Consecventa sau rigiditate?

“Ca parinte este bine sa fii consecvent in relatia cu copilul tau: daca ai luat o decizie (i-ai spus ‘Nu’ spre exemplu), atunci aia e si gata!”

Inainte sa fiu parinte, afirmatia de mai sus parea sa aiba sens: da, este bine sa fii consecvent, ca sa nu derutezi copilul, si ca cel mic sa stie pe ce se poate baza. Dar… chiar asa sa fie? Si daca da, pana unde mergem cu consecventa asta? Nu cumva devenim rigizi? Si ce invata copilul, ca e bine sa te incapatanezi intr-o decizie doar pentru ca ai apucat sa o iei? Ca nu conteaza ce urmeaza dupa ce tu ai spus un lucru, acel lucru este de neclintit doar pentru ca… de-aia?

Am inceput sa imi pun intrebarile acestea dupa ce am devenit mama, gandindu-ma cel mai mult la ce invata de fapt fi’miu de la mine. Si am decis ca vreau sa invete ca oamenii pot gresi si pot recunoaste cand gresesc, ca uneori iau decizii pripite, ca alteori decid ceva dar ca sunt in stare sa asculte argumentele celuilalt si sa se razgandeasca, si ca pot purta o discutie chiar si in contradictoriu. Si ca toate astea sunt perfect normale.

In cartea “Retete de jocuri” a lui Lawrence Cohen se face referire la un moment dat, foarte pe scurt, la aceasta consecventa parinteasca, uneori gresit inteleasa si aplicata. Mai precis, autorul spune ca sa insisti intr-o alegere sau decizie doar de dragul consecventei este incapatanare, rigiditate, inchidere. Adevarata consecventa consta in a fi mereu de partea copilului, indiferent ce inseamna asta. Adica inclusiv atunci cand parerea ta difera de a lui, decizia ta contravine dorintelor lui. Fii de partea lui chiar si in “focurile” unei confruntari, asculta-i motivele si argumentele, gandeste-te cat mai obiectiv si reanalizeaza-ti decizia lasand la o parte orgoliul de “eu sunt parintele, eu stiu mai bine, am zis ca facem asa, nu mai discutam”. Intreaba-te care e de fapt ideea pe care o sustii: daca este ceva foarte important si decizia ta ti se pare cea corecta, mentineti-o in continuare, explicandu-i situatia si copilului. Daca insa incerci doar sa fii “consecvent” sau sa salvezi aparentele, spre binele tau si al copilului  ai curajul si intelepciunea de a recunoaste asta si schimba-ti decizia.

Copilul are capacitatea de a-si da seama cand “tii ca orbul de bata” la fel cum isi da seama cand iti mentii parerea pe buna dreptate si cand iti schimbi decizia nu pentru ca “te-a facut”, “te-a manipulat” ci pentru ca ai avut un dialog cu el si, in lumina discutiei, ti-ai reconsiderat decizia.

Intr-o zi calduroasa de vara, un baietel de 3 ani se joaca descult in gradina si face pleosc-pleosc in baltile rezultate in urma udarii gradinii cu furtunul. Mama lui, obosita si nervoasa, il vede si striga: “Inceteaza!”. “Dar mie imi place!” spune micutul. “Am spus sa incetezi!”. Nedumerit, cel mic intreaba “De ce?” si afla: “Pentru ca asa am spus eu!”, raspunde mama, prea obosita pentru a sta la discutii.

Maria de 18 luni se joaca cu mingea cainelui. Tatal o vede si i-o ea, spunand ca mingea este murdara si ca “nu ne jucam cu mingea”. Micuta protesteaza, iar fratele ei ii ia apararea: “Tata, dar toti ne jucam cu mingea asta, si nu e ca si cand o baga in gura!”. Tatal isi da seama ca fiul lui are dreptate, dar deja luase o decizie si nu vroia sa dea inapoi, asa ca spune “Am spus nu, si asta e!”.

Exemplele de mai sus se regasesc in cartea “Viata emotionala a copilului mic” de Alicia Lieberman si sunt exemple clasice de parinti “consecventi”, parinti pentru care “a fi consecvent a capatat o aura de virtute transcedentala” (pagina 44).

Cred ca putem fi de acord cu faptul ca oamenii iau ocazional decizii pripite, in valtoarea momentului, sau decizii automate, din reflex, din obisnuinta. Decizii care pot parea prostesti sau inutile daca sunt putin analizate cu deschidere si calm. “Sa insisti intr-o decizie in ciuda unei reconsiderari si a unei judecati mai bune reflecta rigiditate, nu consecventa”, spune Alicia Lieberman. Daca un alt adult ar dori sa discute cu noi despre o decizie pe care noi am luat-o, l-am asculta, nu? Si daca ne-ar arata, cu argumente, ca decizia luata este gresita sau neadecvata, ne-am gandi la ce a spus si am lua o noua decizie, asa-i? Unui copil de ce nu i-am arata aceeasi consideratie?

“Disponibilitatea de a ne razgandi in cadrul unei discutii cu argumente il invata pe copil o alta forma de consecventa: disponibilitatea de a te angaja intr-un dialog despre puncte diferite de vedere.” In plus, in cadrul discutiilor copiii invata sa argumenteze, sa-si sustina cauza, si le confera incredere in capacitatile lor de a isi sustine punctul de vedere.

Deciziile sunt luate de noi, care suntem oameni si putem uneori avea dreptate la fel de bine cum alteori putem gresi. Si este alegerea noastra sa fim sau nu consecventi sau rigizi in relatia cu copilul, sa ii aratam sau nu respect si faptul ca parerea lui conteaza, si mai ales sa ii aratam sau nu ca suntem dispusi la un dialog in contradictoriu care poate duce la mentinerea sau schimbarea deciziei initiale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *