Tag Archives: carti

Planuri de lectura – februarie 2017

Mi-am amintit ieri ca eu obisnuiam sa fac o lista cu ce carti imi propun sa citesc in luna curenta sau care vine. Si scriam lista aici pe blog si voi imi mai spuneati impresii despre cartile din lista sau imi recomandati carti noi.

Incredibil, dar se pare ca nu am mai facut o astfel de lista din… iunie 2015! Puteam sa jur ca nu au trecut mai mult de 5-6 luni, dar se pare ca au trecut vreo 18… Lista de atunci o puteti vedea aici.

Dar sa revenim in prezent, suntem in 2017, la final de ianuarie, numai bine de facut lista pentru februarie. Asadar si prin urmare…

“Omul in cautarea sensului vietii” – Viktor Frankl

Am inceput recent sa citesc aceasta carte, am mai pomenit-o si aici – desi am cumparat cartea prin august 2015, abia acum o citesc pentru simplul motiv ca mi s-a parut mereu o carte prea greu de digerat. Si asta pentru ca este scrisa in 1945 de un psihiatru care a supravietuit lagarelor de concentrare din Auschwitz, Dachau si altele. Autorul si sora lui sunt singurii supravietuitori ai lagarelor de concentrare din familia lor: autorul si-a pierdut tatal, mama, fratele si sotia.

Coperta cartii - editia din 1947

Coperta cartii – editia din 1947

Despre Frankl, in prefata, Gordon Allport spune ca il cita foarte des pe Nietzsche, “Cel care are un de ce pentru care sa traiasca poate indura aproape orice.”

Prima referire la aceasta carte nu reusesc sa imi amintesc unde am gasit-o. Atunci am cumparat cartea. Insa recent am gasit o referinta la ea intr-o alta carte. Si am decis sa o citesc.

“Happy” – Derren Brown

Pe Derren Brown l-am citit acum multi ani, dupa ce i-am urmarit o parte din emisiunile realizate despre trucuri ale mintii si alte subiecte similare. De altfel, prima carte citita avandu-l pe el autor a fost chiar “Trucuri ale mintii” (“Tricks of the mind”). De felul lui, Derren Brown este mentalist si iluzionist, insa in cartea “Happy” abordeaza fericirea din punct de vedere filozofic si practic.

Imi place stilul lui de a scrie si imi place ca abordeaza lucrurile direct, asa ca citesc de zor din carte, e inceputa deja dar este inclusa pe lista pentru ca mai am mult din ea, clar nu o termin pana in februarie.

“Smile Or Die: How Positive Thinking Fooled America and the World” – Barbara Ehrenreich

Aceasta carte este recomandata in cartea “Happy”. Primul capitol din cartea lui Derren Brown este despre gandirea pozitiva si despre efectele ei negative, si in acest capitol face referire la cartea Barbarei Ehrenreich. Pe care am avut norocul sa o gasesc la biblioteca, asa ca am imprumutat-o si inca sta frumos pe raft, nu am apucat nici macar sa o rasfoiesc. Cartea este scrisa in 2010 in urma experientei autoarei in lupta cu cancerul la san. In timpul acestei lupte a cunoscut mai bine lumea “gandirii pozitive”si efectele ei negative: primul efect negativ al “gandeste pozitiv si vei fi bine” este vina pe care o simti cand totusi lucrurile nu merg asa cum iti doresti. Primul efect negativ al “Crede si te vei vindeca” este vina pe care o simti ca nu ai crezut destul sau nu ai o credinta suficient de puternica atunci cand totusi nu te vindeci. Si aceasta este doar o prima idee abordata in carte. Idee pe care o stiu din “Happy”, dar abia astept sa citesc si “Smile or Die” ca sa vad si restul ideilor.

Aceasta este lista mea de lectura pentru februarie, sper sa va inspire si pe voi, iar in comentarii m-as bucura sa imi spuneti ce carti aveti voi in lista, sau ce alte carti mi-ati recomanda.

Imagine: Wikipedia / GrahamHardy

Saptamana trecuta… [16-22 ianuarie 2017]

  • am fost la mare! Stiu ca este iarna si pe aici sunt intre -2 si +4 grade, dar marea tot frumoasa este, asa ca am fost la Brighton – vedeti stalpul acela inalt din stanga in poza de mai jos (click pentru marirea imaginii)? Sus pe el ne-am cocotat si ne-a placut mult, asa ca revin zilele acestea cu poze

brighton_ian2017_1

  • ca tot eram la mare, am intrat si la acvariu, SeaLife Brighton, unde copiii au fost foarte incantati de broastele testoase, de rechini si de calutii de mare – revin cu poze si povesti si despre aceasta experienta
  • am vazut primul episod al unei emisiuni ce pare sa fie interesanta – seria este realizata de VSauce, pe care il urmaream de vreo 3 ani pe YouTube si se numeste “Mind Field”: primul episod este despre izolare si despre efectele lipsei de stimuli asupra mintii umane – puteti viziona episodul mai jos

  • apropos de o parte din filmuletul de mai sus, mai precis apropos de plictiseala, am avut urmatorul dialog cu fii’miu saptamana trecuta: seara, la culcare, se pune fii’miu in pat si imi spune “Mami, m-am plictisit!”; ii raspund “E ok, plictiseala e buna.” la care el protesteaza “De ce e buna? Mie nu-mi place!”; si i-am raspuns: “Cand esti plictisit fie devii mai creativ si inventezi ceva, fie adormi de plictiseala. Si ambele variante sunt foarte bune!” – si nu, nu am spus asta doar pentru ca speram sa adoarma de plictiseala ca deh, era ora de culcare, ci pentru ca chiar asta cred eu despre plictiseala
  • am fost la Muzeul de Istorie a Naturii (National History Museum) si abia am apucat sa vedem Red Zone si putin din Blue Zone: muzeul este impartit pe zone, fiecare zona definita de o culoare si o tematica; la Red Zone am vazut roci, inclusiv pietre (semi)pretioase si informatii despre cutremure si vulcani – aici copiii au fost cuceriti de micul acvariu in care valurile apei faceau urme pe nisipul de pe fundul apei (a doua poza de mai jos); la Blue Zone am apucat sa vedem o parte din animalele impaiate, copiii fiind cuceriti de elefanti si girafa (fii’mea) si de jocul cu bile care explica modul de functionare a sonarului delfinului (fii’miu); presimt ca o sa tot mergem la muzeul asta

nhm_2017_4

nhm_2017_3

nhm_2017_2

nhm_2017_1

  • am inceput sa citesc cartea “Omul in cautarea sensului vietii” de Viktor Frankl – o carte scrisa in ’45 de un psihiatru si neurolog, supravietuitor al lagarelor de concentrare; cumparasem cartea anul trecut, cand intr-o alta carte pe care o citeam am gasit referinta la ea; dar nu am citit-o; si acum citeam “Happy” a lui Derren Brown si aici din nou se face referire la cartea lui Frankl; si am zis ca e musai sa o citesc, daca tot o am de un an in casa
  • apropos de carti: am studiat aceasta lista de carti care te cuceresc de la primul rand, si am pus in wishlist o carte – voi ce carte din lista asta puneti in lista voastra de “vreau sa citesc”?

Carti pentru copii – 9-12 luni

Pe cand avea fii’miu cateva luni, am cumparat niste carticele pentru copii mici, cu poze si culori. Desi i le-am aratat pe cand nici nu putea sa se intoarca pe burta, s-au dovedit a fi interesante cateva luni mai tarziu.

La fii’mea situatia a fost alta, pentru ca a fost de la inceput inconjurata de carti si jucarii. Asa ca in mare parte a timpului le-a ignorat pe toate cu succes (avea rabdare pentru maxim 2 pagini din orice carte) si si-a vazut de achizitiile motorii. Insa de cateva saptamani a inceput sa aiba rabdare sa ii citesti si mai mult, de vreo saptamana ne aduce ea carti si se aseaza in brate, asteptand sa ii citim.

Cartile prezentate mai jos au fost citite ambilor copii, asa ca starea lor nu mai e tocmai impecabila, insa ce mi se pare interesant este ca ce carti prefera fii’miu cand era mic prefera si fii’mea acum, la 11 luni. Evident, le stim pe de rost textele, chiar si dupa vreo 2 ani in care nu le mai citisem. Asta ca sa va faceti o idee despre cat de mult le-am putut citi lu’ fii’miu.

Preferatele absolute sunt “Prietenii Pufosi” de Michelle Mathers de la Editura RAO. Au copertile cu texturi si forma de animalute, cu coada si urechi, sunt cartonate si vesel colorate. Cei patru prieteni pufosi sunt, in ordinea din poza de mai jos: Baltata, Ghita, Lanuca si Roibu.

DSC_0232_

Colectia “Prietenii pufosi”

Toate cele patru personaje sunt prezente in toate cele patru carti, insa fiecare personaj este cel principal in cartea dedicata lui. Textele sunt in rime si intamplarile sunt simpatice: Roibu are o zi in care este prea timid ca sa se joace, Baltata este racita, Lanucai are nevoie de prietenii ei, Ghita vrea sa se balaceasca in noroi. Prietenii gasesc solutii la fiecare problema si totul se termina cu bine.

DSC_0233_

Cartile “Baltata” si “Lanuca”, in interior

Urmatoarele carti sunt de la Editura Prut, colectia “Primii Pasi“, si sunt recomandate copiilor peste 6-12 luni (depinde pe ce site te uiti sa cumperi) pentru ca au foile cartonate, desenele clare si culorile contrastante. Fii’miu se entuziasma cel mai mult cand citeam cartea cu “Para”, chiar de cand avea 4-5 luni. Fii’mea nu are una preferata, le studiaza pe toate egal momentan.

Cartile din imaginea de mai jos sunt “Marul”, “Para” si “Nuca de cocos”. Personajele sunt simpatice, desenele sunt bine realizate, textele sunt in versuri iar povestile sunt placute: o maimuta vrea sa ii dea o nuca de cocos unei ciori, un mar creste in copac de la stadiul de floare pana toamna cand se coace si cateva animale vor sa afle “Cata vara e-ntr-o para?”.

DSC_0232

Carti pentru bebelusi de la Editura Prut

DSC_0233

Interiorul cartilor “Nuca de cocos” si “Para”

Urmatoarea colectie de 4 carti este de la Editura Girasol (de la care mai avem si carti cu sunetele animalelor de la ferma, am uitat sa o pozez) si include carti de tipul “Mica mea carte despre” – “forme”, “culori”, “cuvinte”, “numere”. Pe fii’miu l-au incantat cea de culori si cea de numere. Pe fii’mea momentan o incanta cea cu numere. In sensul ca pe astea cereau sa se uite cel mai des, desi ne uitam si pe restul destul de frecvent.

DSC_0234

Colectia “Mica mea carte despre”

Avantajul acestor carti in fata celorlalte anterioare este ca au copertile mai solide si au rezistat eroic la incercarile lu’ fii’mea de a le manca. Paginile sunt cartonate, desenele sunt viu colorate si par a fi poze facute la obiecte din plastilina.

DSC_0235

Interiorul cartilor “numere” si “cuvinte”

Urmatoarele carti sunt tot de la Editura Girasol, colectia “Salut, ma recunosti?” si sunt o idee fragile pentru copiii sub 1 an, asa ca ar necesita putina atentie din partea parintilor. Prima carte cumparata a fost “Contrariile” (cea din stanga din poza de mai jos), i-am cumparat-o lu’ fii’miu cu cateva zile inainte sa implineasca 1 an, si a fost extrem de incantat, pentru ca paginile au cartonase in interior, care se ridica, si te poti juca un fel de “cucu-bau” cu ele. Cartile au si ghicitori, fiind potrivite si pentru varste mai mari de 1 an.

DSC_0236

Colectia “Salut, ma recunosti?”

Vazand cat ii place, i-am cumparat si cartea “Animalele”. Si da, le-am citit si ne-am uitat pe ele si am vorbit despre ele si ne-am jucat cu ele de foarte foarte multe ori, inclusiv cand aveam drumuri de facut, luam una din carti cu noi. Dupa ce s-a nascut fii’mea, vazand ca si ea trage la cartile astea (desi nu are rabdare sa ii arati, ci prefera sa le studieze singura minute in sir), am cumparat si cartea “Culorile” (cea de jos, din poza anterioara).

Mai avem si multe carti cu imagini din realitate, cu poze ale animalelor sau peisajelor, insa ambii copii le-au preferat pe acestea stilizate. Din ce am citit, asta s-ar datora faptului ca cei mici nu pot procesa toate detaliile imaginilor reale, in imaginile stilizate ramanand informatiile esentiale care sunt mai usor de procesat de cei mici.

Cam asa s-a prezentat si se prezinta situatia la noi la capitolul lectura 9-12 luni. Daca aveti idei sau sugestii de carti, le primesc cu drag in comentarii mai jos.

PS. De cumparat, noi le-am luat unele de la Carturesti, pe altele le-am comandat online. Puteti incerca sa le gasiti aici (link de afiliere).

Saptamana trecuta… [20-26 iunie 2016]

  • ne-am plimbat cu vaporul pe Tamisa; vroiam sa ajungem la Greenwich si am luat trenul in directia buna, doar ca trenul respectiv nu oprea in gara unde noi trebuia sa schimbam trenul; asa ca am coborat intr-o gara pe malul Tamisei si ne-am urcat pe un vapor care ducea la Greenwich; calatoria a durat vreo ora si am trecut pe sub multe poduri, spre bucuria initiala a copiilor, desi la final fii’miu m-a intrebat de ce a fost asa lunga calatoria
IMG-20160624_tamisa

Primaria Londrei – in drum spre Tower Bridge

IMG-20160624-tamisa

The Shard si HMS Belfast

  • am terminat de citit cartea despre care va povesteam aici si am terminat si o carte de beletristica, “Bastarda Istanbulului” – am mai mentionat-o eu in trecut, a avut un inceput mai dificil dar in final s-a dovedid o lectura placuta si interesanta
  • am fost la parada curcubeului “Pride in London” – revin maine cu poze si mai multe detalii
  • intr-o seara cand m-am culcat eram in UE, iar dimineata cand m-am trezit… eram tot in UE dar cu un statut viitor incert; joi a fost Brexit-ul, si vineri dimineata votul final arata ca UK vrea sa iasa din UE; s-au intamplat apoi diferite miscari cum ar fi demisia primului ministru si solicitari pentru un nou referendum sau pentru independenta Londrei; campania de iesire din UE si-a dat cu stangul in dreptul imediat dupa aflarea rezultatelor; ziarele au vuit despre Brexit, si pe strazi au aparut militanti care doresc ramanerea in UE; senzatia mea e ca s-a votat iesirea cumva in necunostinta de cauza, dar asta e, aparent se intampla greseli si la case mari
  • am reusit sa continui cu planul meu de alergat; momentan, dupa o discutie cu persoane experimentate, am decis sa alerg pentru inceput o zi da una nu, urmand ca in timp sa ajung la 6 zile cu alergat si 1 pauza
  • am fost la teatru; de copii, dar tot teatru se cheama; piesa “Alice in Tara Minunilor”, jucata cu actori copii si cativa adulti, scena fiind iarba unei gradini private; piesa a fost seara, de la 19:30, si a avut chiar si o pauza de cateva minute; a fost prima experienta de acest gen pentru copiii nostri si a fost foarte placut, chit ca fii’miu nu stia povestea iar sonorizarea a jucat feste, asa ca a trebuit sa ii mai povestim noi ce se intampla, dar per total a fost o experienta fumoasa
20160622_193331

Inceputul piesei

20160622_200648

20160622_204044

Alice il intalneste pe Humpty Dumpty

  • am facut o delicioasa inghetata de fructe, s-a mancat tot castronul dintr-o inghititura, asa ca musai sa ma laud: cantitati egale de cirese congelate, ananas congelat si mascarpone – cu blenderul se amesteca si apoi se pune la congelator

Acum ca m-am laudat, e randul vostru: cu ce va laudati din ce ati facut saptamana trecuta?

Sforile elefantului

Citesc o carte scrisa de Andy Cope si Andy Whttaker. Habar nu am cine sunt acesti doi autori. Am luat cartea de la biblioteca pentru ca mi-a atras atentia, era expusa pe un raft in drumul meu spre iesire. Mersesem sa iau cartea “Ghidul astronautului pentru viata pe Pamant” scrisa de Chris Hadfield, pe care insa nu am apucat sa o citesc inca.

Revenind insa la cartea celor doi Andy. Ideea centrala a cartii este despre faptul ca e alegerea noastra cum privim viata si cum reactionam la ea, reamintind principiul 90/10: 10% din viata este ceea ce ti se intampla; 90% din viata este reactia ta la cele 10%.

Sunt multe idei in mai multe directii si sunt multe povesti si exemple si citate. Si una dintre povesti mi-a placut si am vrut sa o scriu aici pe blog, sa o pot reciti si dupa ce returnez cartea la biblioteca.

Povestea este preluata din una din cartile lui Jack Canfield si este despre elefantii de la circ.

ID-100109460

A fost o data un elefant care calatorea prin lume in cadrul unui circ. Proprietarul se gandise ca elefantul ar fi punct de atractie, asa ca il punea la intrarea in circ iar copiii erau incantati ca il puteau hrani pe elefant in timp ce intrau in cortul circului. Bineinteles, elefantul nu putea fi lasat liber, ci era legat de picioare cu sfori. Iar sforile erau legate de tarusi. Si tarusii erau infipti in pamant. Si asta se intampla de cand elefantul era puiut.

Intr-o zi, dupa ploaie, pamantul era ud, iar tarusul de care era legat elefantul a fost infipt cu mana in pamant, nu a mai fost batut cu ciocanul ca sa intre bine. Si se pune intrebarea, de ce nu incearca elefantul sa scape? De ce in acea zi cu pamant umed si tarusul slabit, animalul de cateva tone sta linistit la intrare, ca in orice alta zi?

Obisnuinta il tine acolo. Confortul de a fi hranit si adapat. Rutina. Cand era mic, era legat cu lant de picioare, si lantul legat de un stalp. Oricat a incercat atunci sa scape, tot ce a reusit a fost sa se raneasca la picioare. Acum insa elefantul a crescut si este legat cu sfoara de un tarus slabit. Dar experienta lui l-a invatat ca nu poate sa scape.

Asadar, ce il tine prizonier pe elefant, cu adevarat? Sfoara? Proprietarul cirsului? Faptul ca primeste de mancare in fiecare seara? Nu. Ci obisnuinta, credinta ca nu are cum sa scape. Martin Seligman o numeste “neajutorare invatata”.

Intr-adevar, obisnuinta ajuta, si lucrurile pe care le-ai invatat o data nu le poti reinvata. Dar uneori, doar uneori, obisnuinta ne dauneaza si devenim prizonierii “sforilor” de care, daca le-am pune o secunda la indoiala, ne-am putea elibera.

Cand crezi ca nu poti sa faci un anumit lucru, intreab-te de ce crezi asta si mai ales, ce ar trebui sa se intample ca sa poti face acel lucru. Cand crezi ca nu esti in stare de ceva, gandeste-te cum ar fi daca ai fi in stare, iar apoi raspunde-ti sincer la intrebarea “ce ma tine pe loc de cred ca nu sunt in stare?”. Nu te lasa condus de obisnuinta si dezleaga “sforile” de fiecare data cand te simti “legat”, tinut in loc.

Imagine: Jeroen van Oostrom/freedigitalphotos.net

Saptamana trecuta… [4-10 aprilie 2016]

  • a fost vacanta, ceea ce a insemnat ca am fost si dimineata cu ambii copii, “ca pe vremuri”, si a fost haios, obositor, frumos – cu parc, cu bicicleta, cu prieteni, cu plimbari, cu pictat, cu gatit, cu rasete si jocuri
  • fii’mea a implinit noua luni, are un nou dinte (al saselea) si exerseaza vorbitul spunand “datn datn datn datn datn” de cateva zile (pana acum spunea doar “mama” si “dadadadada”)
  • fii’miu a vazut pentru prima oara doi stomalogi in actiune: am fost la control si apoi la detartraj si a venit si el cu mine si a intrat in cabinet sa vada ce se intampla – a fost linistit si curios si cam stia ce se intampla pentru ca periodic am citit cartea “Going to the dentist” (Usborne), asa ca sunt curioasa cum va decurge controlul de saptamana viitoare (are dintii perfect sanatosi dar am zis sa mergem la un control ca sa se obisnuiasca cu vizitele la dentist)
  • am vazut partea a doua a documentarului “Human” – v-am povestit aici despre prima parte
  • am facut din nou, la cererea lu’ fii’miu, prajitura cu morcov, cea cu care ma laudam aici, si de data asta am pus si stafide (cam un pumn de stafide) si parca e si mai buna prajitura asa!
  • am inceput doua carti, in paralel, ca sunt pe teme diferite: una este de NLP (programare neuro-lingvistica), o introducere de fapt, si a doua este “Bastarda Istanbulului” care nu m-a cucerit si care in primele pagini m-a obosit cu multe adjective fortate, epitete chinuite, dar intre timp si-a mai revenit stilul, sa vedem cum o fi pe mai departe (am citit doar vreun sfert din carte)
  • am vazut un film! Si asta chiar merita notat in calendar, caci este al patrulea film pe care reusim sa il vedem in cei mai recenti 3 ani: este vorba de “Birdman” al lui Inarritu, cel care a luat Oscarul anul trecut pentru cel mai bun film – mi s-a parut un amalgam interesant de idei si stiluri si mi-au placut muzica si modul in care a fost filmat, a fost o alegere buna pentru o seara cu popcorn (cu fii’mea dormind la mine in brate)

Pe voi ce v-a facut sa zambiti saptamana trecuta?

Carrot cake – adaptata pentru copii mici

Acum vreo 3 saptamani am fost la un targ de vechituri, unde printre standuri erau si niste brutari cu tot felul de sortimente de paine si prajituri. Si am cumparat si noi o prajitura cu ciocolata pentru adulti si o prajitura cu morcov (carrot cake) pentru fi’miu (am dat glazura la o parte, era gretos de dulce pentru un copil). Delicioase prajiturile! De atunci fi’miu tot imi amintea la cateva zile ca sa facem si noi carrot cake.

Intr-o alta zi, mergand intr-un charity cu fi’miu, am gasit o carte de retete cu Sam si Poppy, cei doi copii de la Apple Tree Farm (daca aveti copii sigur ii stiti, sunt doi copilasi, baiat si fata, care au tot felul de aventuri in multe carti de la editura Usbourne). Avem seria de aproape 20 de carticele cu Apple Tree Farm (ne lipsesc doar 3) si alte carti adiacente, fi’miu le stie pe de rost, asa ca nu aveam cum lasa la charity tocmai cartea de retete cu Sam si Poppy!

Si intamplarea face ca fix in carte sa fie si reteta de carrot cake! Bucurie maxima, fi’miu cand a vazut, gata, facem prajitura! Puteam sa zic nu la asa entuziasm legat de gatit?

Si uite-asa ne-am pus pe prajiturit, dupa reteta din carte adaptata pentru copii mici, ca doar nu era sa mancam doar noi trei si lu’ fi’mea de 8 luni sa nu ii dam. Asa ca au fost necesare niste modificari, iar in final a iesit o prajitura delicioasa (s-a mancat tot imediat!) dupa cum urmeaza:

Ingredientele pentru Carrot Cake:

  • 250g morcovi (noi am pus 5 morcovi)
  • 150g unt nesarat (reteta din carte continea si 1/2 lingurita sare, noi nu am pus)
  • 2 oua
  • ~3 linguri indulcitor (in reteta erau 200g zahar brun)
  • 200g faina simpla + 2 lingurite praf de copt (in reteta erau 200g “self-rising flour”)
  • 2 lingurite scortisoara
  • 2 lingurite praf de copt (deci 4 lingurite in total)
  • 75g nuci macinate (in reteta erau tocate)
  • 2 linguri lapte

Se porneste cuptorul la 180C.

Se curata morcovii si se dau pe razatoarea mare (asta este de fapt cel mai greu pas din toata reteta, asta ca sa va faceti o parere despre cat de usor obtineti o carrot cake). Se bat ouale.

Untul se topeste intr-un vas. Peste el se pun morcovii rasi si indulcitorul, dupa care se adauga cele doua oua batute. Urmeaza adaugarea fainii (de preferat trecuta printr-o sita), a scortisoarei si a prafului de copt. Totul se amesteca cu o furculita sau o lingura de lemn, pana la omogenizare.

Se adauga nucile si laptele. Se pune compozitia intr-o tava (in carte se recomanda tava de 28cmX18cm) tapetata cu foaie de copt. Se niveleaza si se da la cuptor 45 minute (sau pana trece testul scobitorii).

Puteti face si topping, cel clasic este extrem de dulce, cu zahar special si “cream cheese”. Noi am adaptat si toppingul, si am amestecat niste branza fina (soft cheese sau mascarpone) cu zeama de lamaie, indulcitor si un strop de esenta de vanilie.

Atasez mai jos poza (e facuta cu telefonul, pe fuga, inainte sa fie devorata prajitura), sa vedeti cum ne-a iesit noua prima carrot cake si cum arata si cu, si fara topping. In poza se vede si cartea cu Sam si Poppy.

cookbook_sampoppy

Cand primul copil devine “fratele/sora mai mare”

Mentionez de la inceput ca acest post nu este despre cum sa faci sa elimini rivalitatea dintre frati. Asta pentru ca rivalitatea va exista orice ai face, este naturala, fireasca, explicabila evolutionist sau creationist (in functie de crezul fiecaruia). Tot ce poti face este sa minimizezi acesta rivalitate, sau macar sa ai grija sa nu o amplifici.

Dinainte de a ramane din nou insarcinata citisem “Sibling without rivalry” (am povestit aici despre ea), pentru ca ne doream inca un copil si mi s-a parut important sa am macar habar despre cum o sa fie lucrurile cu doi. De asemenea, atunci cand in carti sau in locuri publice vedeam parinti cu doi sau mai multi copii, ii spuneam lu’ fi’miu despre relatia dintre membrii familiei, astfel incat el sa prinda incet incet, din timp, ideea de frate/sora.

In momentul in care am aflat ca sunt insarcinata, am decis sa-i spunem mai intai lu’ fi’miu. Chiar daca era mic, abia daca avea un an jumate, si notiunea de “bebe in uter” era prea abstracta pentru el, dar stia cat de cat cam ce inseamna frate/sora sau macar ca poate exista si asa ceva pe lume.

Bebelusul a fost mereu prezentat ca fiind “in uter”, nu in burta, chit ca cei din jur se refereau la el ca fiind in burta. Am decis asta din doua motive: unul, pentru ca asta e adevarul, fatul chiar sta in uter, si doi, pentru ca aveam dureri de burta cauzate de cezariana si fi’miu stia de existenta lor si nu am vrut sa asocieze in niciun fel bebelusul cu durerile lu’ mami.

In momentul in care au inceput vizitele la moase sau consultant, fi’miu a stiut mereu unde merg si de ce. La intalnirea cu doula a venit cu mine si stie ca ea e femeia care o s-o asiste pe mami la nastere. Iar cand a fost vorba de ecografii, mereu a fost cu noi si stia exact unde mergem, de ce, si ce o sa se intample. A vazut bebelusul pe monitor, desi stiu ca nu avea ce sa inteleaga, dar am decis sa il implicam in toata povestea cu sarcina, pentru ca si el si bebelusul sunt familia noastra acum. Tot din acest motiv l-am implicat si in alegerea numelui fetitei, in micile modificari din casa si in procesul de cumparaturi (putine) pentru bebelus.

Am cumparat si carti pentru copii si am imprumutat si una de la biblioteca. Am luat inclusiv o carte cu corpul uman pentru copii, cu clapete (“flip-flap”) si i-am aratat printre altele si uterul cu bebelus. Cartile mai “poveste” despre venirea pe lume a unui bebelus pe care noi le-am citit (de foarte putine ori, ca nu au prezentat interes pentru fi’miu):

  • Baby on the Way – de dr. Sears
  • What Baby Needs – de dr. Sears
  • Așteptând un frățior sau o surioară – de Catherine Dolto

In limba romana am inteles ca ar mai fi faina cartea “Bebelusul” de la RAO.

Apropos de carti, ce am citit noi pe tema fratilor sau care includeau capitole pe aceasta tema (pentru ca consider ca si parintii trebuie sa se pregateasca, nu doar sa-l pregateasca pe copilul mai mare):

  • “Sibling without rivalry” de Adele Faber si Elaine Mazlish
  • “Coping with two” de Caroline Fertleman si Simone Cave
  • “Rivalitatea intre frati: sapte solutii simple” de Karen Doherty
  • “Viata emotionala a copilului mic” de Alicia Lieberman
  • “Playful parenting” sau “Retete de jocuri” de Lawrence J. Cohen
  • “The Gentle Sleep Book” de Sarah Ockwell-Smith
  • “Happy child, happy home” de Lou Harvey-Zahra

Un alt pas pe care l-am facut in ideea de a-l obisnuit din timp cu modificarile ce urmau sa apara, de la burta mea care urma sa creasca pana la aparitia unui bebelus: am printat poze cu el de cand era mic, inclusiv una cu el in burtica in ziua de dinaintea nasterii. Stia pozele, dar le vedea ocazional pe calculator. Acum erau printate, unele chiar puse pe perete, si el le-a vazut suficient de des incat sa stie ca da, si el a fost mic, la mami in uter, si a crescut, si s-a nascut, si a fost bebe mic si acum e mare. Si ca la fel se intampla si cu sor’sa.

Pe masura ce burtica crestea, ii povesteam despre bebe care creste, dar tot mic este si inca nu se poate naste desi el vroia “acum” sa vina micuta. In timp s-a obisnuit cu ideea ca dureaza, si chiar spunea ca bebe e prea mic acum si ca trebuie sa mai creasca. I-am povestit si despre cum va fi perioada nasterii (va ramane el cu tati, mami merge la spital sa nasca si apoi vine acasa) si despre viata noastra in patru, cu placute si mai putin placute, ca sa nu aiba un soc in momentul in care sor’sa doar plange si doarme si nu se joaca cu el cand venim de la spital (v-am povestit aici discutia avuta).

Alt punct important este existenta in casa a unei papusi sau a unui papitoi cu care copilul cel mare se poate juca de-a mama/tata dupa nasterea celui mic. Este un joc de tip “pretend play” in care copilul copiaza ce vede la parintii lui (inclusiv ce il vede pe tatic ca face cu bebelusul, de la baita la adormit) si prin care experimenteaza, asimileaza, intelegere mai bine evenimentele din jur. Iar acest joc se poate dovedi util pentru copil, indiferent de sex. Papusa il poate ajuta nu doar in cazul aparitiei unui nou membru al familiei – despre importanta unei astfel de jucarii puteti citi in “Happy child, happy home” dar si in alte carti, am mai vazut ideea in cel putin doua dar nu mai stiu exact in care.

Pentru ca stiam ca spre final de sarcina si dupa nastere nu voi mai putea face tot ce faceam inainte cu el, cum ar fi mers in parc de doua ori pe zi sau baita de seara, am decis sa facem schimbarile din timp, cu mult inainte de nastere pentru a nu exista o legatura directa cu nasterea sau o schimbare brusca. Astfel ca, de prin luna a treia de sarcina, a inceput fi’miu sa petreaca mai mult timp cu tati.

Per ansamblu, schimbarile le-am pastrat la minim: in casa au aparut treptat un carucior, un cosulet si un dulap mic, apoi niste hainute mici, si cam atat. In perioada din preajma nasterii, programul lui va fi ca de obicei, iar timpul va fi petrecut doar cu noi, nu am chemat rude sau prieteni sa stea cu el, nu am angajat bone. Am decis ca, cu cat lucrurile sunt mai firesti si mai ca pana acum, cu atat mai usoara va fi tranzitia. Pentru el, ca pentru noi nu stim cum va fi.

Stiu ca se vorbeste deseori despre “gelozia intre frati”. Tind sa cred insa ca “gelozie” nu este cuvantul potrivit in acest context. “Teama” mi se pare mult mai potrivit pentru a descrie de fapt ceea ce traieste un copil cand i se naste un frate/o sora: teama de despartire, teama ca mama nu va mai fi disponibila cand el va avea nevoie de ea. Am auzit si am citit ca apar probleme cand mama tine in brate unul dintre copii (in prima faza, copilul cel mare protesteaza cand mama il tine pe cel mic, ulterior, de pe la 18 luni, si cel mic incepe sa protesteze daca in brate este cel mare): asta pentru ca copilul are nevoie sa se simta in siguranta si sa stie ca mama este disponibila in caz ca el are nevoie sa se refugieze la ea in brate. Si atunci protesteaza daca mama are bratele ocupate cu un alt copil.

Ce am facut noi pentru a adresa teama de despartire pana acum a fost sa ne jucam ascunselea in mod periodic prin casa, insa stiu ca va trebui sa adresam in mod constant aceasta teama, astfel incat sa se elibereze cat mai mult din ea. Si mai stim ca vom avea nevoie de “timp special in doi”, astfel incat el sa aiba ocazional momente in care sunt din nou atenta exclusiv la el (despre timp special si teama de despartire puteti citi mai multe pe handinhandparenting.org si pe blogul Otiliei Mantelers).

Tot ce am facut insa sunt ajutoare marunte, lucruri care il ajuta pe fi’miu la nivel rational sa stie ce va urma. Dar cand nu ai la ce te raporta, nu ai cum sa fii cu adevarat pregatit pentru o situatie pe care cu greu ti-o poti imagina, care e ceva nou pentru tine, ceva ce nu ai experimentat niciodata, nici macar pe aproape n-ai fost de situatia respectiva. Va experimenta insa in curand, si noi vom fi aici langa el in fiecare moment.

Saptamana trecuta… [15-21 iunie 2015]

  • am dublat numarul de masinute pe care il avea fi’miu; cumva, fara sa vrem, si cumva aproape gratis; mai precis, a fost organizat un festival al “garage sale”-urilor, adica doritorii care vroiau sa vanda ce au prin casa isi scoteau in curte obiectele pe care le puneau la vanzare, iar asta se intampla la vreo 140 de case dintr-o zona destul de intinsa; casele erau semnalate pe o harta, ca sa stii cam pe ce strazi sa te plimbi; si uite-asa am facut noi o plimbare de vreo 3 spre 4 ore, pe stradute, de la casa la casa, si am luat in jur de 60 de masinute mici cu mai putin de 5 GBP; adica, oferta de nerefuzat; plus ceva carti pentru fi’miu si una de Origami si setul complet de 5 carti cu “Where’s Wally”, plus o casa cu catel, plus doua puzzle-uri de podea (producatorul este GALT), mari, cu piese mari, foarte frumoase, unul cu ferma si altul cu “Nursery Rhymes”, si care au avut lipici la fi’miu, ca de doua zile le facem si le desfacem si iar le facem de cateva ori pe zi, dimineata, la pranz si seara
  • a mers fi’miu cu… taxiul! Ala real, vestitul “black cab”, si a fost foarte incantat: are acasa doua taxi-uri negre, la Muzeul Transporturilor este un taxi dar este inchis, nu te poti urca in el, si noi nu am mers niciodata in Londra cu taxi-ul de cand am venit; asa ca a fost o premiera si o incantare pentru fi’miu, acum ne arata taxi-ul lui mic de jucarie si ne spune care unde a stat cand ne-am plimbat
  • am reusit sa iesim la o prajitura, intr-o ceainarie amenajata in gradina si curtea unei florarii, si am savurat o dimineata insorita cu doua mamici faine si doi voinici energici; de doua luni de zile ne luptam sa ne sincronizam si intr-un final am reusit; si uite-asa eram trei respectabile doamne absolut topite dupa cei trei muschetari pe care ii admiram si nu ne mai saturam!
  • am reusit sa fac si patru portii de mancare (in sensul ca pentru 4 zile) si le-am pus la congelator, ca sa avem in zilele de dupa nastere, sa nu ne batem capul cu ce mancam/gatim; plus printat retete simple si rapide de mancare si lipite pe usile dulapurilor din bucatarie, sa le avem la indemana rapid; inca nu am descoperit pe aici unde se poate comanda mancare gatita si de incredere, asa ca sa comandam mancare cu livrare la domiciliu nu este o optiune inca
  • am finalizat bagajul pentru maternitate si am intrat in saptamana 38, fara niciun semn de graba din partea bebelinei, chit ca asta nu inseamna nimic decat ca micuta este inca in burtica, la caldurica; e drept insa ca simt din plin ca nu mai are prea mult loc, ii stau in drum iar stomacul meu pare sa o deranjeze destul de mult, noroc ca a trecut demult perioada poftelor si acum ma pot multumi cu mese foarte mici si foarte dese
  • am terminat de citit cartea “Einstein never used flash cards”, asta dupa ce am terminat inainte “The aware baby” (va povesteam despre ele aici); in cartea cu flash cards mi-a placut ca explica foarte fain, cu experimente si detalii, procesul prin care cei mici incep sa inteleaga limbajul, sa poata sa scrie si sa citeasca, sa inteleaga conceptele matematice si informatiile in general; iar ideea autorilor este ca o invatare reala are loc in context, nu pe de rost, iar contextul apare in viata de zi cu zi; procesul de invatare real este unul natural, copiii neavand nevoie de jucarii complicate sau de carduri sau alte inventii ca sa se dezvolte, ci doar de atentie din partea parintilor astfel incat sa se profite de ocaziile din viata de zi cu zi pentru asimilarea de informatii si concepte (copilul invata mai usor sa imparta la 2 cand imparte mama cu el o portocala decat daca se uita intr-o carte sau la un filmulet pe calculator)
  • mi s-a facut pofta de beletristica, asa ca am inceput sa citesc “One, two, buckle my shoe” din seria Poirot a Agathei Christie; si recunosc ca m-a prins, si mi se pare mai fain sa citesc Poirot in engleza, chit ca pe alocuri e mai dificil, ca deh, e scrisa cartea prin anii ’40; imi prinde bine o pauza de carti de parenting si nastere
  • nu am apucat sa scriu pe blog; a fost o saptamana plina, dar nu asta a fost problema, ci faptul ca a devenit dificil pentru mine sa stau la laptop; de fapt, sa stau oriunde e dificil acum, si in pat cu greu imi gasesc o pozitie de somn; asa ca scriu iar in hopuri, ca n-am de ales
  • mi-a reparat sotul tastatura! Stiti ca povesteam ca am ramas fara tasta CTRL, si am reusit sa gasim una noua pe amazon; a durat insa schimbul tastaturii, nu ca e procedura grea in sine, ci ca un surub s-a incapatanat sa nu iasa, si in final a trebuit scos cu ceva bormasina foarte fina, manuala, cu multa precizie si rabdare; dupa o ora insa rezultatul era o tastatura intreaga (si o basica intr-un deget aratator al sotului)

Saptamana voastra cum a fost? Si ce planuri aveti pentru aceasta saptamana?

Planuri de lectura – iunie 2015

Luna asta mi-am propus sa citesc ce mai vreau sa citesc de fapt anul asta, ca ma pregatesc psihic pentru o perioada bogata pe alte planuri, nu pe cele literare.

Asadar, inainte de nasterea lu’ fi’mea, incerc sa mai citesc cartile din lista de mai jos (nu neaparat in ordinea din lista), cu mentiunea ca am ramas restanta, din planurile lunilor trecute, cu doua carti “Cum sa vorbim copiilor daca vrem sa ne asculte si cum sa-i ascultam pentru ca ei sa ne vorbeasca” de Adele Faber si “De ce dragostea conteaza: cum afectiunea contureaza creierul bebelusului” de Sue Gerhardt.

The aware baby – Aletha Solter

Cartea “Lacrimi si crize de furie” a Alethei Solter a fost pentru mine o revelatie, o carte pe care as face-o cadou fiecarui parinte. Am invatat si am inteles multe din ea si stiu ca sunt un parinte mai bun pentru fi’miu datorita acestei carti. Asa ca sa cumpar o alta carte de-a Alethei Solter a fost de la sine inteles. Am inceput deja sa o citesc, si accentul este pus, ca si in “Lacrimi si crize de furie”, pe modalitatea de exprimare a frustrarilor, fricilor, neplacerilor copilului prin plans. Care plans trebuie permis, incurajat, ascultat. Sunt prezentate multe situatii posibile si sunt oferite raspunsuri la multe intrebari posibile pe care si le pot pune parintii. Sper sa revin cu o recenzie mai pe larg dupa ce finalizez cartea.

Drama copilului dotat – Alice Miller 

Aceasta carte a fost si in planurile de lectura pe luna februarie, nu am apucat sa o citesc, asa ca mai fac o incercare luna asta, vedem ce reusesc. Ca sa nu ma repet, va invit sa cititi aici cateva cuvinte despre carte.

Einstein Never Used Flashcards: How Our Children Really Learn – And Why They Need to Play More and Memorize Less – K. Hirsh-Pasek si R. M. Golinkoff 

M-a intrigat titlul in contextul in care in magazine si charity-uri in UK am vazut deseori “flash cards”, acele carduri (un fel de carti de joc) pe diferite teme, menite sa ii ajute pe cei mici sa invete mai repede alfabetul (caz in care cardurile au poza cu cate o litera si un animal al carui nume incepe cu litera respectiva), numerele, adunarea si scaderea si chiar sa recunoasca compozitori renumiti (carduri cu poza compozitorului si numele lui). Din ce mi-am dat seama rasfoind cartea, autorii incearca sa scape parintele de presiunea ideei ca “parintele este arhitectul creierului copilului” si pun accent pe ideea ca “joaca = invatare”: copilul invata tot ce are nevoie si ce este pregatit sa invete prin joc, intr-un mediu natural, normal, nu fortat sau structurat si nu cu eforturi speciale din partea parintilor. Invatarea reala, nu memorarea, ci asimilarea de concepte, are loc prin joc, prin experimente, prin observatii, in viata normala, de zi cu zi, care asigura si contextul necesar ca un copil sa invete lucruri noi: spre exemplu, cand imparti cu copilul o felie de paine, el invata/experimenteaza impartirea, cand aseaza masa si pune un servetel pentru fiecare participant la masa, el invata/experimenteaza corespondenta unu-la-unu, cand se joaca “Nu te supara frate”, copilul invata adunarea/scaderea si asa mai departe. Exemplele anterioare sunt legate de matematica, insa in carte sunt capitole dedicate multor aspecte din viata “academica” a copilului, matematica, limbaj si limbi straine si asa mai departe. Si totul este prezentat cu multe studii stiintifice, nu doar vorbe. Ce sa mai, m-a intrigat cartea, abia astept sa o citesc!

Wherever You Go, There You Are: Mindfulness meditation for everyday life

Cartea am imprumutat-o de la biblioteca pentru ca apucasem sa o rezerv impreuna cu cartea “Micarolul mindfulness” (despre care am povestit aici) dar abia acum a devenit disponibila, asa ca am intrat de curand in posesia ei. Este scrisa de Jon Kabat-Zinn si pare sa fie o carte mai practica, despre viata de zi cu zi. Sunt curioasa cum se va dovedi a fi, sa vedem daca apuc sa o citesc luna asta.

 

Mult parening in lista, asa-i? Am devorat mult timp multa beletrisica, si inca mai citesc, dar in perioada asta ma fascineaza psihologia umana, in special a copilului, si relatiile dintre oameni, inclusiv cea dintre frati. Pe langa faptul ca aceste carti ma ajuta sa imi inteleg mai bine copilul (in curand “copiii”), mi se pare foarte interesant faptul ca citind despre psihologia copilului si nevoile lui, incepi sa ii intelegi din ce in ce mai bine si pe adulti, inclusiv pe tine. Si asta ajuta in toate aspectele vietii, si e foarte fain.

Dar da, mi e dor si de beletrisica, tin minte ca sarcina trecuta citeam de zor si aveam in bagajul de materniatate o Agatha Christie pe care am uitat-o in spital in sala de travaliu.

Am carti-beletristica in coada de asteptare din biblioteca, astept sa-mi vina iar pofta de ele si astept cu interes si recomandari de la voi: care e cea mai recent citita carte sau ce carte ati recomanda-o oricui oricand, ca un “must read”? Ca sa adaug si carti pentru mine la wishlist-ul rezultat in urma postului cu carti pentru copii de 2 ani.