Nasterea naturala dupa cezariana (NVDC) – povestea mea

Fi’mea s-a nascut intr-o duminica seara, la 40 de saptamani si 3 zile, cu 48cm si 3380g.

Sambata fusese o zi plina, in care am iesit la plimbare cu sotul si cu fi’miu de doua ori, lucru neobisnuit. De obicei ieseam dimineata, iar dupa-masa ma linisteam pe acasa. Dar sambata respectiva am iesit si dimineata (nu reusesc sa imi amintesc unde), si apoi si dupa-masa cand am mers intr-un parc sa hranim rate si sa vedem pesti si lebede. Tin minte ca ne-am intors cu tramvaiul si coboram scarile de la statie (situata sus pe un pod) in lateral, ca sa o ajut pe fi’mea sa fie pe pozitii.

Martea de dinaintea nasterii avusesem intalnire cu un consultant dispus sa ma lase in pace (adica sa nu provoace nasterea) si cu care urma sa discut peste o saptamana. O verificase si pe fi’mea si era aproape centrata, dar inca mai avea de munca, motiv pentru care sambata eu coboram scarile in lateral.

Sambata noapte spre duminica, pe la 00:30, cand sa dau stingerea, am avut o contractie foarte puternica, o noutate pana atunci. Urmatoare a fost dupa vreo ora. Apoi dupa jumatate de ora si inca una dupa vreo ora jumate. In total, pana dimineata, au fost vreo 5-6 contractii, complet aleatorii ca interval, dar puternice. Suficient de puternice cat sa nu dorm dar suficient de suportabile cat sa nu ma panichez.

Duminica dimineata mi-am anuntat doula ca suspectez un pre-travaliu si mi-am continuat ziua ca de obicei.

De pranz nu am reusit sa dorm desi mi-era somn, aveam deja contractii mai dese dar in continuare suportabile. Si tot complet neregulate (la 18 minute, apoi 4, apoi 32, apoi 12 si tot asa). Le monitorizam cu o aplicatie instalata pe telefon, Contraction Timer.

Am apelat si la minge (birthing ball) si pe contractii stateam pe ea. Am incercat si alte pozitii fara minge, dar nu imi era deloc bine. Pe minge insa eram chiar zen. Respiram frumos, adanc, ma balansam, toate bune. Intre contractii ma jucam cu fi’miu, radeam impreuna, ii citeam, toate bune.

Acum nu imi amintesc, dar am citit conversatiile pe care le aveam atunci cu doula si se pare ca ii spuneam ca intre contractii fi’mea se misca, ca de obicei, danseaza fara probleme. Si ca durerea pe contractie era de la spate spre fata (nici asta nu mai tin minte). Stiu insa clar ca nu am avut nicio durere sau arsura specific in zona cezarienei.

Pe la ora 15 i-am scris doulei iar: aveam contractii la 7 minute, apoi 10, apoi 28, 11, 22, 13 si tot asa. Durata unei contractii era intre 1 minut si 1:40.

Am pregatit pranzul. Mi-e foarte vie in minte imaginea cu mine in bucatarie pe minge pregatind pranzul, cum taiam eu ceapa si ardeiul ca sa le bag la cuptor cu peste, in timp ce sotul era cu fi’miu la baie la olita.

contraction0

Dupa ce am mancat, am umplut cada cu apa calda. Abia asteptasem momentul, ca doar citisem si stiam ca apa ajuta, asa ca ma asteptam fie sa se opreasca contractiile, fie sa devina mai regulate. Am avut insa o mare surpriza: la 17:31 i-am scris doulei ca intru in cada. La 17:37 i-am scris ca am iesit din cada: a fost neasteptata experienta, am prins doua contractii si au fost foarte dureroare comparativ cu statul pe minge, mai aveam putin si ma panicam ca mi se parea ca nu o sa mai pot iesi din cada de durere. Cumva insa am iesit si m-am cocotat iar pe minge (birthing ball, my love!). Si mi-am mai revenit, respiram adanc si imi imaginam cum fiecare contractie o aduce pe fi’mea mai aproape de bratele mele, cum fiecare contractie micsoreaza colul si il dilata. Si tot asteptam acele contractii care sa imi intrerupa activitatea, pe care sa nici nu pot vorbi.

Pe la 18 incepusem sa ne gandim ca poate ar fi bine sa mergem si la spital, ca parca deveneau din ce in ce mai dese contractiile si mai dureroase, desi le suportam inca. Intamplator atunci fi’miu a vrut suc de portocale, asa ca l-am rugat pe sot sa ii faca sucul, ca eu ma descurc. Dupa vreo juma’ de ora au inceput sa fie mai dureroase contractiile si simteam nevoia sa tip. Fi’miu era relaxat, m-a intrebat de ce tip, i-am spus ca o ajut pe sor’sa sa se nasca (nu i-am mentionat durerea ca sa nu faca legatura durere-sora) si cam asta a fost, si-a vazut de joaca mai departe.

contraction1

La 19:01 deja lucrurile devenisera serioase, asa ca sotul a chemat un prieten sa ne ia cu masina. La 19:08 am anuntat doula ca ne vedem la spital. Abia la 19:32 am reusit sa plecam de acasa: cea mai grea chestie pe care am facut-o in travaliu a fost sa ma imbrac. Tin minte ca eram in dormitor si incercam sa ma imbrac, sotul incerca sa il imbrace pe fi’miu care avea chef de topait si alergat si sa ma determine si pe mine sa mai fac un efort sa ma ridic si sa ies pe usa, ca nu isi dorea sa nasc acasa totusi.

Cumva am reusit sa ies din casa si sa cobor scarile. Dupa o contractie puternica cu un tipat pe masura am reusit sa urc si in masina.

Drumul a durat 18 de minute si a fost un drum lin, pe drumuri fara denivelari (traseu ales cu grija de prietenul nostru, sa fie si lin si extrem de rapid) dar mie mi se parea ca nu se mai termina. Nu stiu la ce interval aveam contractii dar stiu ca am cam tinut-o intr-un tipat combinat cu respiratie adanca. Aveam la un moment dat senzatia ca o sa nasc in masina si incercam sa ma impotrivesc.

Cand am ajuns la spital (19:50) si am vrut sa cobor din masina, am mai avut o contractie puternica dar de data asta cu senzatia de a impinge. Eram insa prea concentrata sa cobor din masina ca sa realizez ca asta insemna ditalatie maxima, 10cm.

Doula ma astepta si m-a ajutat sa cobor in timp ce sotul cu fi’miu luau bagajele. Pe drum spre lift (sala de nasteri era la etaj si pfuai cat mi-a luat sa ajung la lift, parea la capatul lumii!) ne-am intalnit cu o moasa, prietena de-a doulei, care iesea din tura: cand m-a vazut s-a intors si m-a ajutat (a se citi “mi-a oferit bratul de care m-am prins si era sa i-l rup de tare ce l-am strans”) sa ajung la lift. Care lift nu mai venea! Si cand in sfarsit a venit, m-a prins pe o contractie cu impins de nu am putut sa ma misc si sa urc in lift, asa ca am mai asteptat o tura.

In lift stiu ca m-am lasat in patru labe dar nu mi-a fost mai bine. Cand am coborat, intamplator (pentru ca nimeni nu ne asteptase, desi sunasem la ei sa anuntam dar nu raspunsese nimeni) pe hol era un pat cu roti: m-au urcat pe el (tot in patru labe am stat ca altfel nu aveam cum) si au alergat cu patul pana in sala de nasteri. Si cand am ajuns acolo, mi s-au rupt spontan si membranele.

Sala se umpluse de oameni, doctori, moase si ce-o mai fi fost si nimeni nu a apucat sa citeasca planul nasterii, doar doula il stia.

Doua tipe incercau sa ma dezbrace, eu ma impotriveam, vroiam doar sa nasc, dar am facut un efort si am cooperat. Mi-au spus ca sunt complet dilatata si ca se naste bebe. Le-am contrazis. Da, exact, le-am contrazis, ca nu are cum sa fie dilatatie maxima. Asta pentru ca eu asteptasem sa se regleze contractiile, sa nu pot vorbi intre ele, sa intru apoi ca intr-o transa si alte cele, tot ce citisem eu in carti si articole si povestile altor nasteri. Nu se intamplase nimic din toate astea, deci n-aveam cum sa nasc inca. Eu le ziceam ca simt sa imping, ei imi ziceau ca foarte bine ca sunt complet dilatata, eu le ziceam ca nu am cum, ei repetau.

La un moment dat, imediat dupa ce s-a rupt apa, am cerut TENS machine-ul: doula a zambit amuzata si mi-a spus ca e putin cam tarziu pentru el. Orice alt ajutor de diminuare a durerii il refuzasem in planul nasterii (dar oricum era prea tarziu pentru orice).

Fiind cu o cezariana la activ (despre care am povestit aici), prezent in sala era si un medic, care insista sa mi se puna cateter. Eu refuzam. Moasele vroiau monitorizare pe burta. Am refuzat, mi-au pus, le-am spus sa o scoata ca ma dureau si mai rau contractiile, au scos. Dar pentru ca se rupsese apa, au pus monitorizare direct pe capul bebelusului. Nu am vrut si le-am spus ca e bine copilul (eram chiar foarte sigura de treaba asta, nu stiu nici acum de ce), dar imi era puuuuutin cam greu sa ma tot cert cu ei pe contractii si instinctul de a impinge (urge to push). Vroiau sa imi ia tensiunea, le-am explicat ca sunt bine, vreau doar sa nasc. Cumva fiecare vroia ceva de la mine, unii cu monitorizare, altii cu ajutorul, cu indicatii, ca sa schimb pozitia, ca sa ma intorc, fiecare isi facea meseria cum stia mai bine dar eu eram decisa sa nasc, natural pe cat posibil (de-asta m-am si documentat si am creat pagina asta).

Privind in urma a fost cumva amuzanta atmosfera din sala de nasteri. Eu ma opuneam la tot ce imi spuneau ei in prima faza pentru ca insistam ca eu vreau sa nasc si sa ma lase sa nasc. Apoi, daca mi se parea ca are sens ce spun si dupa ce vorbeam si cu doula, uneori colaboram cu ei. Da, acea transa in care plutesti si esti doar tu cu tine si asa mai departe, nu a venit. Nu mi-am permis acea deconectare despre care vorbeste Odent in cartea lui, pentru simplul motiv ca trebuia sa vorbesc cu tot cadrul medical in engleza, in termeni medicali. Si asta nu te lasa sa te deconectezi, ramai tot timpul rational.

M-au lasat sa stau in ce pozitie am vrut, desi mi-au sugerat pozitii mai bune sau m-au ajutat sa ma intorc. Am pierdut cateva contractii serioase pentru ca incercam sa nu imping desi simteam nevoia de a impinge. Ramasesem cu asta de cand eram in masina si nu vroiam sa nasc acolo, asa ca pe impins, in loc sa tin aerul in mine si sa imping, eu expiram adanc (nu faceti ca mine!). Si simteam durere si niciun progres, asa ca incepusem sa le spun ca eu nu mai nasc. Si doula imi zicea “Aproape ai nascut, i se vede capul!” si eu “Nu nu, bebelusul asta nu o sa iasa niciodata afara!” si ea “Ba da, inca putin si e aici!” si tot asa, un dialog amuzant privind in urma. Si totusi, acele impingeri pe care am incercat sa le retin au facut sa pierd din energie si fi’mea sa oboseasca putin, asa ca intr-un moment de crowning, cand simti ca totul arde, mi-au spus ca vor sa faca epiziotomie. Am refuzat, evident (nu stiam la acel moment ca sangerez prea mult si ca medicul e ingrijorat, s-a dovedid a fi o ruptura de gradul 2). Cadrele medicale deja se obisnuisera, dar vazusera ca am incredere in doula, asa ca au rugat-o sa comunice cu mine. Si ea mi-a spus calm si cu grija “Raluca, cred ca bebelina a obosit putin, hai sa o scoatem afara”. Si aia a fost: m-am intors, si la urmatoarea contractie a iesit fi’mea. La 20:45. Era cu spatele la mine, si nu imi amintesc daca a tipat sau nu. Stiu doar ca am luat-o in brate, aveam inca bluza pe mine, m-am ajutat sa o dau jos (nu stiu cum exact) si am pus-o pe pielea mea si ea parea doar morocanoasa ca si cand i-am stricat somnul de frumusete. Nu plangea, nu zicea nimic, dar avea ochisorii deschisi. Si in cateva minute a cautat laptele si s-a mufat ca si cand asta ar fi exersat 9 luni in burta mea.

A urmat cusatura, cu epidurala, si alea au fost minutele in care fi’mea nu a fost la mine in brate. Dar am profitat de ocazie sa rog cadrele medicale sa isi faca procedurile necesare, cu masurat, verificat sanatatea si alte cele (cat a durat injectia de epidurala). Si apoi a revenit fi’mea la mine in brate si acolo a ramas. Piele pe piele, toata noaptea, asa cu vernix cum s-a nascut.

Nasterea a fost complet altfel decat m-am asteptat. In bagaje aveam mp3 player cu muzica relaxanta, ulei de lavanda, burete (ca sa ma ude doula cu apa in travaliu daca mi-e cald, fiind iulie), spray cu apa, perna, minge gonflabila si TENS machine. Era arsenalul meu de ajutor in travaliu, caci planuiam sa ma relaxez, sa imi las corpul sa isi faca treaba, sa imi las mintea sa deconecteze rationalul si sa nasc. Nici macar nu am apucat sa deschid bagajul inainte de nastere. In planul nasterii erau scrise multe NU-uri (o sa postez si planul nasterii in curand, poate ajuta alte gravidute) dar doar doula a apucat sa-l citeasca. Un moment haios a fost dupa nastere, la terapie intensiva cand a venit o moasa care ma asistase la nastere si mi-a spus: “Acum ti-am citit planul nasterii!” si mi-a facut semnul de OK cu mana.

Noaptea am petrecut-o cu fi’mea in brate, in salon, si la 20 de ore de la nastere ne-am externat amandoua si am venit acasa la baietii nostri.

2 Responses to Nasterea naturala dupa cezariana (NVDC) – povestea mea

  1. Diana says:

    Ma bucur mult ca ai reusit nvdc :). Pe cand nr 3? 😀
    Eu am mers tot pe ceza si la al 2-lea pt ca mi-a fost teama de nvdc in Ro (in alta tara ar fi fost sigur alta poveste, dar medicii de aici nu prea au astfel de experiente la activ), chiar daca nu au mai fost problemele de la prima sarcina.
    Chiar si asa, pt mine a fost o experienta super nasterea asta, s-a desfasurat totul pe muzica Pink Floyd, la 4 dimineata. Nu m-a durut nimic, nici dupa aia nu am vrut analgezice. Ca sa vezi cat de puternic poate fi hormonul fericirii in cazuri de-astea 🙂

    • Raluca says:

      Tin minte ca prima ta nastere a fost cu mari emotii si sperietura, dar totul a fost in regula in final, si ma bucur ca la a doua nastere ai avut un cuvant de spus si ca a fost o experienta asa frumoasa (hehe, Pink Floyd, niiiice!). Stiu ca in RO sunt putini medici care sustin NVDC (ii numeri pe degete), dar daca va decideti pentru al treilea, exista si NVD2C (nastere vaginata dupa 2 cezariene) si gasesti in Bucuresti cel putin 1 medic care te-ar sustine 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *