana trecuta…[6-12 aprilie 2015]

  • am fost la targ de vechituri: Weekendul trecut au fost Sarbatorile Pascale la catolici, asa ca in UK luni a fost azi libera, adica Bank Holiday. Si vremea era minunata, asa ca dimineata dupa micul dejun am plecat in plimbare prin parc spre un targ. Il intrebasem in prealabil pe fi’miu ce si-ar dori sa gasim la targ, si a raspuns scurt: “Masini si o carte cu wombatu’.” (va povestesc zilele astea ce e si cu wombatul). Si daca masini era evident ca vom gasi, de carte aveam mari indoieli, mai ales ca nu sunt carti des intalnite, iar cea mai comuna cartea din seria cu womnatul deja o aveam. Dar important e ca fi’miu stia ce vrea si noi mergeam cu totii voiosi la targ.
  • am incercat sa notez cuvintele noi pe care le spune fi’miu: Nu am reusit, pentru ca, cumva, in 2-3 saptamani a progresat brusc si acum spune orice. Inainte spunea un cuvant nou ocazional, la cateva saptamani, si erau cuvinte simple. Acum insa reuseste sa spuna orice, inclusiv “broasca testoasa”, “urs polar” si “cartea green cu oaia alba cu cap gri”! Nu le pronunta neaparat corect din prima, dar deseori repeta si se provoaca singur pana reuseste. Oricum, se face inteles foarte bine, si e foarte mandru, ii place noua achizitie si o foloseste mereu, vorbeste, evident, tot timpul, si ma topesc dupa pronuntia si glasul lui!
  • l-am vazut pe bebe din burtica la ecograf, si l-a vazut si fi’miu, mai ales ca s-a vazut un profil foarte frumos, cu nasuc, ochi si gura, mai mare dragul! Si am aflat si ca bebe este fetita, ca pana acum nu ne lasase sa descoperim si fi’miu stia ca o sa mai fie un bebe, ceea ce era cam abstract pentru el cumva; acum, ca a vazut mai clar bebelusul si stie ca e fetita, parca lucrurile se concretizeaza; si de la ecografie incoace in fiecare zi il mentioneaza pe “bebe mic”
  • am printat poze cu fi’miu de cand era el in burtica mea si pana am ajuns in Londra. Poze si filmulete cu el mai vazuse, dar le vedea ocazional pe calculator la noi sau in telefon. Avusese si in Romania poze printate, dar au ramas acolo. Acum are insa poze la indemana, se uita cand vrea el, si deja are poze preferate.
  • la spital, cand am fost, am remarcat si m-a impresionat un pliant despre celulele stem: In Romania in spitale era plin de reclame la tot felul de centre particulare de recoltare si pastrare a celulelor stem, care mai de care mai costisitoare si mai putin clare. Aici pe pliant scria “Ajuta-ne sa salvam pe viata: doneaza celulele stem din cordonul ombilical”, iar in interior se prezentau pasii de urmat, ce presupune, care e ideea, cum poti salva o viata. Pentru ca aici exista un registru in care sunt pastrate si inregistrate celulele stem donate la nastere si care sunt apoi folosite pentru salvarea (reala, nu doar promisa) a unor vieti amenintate de boli letale. La banci private de stocare a celulelor stem nu am vazut nicio reclama.
  • pentru ca sunt vreo 2 scutece textile care s-au cam degradat, am profitat de oferte si am cumparat trei noi scutece: unul cu dungi galbene si negre (stil albina), unul rosu cu buline negre (stil buburuza) si unul cu masinute. Spre surprinderea mea, cel mai apreciat a fost cel cu model de albina, urmat de cel cu buburuza: cu greu a avut rabdare sa le spal mai intai, sa se usuce si abia apoi sa le poarte.
  • am inceput sa citesc cartea “Viata emotionala a copilului mic” de Alicia F. Lieberman. Si pare interesanta, am aflat deja lucruri faine si utile. Sunt la inceput inca, dar tot as vrea sa mentionez o idee interesanta din carte: copiii pun intrebari pe masura ce sunt pregatiti sa primeasca raspunsurile, si in general ajuta sa raspunzi la intrebarea care ti s-a pus, fara sa oferi informatii suplimentare pe care ti se pare tie ca ar trebui/vrea copilul mic sa le stie (copil mic, adica pana la 4 ani). Va veni el sa ceara informatii suplimentare cand va fi pregatit pentru urmatorul pas, adica peste 2 zile sau peste 3 luni. Mai precis, cand copilul intreaba “De unde cad stropii de ploaie?” este ok sa i se raspunda “Din nori.” si atat, fara sa i se explice tot circuitul apei in natura: o sa vina el saptamana viitoare sau peste 2 luni sa intrebe “Cum ajung stropii de ploaie in nori?”. Copilul trebuie lasat sa “digere”, sa asimileze informatiile in ritmul lui, in cantitatea pe care o poate el gestiona.
  • l-am descoperit pe Adam Cohen, fiul lui Leonard Cohen. Si nu suna rau deloc! Va las acum in compania unei piese de-a lui, sa va delectati in aceasta frumoasa zi de marti:

Dictia de dimineata

Eram in scoala primara cand mergeam in timpul liber, sambata dimineata de obicei, la Clubul Copiilor la Teatrul de Papusi, in rol de actrita din spatele papusilor. Si acolo, printre alte “ritualuri”, erau si exercitiile de dictie. Si cel mai haios era urmatorul:

Un caricaturist a caricaturizat o caricatura.
Poti tu sa caricaturizezi caricatura caricaturizata de caricaturist?

Haideti, sa va aud, ce facea caricaturistul? Haideti! Spuneti si mai repede!

Si acum sa ne amintim si de alte exercitii de dictie, ca sa ne binedispunem de dimineata, ca oricum ziua de astazi este cumva dedicata rasului:

Sase sasi in sase saci.

Un vultur sta pe pisc cu un pix in plisc.

Capra calca piatra, piatra crapa-n patru. Crapa-i-ar capul caprei cum a crapat piatra-n patru.

Ce mi-a venit cu versurile care impleticesc limba? Am descoperit ca-l amuza pe fi’miu. Pentru ca evident, mi se incurca limba-n gura si iese haos si ma stramb ca nu imi iese si efectul hilar sporeste.

De fapt totul a pornit de la faptul ca am citit in cartea “Dezvoltarea copilului mic” de Caroline Deacon despre cum astfel de jocuri de cuvinte ii ajuta pe cei mici sa remarce diferentele dintre cuvintele similare si asta ii ajuta in limbaj, in vorbire, cel putin in limba engleza. Eu insa am inceput sa ma joc cu exercitiile de dictie romanesti, care se bazeaza pe cuvinte similare, si uite-asa am starnit rasetele la ceas de dimineata.

Cat despre engleza, se recomandau in cartea mentionata cartile lui Dr. Seuss, aparent clasice in UK, asa ca am luat si eu una de la biblioteca, sa vad ce e cu ele, si am descoperit ca sunt simpatice si par sa fie pentru copii mai mari, poate pe la 5 ani cand incep sa mearga si la scoala si sa scrie si sa citeasca. Si sunt savuroase si pentru adulti, noi ne-am amuzat citind rimele insotite de desene. Incercati si voi sa cititi cu voce tare urmatoarele:

This one,
I think,
is called a Yink.
He likes to wink,
he likes to drink.
He likes to drink, and drink, and drink.
The thing he likes to drink
is ink.
The ink he likes to drink is pink.
He likes to wink and drink pink ink.
SO…
if you have a lot of ink, then you should get
a Yink, I think.

Si acum inca o poezie, ca de final de post:

Who am I
My name is Ish
On my hand I have a dish

I have a dish
to help me wish

When I wish to maske a wish
I wave my hand with a big swish swish.
Then I say, “I wish for fish!”
And I get fish right on my dish.

So…
if you wish to make a wish,
you may swish for fish
with my Ish wish dish