Tag Archives: alaptare
Alaptarea in timpul sarcinii si dupa nastere
Acum vreo 3-4 ani, o prietena draga, mamica unei fetite de 1 an si 3 luni la acel moment, a ramas insarcinata. Micuta inca era alaptata. Dupa ce am aflat vestea, am intrebat-o daca va mai alapta si daca n-ar fi bine sa vorbeasca cu medicul obstetrician cu care va naste despre acest aspect. Evident, ma gandeam la sarcina si la starea de bine a mamicii, si habar nu aveam despre importanta alaptarii. Bineinteles, medicul i-a recomandat sa intarce de urgenta fetita, pentru binele bebelusului, asa cum se intampla uneori pentru ca nu toti medicii au studiat problema alaptarii in general sau a alaptarii in sarcina in particular.
Privind in urma, ma gandesc ca poate era mai bine sa tac, ca oricum habar nu aveam de mamicenie la vremea respectiva. Pe de alta parte, stiu ca si cu si fara sfatul meu, ea oricum ar fi vorbit cu medicul si isi intarca fetita. Cel mai probabil nu am influentat eu lucrurile atunci. Si totusi, daca as fi stiut atunci ce stiu acum…
Stiti deja parerea mea despre alaptarea pana la autointarcare, am povestit despre asta acum ceva timp aici. In momentul in care am ramas din nou insarcinata si fi’miu inca era alaptat, nimic nu s-a schimbat la capitolul alaptare. Si asta nu pentru ca imi urmez orbeste convingerile despre autointarcare, ci pentru ca am studiat problema pe site-uri in care am incredere, am sustinerea unui bun pediatru-consultant in alaptare din Bucuresti si in UK nimeni nu pune bete in roata pentru ca nimeni nu are o problema cu faptul ca alaptez in sarcina (am fost vazuta deja de cel putin 4 medici diferiti si o moasa si nimeni nu a comentat nimic pe aceasta tema).
Si pentru ca in momentul in care descopar lucruri noi sau raspunsuri la dileme imi doresc sa impartasesc si altora, ca cine stie ce bucatica de informatie ajuta pe altcineva, m-am gandit sa scriu acest post despre alaptarea in timpul sarcini si dupa nastere.
Pentru ca lucrurile sa fie clare, tot ce scriu mai jos este un cumul de informatii care se refera la mamici sanatoase, care au o alimentatie echilibrata si care au o sarcina sanatoasa cu un singur bebelus si un istoric lipsit de pierderi spontane de sarcina sau nasteri premature (pentru mamicile care nu se regasesc in aceasta descriere nu am studiat problema).
Primele intrebari care mi-au venit in minte referitor la alaptat cand am aflat ca sunt insarcinata au fost, evident, miturile din popor si dilemele.
MIT: Bebelusul din burtica va fi privat de nutrienti
FALS: Exista o teorie conform careia bebelusul este primul care “trage” spre el toti nutrientii de care are nevoie. Restul de nutrienti sunt folositi pentru satisfacerea nevoilor organismului matern, si ce ramane se duce in laptele pe care il mananca copilul mai mare (sursa). Cu aceasta teorie nu toata lumea medicala este de acord, dar acceptat unanim este faptul ca organismul unei gravidute sanatoase, care isi asculta apetitul, mananca echilibrat si variat, stie ce are de facut pentru a fi bine atat fatului, cat si mamei si copilului alaptat (sursa).
MIT: Oxitocina secretata in timpul alaptarii duce la contractii uterine si pierderea sarcinii
FALS: intr-adevar alaptarea (stimularea sanilor) duce la eliberarea de oxitocina si intr-adevar aceasta poate provoca contractii uterine. Insa nu orice cantitate de oxitocina provoaca contractii si nu orice contractie este periculoasa: este nevoie de o cantitate mai mare din acest hormon decat cantitatea eliberata in timpul alaptarii din timpul sarcinii pentru contractii puternice (sursa). In plus, uterul devine sensibil la oxitocina spre finalul sarcinii, si nici atunci nu este suficient de sensibil incat sa se contracte cat sa se nasca bebelusul (sursa). Eventual in timpul travaliului, alaptarea ar putea ajuta prin sporirea cantitatii de oxitocina, dar nici macar atunci nu este sigur ca va face vreo diferenta in ceea ce priveste nasterea.
MIT: Bebelusul ramane fara colostrul din ultimul trimestru de sarcina
FALS: Organismul feminin sanatos are suficiente rezerve sa produca colostru imediat dupa nastere, atat cat este nevoie astfel incat nou nascutul sa beneficieze de toate calitatile acestui prim lapte. Corpul feminin incepe de obicei sa produca colostru chiar din timpul sarcinii.
DILEMA: Daca se schimba sau se pierde laptele in timpul sarcinii, cel mare se autointarca sau se frustreaza?
Laptele se schimba, pentru ca in trimestrul trei apare de obicei colostrul. Gustul acestuia s-ar putea sa duca la autointarcare deoarece este mai sarat decat laptele de dinainte, dar multi copii nu sunt deranjati de aceasta schimbare si continua sa ceara sanul. O precizare as face insa: colostrul este si usor laxativ (pentru a ajuta nou nascutul sa elimine meconiumul), astfel ca scaunele copilului s-ar putea sa devina mai moi, fara a-i dauna insa (sursa).
Laptele poate sa si dispara temporar (scaderea sau disparitia se intampla in aproximativ 70% din cazuri), de obicei in trimestrul doi, si sa revina cel mai probabil in trimestrul trei sub forma de colostru. Copilul poate avea reactii variate in cazul disparitiei temporare a laptelui, in functie si de varsta lui si de stadiul in care se afla cu alaptarea la instalarea sarcinii: poate sa renunte cand nu mai este lapte (in 26% din cazuri – studiu LLL) si sa revina sau nu la san in trimestrul trei sau dupa nastere, poate sa ceara si mai des san in speranta ca asa ca veni din nou laptele, poate sa fie frustrat si sa nu inteleaga ce se intampla si atunci este nevoie de rabdare si multa atentie.
In cazul meu, fi’miu nu s-a intarcat si mi-ar placea sa nici nu o faca din cauza sarcinii ci sa o faca atunci cand e el pregatit. Laptele insa a disparut prin saptamana 13 de sarcina, a urmat o perioada de frustrare pentru fi’miu, mai ales ca la acel moment inca mai cerea de 2 ori lapte peste noapte, insa dupa vreo 2 saptamani in care in loc de lapte noaptea primea gustari, a renuntat la trezirile de peste noapte. Ramane de vazut ce se intampla in continuare.
Nota: in cazul unui copil sub 1 an se recomanda consultarea unui medic pediatru consultant in alaptare pentru ca mamica sa se asigure ca cel mic primeste toti nutrientii de care are nevoie.
DILEMA: O sa pot alapta in timpul sarcinii si apoi in tandem?
Asta este o intrebare personala, la care doar fiecare mamica in parte poate raspunde. Intr-adevar, organismul femeii in timpul sarcinii sufera modificari hormonale (care, apropos, nu il afecteaza pe copil – sursa) si pot aparea greturi si oboseala acuta precum si o sensibilitate sporita a sanilor perfect normala (estrogenul si progesteronul sunt “de vina” – sursa), ceea ce poate transforma alaptatul intr-o provocare mai ales in primele doua trimestre. Alaptarea in sarcina si in tandem poate fi epuizanta si prea solicitanta pentru organismul mamei si atunci intarcarea sa fie necesara.
Pe de alta parte, alaptarea in sarcina poate oferi gravidutei mai multe momente de respiro, mai ales in primul trimestru (pentru reducerea disconfortului mamei, se recomanda acordarea de atentie sporita la atasarea copilului la san si mai ales alaptarea in pozitia intinsa in pat). De asemenea, dupa nastere copilul mai mare poate ajuta la prevenirea angorjarii sanilor, atunci cand bebelusul este prea mic pentru cantitatea mare de lapte produsa de mamica pana la reglarea lactatiei pe sistemul cerere-oferta. In plus, alaptarea in tandem poate contribui la o mai buna relatie intre frati (mai multe detalii mai jos).
DILEMA: Dupa nastere, pe cine hranesc mai intai, pe bebelus sau pe copilul mai mare?
In primele zile dupa nastere, se recomanda ca primul care mananca de la san sa fie bebelusul, si abia apoi copilul mai mare. Asta pentru ca cel mic sa manance colostrul. Dupa ce se instaleaza laptele matern, nu mai conteaza cine mananca primul. Vor fi insa situatii in care laptele vine cu presiune prea mare pe care bebelusul sa nu o poata gestiona si atunci sa fie mai bine sa manance copilul mai mare la inceput din sanul respectiv si dupa scurt timp sa fie pus bebelusul la san.
DILEMA: Cum o sa reactioneze cel mare cand vede ca si cel mic vrea lapte?
Din ce am citit, alaptarea in tandem poate duce la diminuarea rivalitatii intre frati si a geloziei si la o conectare mai profunda intre cei doi pentru ca impart ceva foarte special si important: sanul mamei. In plus, pentru ca nasterea celui mic este o schimbare majora pentru cel mare, faptul ca poate veni la sanul mamei oricand isi doreste ii poate oferi confort, conectare, iubire, atentie, siguranta, stabilitate, il poate reasigura ca nu este lasat pe dinafara si mami este tot a lui. Asta si pentru ca in general sanul este mai mult decat lapte, pentru orice copil.
DILEMA: Ce se recomanda cand unul dintre copii este bolnav?
Se continua alaptarea ca si pana atunci: igiena sanilor se face cu apa (mai putin in cazuri exceptionale – sursa) si nu este necesara spalarea sanului intre alaptarea celor doi copii de la acelasi san. Mai mult, alaptarea in tandem poate grabi vindecarea celor mici: sanul produce anticorpi de la primele semnale pe care le primeste de la copilul bolnav, astfel incat copilul sanatos beneficiaza deja de anticorpi in momentul in care se molipseste de la frate/sora.
DILEMA: Ce fac daca medicul care imi monitorizeaza sarcina imi spune sa intarc copilul? Sau daca cei din jur nu ma sustin?
Alaptarea este o relatie privata intre mama si copil si nu ii priveste pe cei din jur. Totusi, persoane bine intentionate si fara experienta in domeniu pot aduce acest subiect in discutie, insa singura care poate decide este mamica gravida, de preferat foarte informata.
La capitolul medic, recomand cu caldura consultarea a cel putin 3 medici inainte de a lua o decizie si insistarea pe motivele pentru care un medic recomanda intarcarea. De asemenea, atat in dialogul cu medicii cat si in cel cu cei din jur, informatia confera sprijin gravidutei: o mamica informata corect poate sa ia decizii asumate si sa poarte un dialog deschis de un medic sau sa ignore criticile sau privirile dezaprobatoare ale celor din jur pentru ca STIE ce este mai bine pentru ea si copiii ei.
Asadar, informati-va, informati-va, informati-va! Si puteti incepe chiar de pe cunoscutul site kellymom, primul loc in care am citit si eu (si puteti citi si de pe site-urile spre care am pus link in randurile de mai sus).
PS. 61% din femeile care raman insarcinate cand alapteaza, continua sa alapteze in sarcina, iar 35% din ele alapteaza in tandem. Exista si grupuri de suport pe retelele sociale, dedicate acestor mamici (pentru ca uneori e fain sa poti vorbi aceeasi limba cu alte mamici si sa faci schimb de experienta sau sfaturi).
Alaptarea in public in anii 1500
Alaptarea in public este un subiect controversat. Inca nu inteleg de ce hranirea unui copil cu laptele matern ar trebui sa se petreaca exclusiv in spatii private dupa unele pareri, insa ma bucur ca exista campanii de constientizare a importantei alaptarii si a naturaletii gestului. Revenind insa la ideea acestui post.
Am fost de curand in vizita la Muzeul National din Londra (“The National Gallery”). Peretii, ticsiti cu picturi, eu cu copilul in brate, la arta nu ma pricep prea bine, asadar si prin urmare vizita a fost mai scurta decat ar fi meritat. Insa timpul a fost suficient incat sa remarc, chiar in primele sali, tablouri din anii 1500-1550, care infatisau mame care isi alaptau in public copilasii, precum taboul de mai jos.
Pictura dateaza din 1515-1520, este a lui Joos van Cleve si se numeste “The Holy Family” (gasiti pictura pe site-ul muzeului aici), asta pentru ca baietelul ar fi Isus iar femeia care il alapteaza ar fi mama sa. Dar detaliul care se remarca este copilul (atentie, NU bebelus! interesant, nu?) care este alaptat in prezenta altcuiva: a barbatului din spate si a pictorului. Asadar, alaptat in public, care public este foarte numeros cand vine vorba de un tablou.
Si ma uitam eu la pictura, si ma intrebam: cand si de ce ne-am indepartat atat de mult de umanitate si de natura? Cum de in anul 1525 alaptarea in public era un eveniment atat de frumos si admirat incat sa fie surprins in picturi remarcabile, iar in 2014 acelasi gest sa fie desconsiderat si criticat (asta ca sa ma exprim frumos)? Ce s-a intamplat?
Inca il alaptezi? Pai n-are 1 an?
Din ce ne povestesc mamele si bunicile, inainte de ’89 era greu spre imposibil sa iti alaptezi bebelusul la san mai mult de cateva luni. Multe mamici erau nevoite sa se intoarca la munca la 2 luni de la nastere, lucru care era mai mult decat potrivnic alaptatului. Foarte rar auzi de la adultii de astazi ca, in pruncie, au fost alaptati mai mult de 4-6 luni, iar de bebelus nascut inainte de ’89 si alaptat pana la 1 an sau mai mult, eu personal nu am auzit.
Mai mult, din povestile bunicii, se pare ca cel putin in unele medii alaptarea mai mult de cateva luni era privita cu ochi rai si mamicile erau chiar jignite daca planuiau sa alapteze mai mult de cateva luni.
Adultii de astazi sunt bebelusii de atunci, alaptati, in cel mai bun caz, cateva luni. Asa ca nu ma surprinde cand sunt intrebata de cei din generatia mea “Inca il alaptezi pe cel mic? Pai nu a facut 1 an?”. Ba da, a implinit un an si e alaptat si va fi in continuare, exacta atata timp cat isi doreste (si cat pot si eu). Stiu ca intrebarea nu este adresata cu rea vointa, ci cu surprindere.
As vrea sa stergem din minte povestile altor generatii si sa ne gandim obiectiv ce inseamna alaptarea la animale: hranirea in scopul cresterii unui pui. Hranirea este necesara puiului, nu mamei. La fel si in cazul bebelusilor: alaptarea este o nevoie de baza si un drept fundamental al puiului de om.
Chiar si dupa introducerea alimentelor solide, laptele face parte din alimentatia copilului. Si cum un adult poate sa decida cand si daca sa renunte la carne sau la fructe, la oua sau la suc, la paine sau la ciocolata, la fel si un copil are dreptul sa decida cand sa renunte la lapte. Daca privim alaptarea ca pe o decizie a copilului bazata pe instinct si nevoie, devine mai clar faptul ca tot a lui este si decizia de a nu mai bea lapte. Si daca el decide la 8 luni sau 4 ani, adultii ar trebui sa accepte decizia copilului si sa o respecte (bineinteles, atata timp cat si mama poate alapta). Nu are nicio relevanta/importanta ca cel mic are deja 1 an. Bebelusul a decis cand sa inceapa alaptarea, din instict, imediat dupa nastere, tot el este capabil sa stie cand nu mai are nevoie de alaptare.
Discutiile despre beneficiile sau continutul laptelui matern dupa varsta de 1 an, din punctul meu de vedere nu isi au rostul (informativ insa puteti citi despre ele aici). Corpul copilului este, in principiu, capabil sa “ceara” ce are nevoie si cred ca, atata timp cat copilului ii cade bine laptele matern, restul nu are importanta. Singurul motiv pentru care niste cifre referitoare la continutul laptelui matern pot fi interesante este dorinta de incerca sa oferi copilului o alimentatie sanatoasa pe baza de lapte si hrana solida, din care cel mic sa-si ia toti nutrientii.
Cat despre inlocuirea laptelui matern cu lapte de la vaca… Nu vad sensul: doamna vaca i-ar oferi bebelusului un lapte mai bun decat laptele oferit de cea care l-a nascut? Stiu ca e o poezie cu ceva de genul “gaina ne da oua, vaca ne da lapte”, doar ca in realitate lucrurile nu stau chiar asa, animalele nu ne dau nimic, noi oamenii luam de la ele: vaca face lapte pentru vitel, nu pentru bebelusul de om. Fiecare pui la sanul mamei lui. Faptul ca noi alegem sa consumam produse lactate nu inseamna ca e un motiv sa inlocuim copilului laptele matern cu cel de vaca.
Citeam pe unele grupuri si forumuri de cazuri in care mamicile se gandeau sa isi intarce copilasii trecuti de 1 an sau care spuneau ca nu mai alapteaza desi alaptau, totul din cauza unei stupide presiuni sociale. Am auzit chiar de copilasi care au devenit tinta remarcilor adultilor de genul “Copil mare si cauta sanul mamei, nu ti-e rusine sa mai bei lapte la varsta asta?”. Pana acum nu am resimtit presiunea sociala si nu am auzit astfel de remarci, dar fi’miu abia a facut un an, cred ca abia de-acum incolo voi auzi.
Voi ati trecut prin asta? Cum ati reactionat?
