Autodiversificarea fara temeri, doar cu haos

Cu vreo luna inainte de a incepe diversificarea, am citit intamplator intr-un comentariu pe un site de un copilas “autodiversificat”. Hm, asta ce-o mai fi, mi-am zis. Si am inceput sa citesc pe net despre, iar decizia a fost luata foarte rapid si usor pentru ca mi s-a parut ca asta ni se potriveste noua (si subliniez acest lucru ca sa nu se creada ca acest post e o critica la adresa diversificarii clasice). Asa ca da, am ales autodiversificarea in ciuda faptului ca la dezavantaje scria totusi ceva: mizeria. Ooooo, si inca ce mizerie! Dar ajungem si acolo, le iau pe rand.

Autodiversificarea presupune sa ii oferi copilului alimente pe care sa le poata manca singur si sa-l lasi sa manance singur. Nu singur, fara niciun adult cu el la masa, ci singur adica fara sa i se bage mancare in gura. Apar insa multe temeri si indoieli, al caror raspuns l-am experimentat si/sau citit in cartea lui Gill Rapley:

Daca se ineaca? – recomand si insist ca fiecare parinte care alege aceasta metoda de diversificare sa stie sa acorde primul ajutor in caz de inec (si automat sa stie sa faca diferenta intre inec si sufocare – in engleza “gag” versus “choke”); noi am avut noroc si am reusit sa mergem la un curs de diversificare unde s-au predat si masurile de prim ajutor, dar daca unei mamici ii este frica de acest aspect si nu se simte confortabil, personal as sfatui-o sa mearga pe varianta clasica, pentru ca un copil simte cand mamei ii este frica si devine si el crispat si stangaci si atunci apar problemele

Daca nu mananca suficient? – in cazul bebelusilor alaptati exclusiv si la cerere (ca in cazul bebelusilor hraniti cu lapte praf nu stiu daca e la fel), e pur si simplu vorba de incredere: daca pana la 6 luni mamica a avut incredere in copil ca stie cat sa suga la san si cand si cat de des, va sti copilul si in continuare cat sa manance, ca nu se prosteste la 6 luni brusc, asa ca respectati instinctul copilului si lasati-l sa manance cat si ce doreste, stie el mai bine cat si ce are nevoie;

Daca nu o manance suficient de divers? – idea e sa i se puna la dispozitie copilului, de-a lungul unei zile, alimente variate, din toate categoriile alimentare si cromatice, iar el va alege ce ii trebuie si are nevoie; vor exista perioade cand va devora broccoli sau prune, si perioade cand va scuipa broccoli si va devora portocala, si tot asa; si de asemenea e important sa se ofere copilului si alimente pe care acum 2 saptamani le-a refuzat, ca cine stie, poate acum ii fac cu ochiul; copiii autodiversificati sunt, statistic, mai putin mofturosi si mananca mai divers decat cei diversificati clasic (nu o zic eu, ci cartea de BLW a lui Gill Rapley)

Daca nu o sa invete sa manance cu tacamuri? – o sa invete; copilul isi vede parintii folosind niste unelte cu care se ajuta sa mananca, vor dori si ei sa imite, ca asa invata copilasii despre lume, prin studiu si imitatie; nu vor ajunge ca la majorat sa manance tot cu mana

Daca se invata sa manance singur, nu o sa vrea sa manance si gunoaie de pe strada (frunze, pietre, mucuri de tigara)? – tocmai din cauza ca are libertatea de a studia texturi, gusturi, alimente, si de a-si exersa pinch grip (sa apuce lucruri cu degetul mare si aratator), copilul va invata mult mai repede sa faca diferenta dintre ce e de mancare si ce nu (cel putin asa am citit si in cartea de BLW); noi nu am avut probleme cu fi’miu sa vrea sa manance lucruri necomestibile/periculoase si nu a fost nevoie sa-i bag degetul in gura niciodata, dar nu garantez ca de la autodiversificare ni se trage

Daca nu are dinti copilul, cum o sa mestece? – dintii copilului sunt in gingii, iar acestea sunt foarte tari, suficient de puternice incat sa mestece hrana; va dura insa cateva saptamani pana cand copilul va putea mesteca, acest act necesitand coordonarea maxilarului cu a muschilor obrajilor si cu cei ai limbii; cu toate astea, la inceputul diversificarii copilul va musca si va plimba suficient prin gura alimentele suficient cat sa ajute in procesul de digestie, si in scurt timp va invata si sa mestece

Daca nu o sa digere alimentele pe care i le dau daca nu le pasez? – organismul copilului va digera alimentele indiferent ca sunt pasate sau nu in momentul in care sistemul digestiv este suficient de matur sa faca acest lucru; a pasa alimentele nu inseamna a ajuta digestia pentru ca astfel copilul nu mai plimba alimentele prin gura, deci nu le mai amesteca cu saliva si astfel de fapt se sare un pas important al digestiei; iar daca in scaun apar bucati de alimente la inceputul diversificarii, dar de piure nu apar, asta nu inseamna ca hrana pasata a fost digerata, ci pur si simplu nu poate fi distinsa in consistenta scaunului

Pe langa aceste intrebari, pot aparea si reactiile reticente ale celor din jur, mai ales ca autodiversificarea este rar vazuta in jur desi metoda nu e noua, si e interesant de citit istoria metodelor de diversificare, in care se explica faptul ca s-a ajuns la diversificarea clasica din cauza ca s-a ajuns ca solidele sa fie introduse nu dupa 8-9 luni ca acum 100 de ani, ci chiar de la 4 luni, cand copilul clar nu e pregatit sa manance singur (de-asta autodiversificarea se si recomanda de la 6-7 luni). Cei din jur nu sunt rau intentionati, sub nicio forma, doar ca pot fi reticenti fata de metode necunoscute lor si au incredere in metodele care au dat rezultate in cazul lor. Asta nu inseamna ca trebuie sa renuntati la autodiversificare, ci ca s-ar putea sa trebuiasca sa vorbiti cu cei din jur despre aceasta varianta de introducere a alimentelor solide.

Autodiversificarea are multe avantaje (o lista a lor gasiti in cartea lui Gill Rapley dar si aici, inclusiv cu poza frumoasa), cele care mi-au placut mie cel mai mult si mi s-au parut importante sunt libertatea, respectul si increderea care se acorda copilului, precum si respectarea instinctelor copilului care il vor ajuta la maturitate sa nu manance mai mult decat are nevoie.

In fi’miu am avut incredere ca stie cat sa manance iar daca a refuzat un aliment nu i l-am ascuns in mancarea preferata pentru ca am avut incredere ca stie el de ce refuza alimentul respectiv (poate ca are alergie la el, sau poate nu are nevoie de nutrientul respectiv, sau are alta nevoie si vrea alta mancare in stomac in acel moment, sau poate ca nu i-a cazut bine data trecut, poate a avut gaze si l-a durut burtica, etc). Plus ca sa pacalesc copilul nu-mi vine, pur si simplu. Si stiu ca si el si-ar pierde increderea in mine daca as face asta, daca i-as ascunde putin spanac in cartoful dulce si i-as spune “uite, cartoful” in loc de “uite, cartoful CU SPANAC”.

In gura lu’ fi’miu nu au aterizat avioane si nici nu i-am aratat vrabiuta pe geam ca sa-i distrag atentia si sa-i var mancare in gura. Consider ca orice om trebuie sa fie constient ca mananca si atent la ce mananca, pentru a nu ajunge sa manance mai mult decat are de fapt nevoie si sa o dea in dereglari metabolice sau obezitate, asa ca mancam impreuna, fara televizor, jucarii, carti, telefon, si mancam mesele pricipale acasa pentru a nu fi distrasi de masini, copii, catei, avioane si alte elemente. Suntem atenti la ce mancam si mereu spunem numele alimentelor, iar in cazul in care e o mancare cu mai multe ingrediente si le numesc pe toate ca sa stie ce mananca.

Nu l-am supraalimentat doar pentru ca “mi s-a parut ca nu mananca destul” sau pentru ca in nu stiu ce tabel scrie ca ar trebui sa manance N lingurite (ce tabel stie mai bine decat copilul meu ce nevoie nutritionale are organismul lui?). Habar nu am cat mananca fi’miu, nu am stiut niciodata, si sincer, nu ma intereseaza pentru ca el stie mai bine, asa cum a stiut si pana la 6 luni (nu ma intereseaza atat timp cat il vad energic, sanatos si ca ia bine in greutate, evident).

In demersul asta al autodiversificarii a aparut insa si problema mizeriei. Pentru ca da, autodiversificare inseamna sa lasi copilul sa experimenteze, sa studieze, sa pipaie, sa scuipe. Si in perioada in care descopera ca lucrurile cad si unele fac zgomot, atunci bucataria are de suferit cu adevarat! Asa ca musai e nevoie de haine dupa care sa nu iti para rau daca se pateaza (indiferent cate bavetici cumperi, haine vor fi murdare la finalul mesei), de un scaun de masa care sa se spele usor si eventual de o fata de masa pusa pe jos sub scaun si care sa se spele usor. Dar asta nu va impiedica gemul de prune sa ajunga pe pereti, broccoli sa ajunga in urechi sau pastele cu sos de rosii sa zboare pe frigider, ci pur si simplu aria din jurul scaunului devine mai usor de curatat si se diminueaza cantitatea de alimente risipite.

Si cand in tot acest amestec intervine si paharul cu apa sau supa… sa va mai povestesc? :)) Hai sa va povestesc: la vreo saptamana dupa ce am inceput diversificarea, am zis hai sa se invete copilul sa bea din pahar/cana. Si ii puneam o canita cu 2 toarte, pe masa, sa vada ce si cum (i-am aratat si noi care e ideea si cum se tine si se bea din ea), si in ea puneam fie apa, fie ceai, supa sau lapte vegetal. In primele multe zile, varsa cana instant, nu isi dadea seama la 6-7 luni ca o sa curga lichidul din ea. Apoi a invatat sa tina de toarte, dar nu o ducea la gura ca o varsa pe drum, motiv de mare bucurie ca putea sa faca cu mana pleosc-pleosc in apa de pe masa, joaca pe care o mai practica si in prezent ocazional. Ulterior a invatat si pe la 8 luni deja stia sa bea din orice cana/pahar. In prezent bea singur, doar ca dupa ce bea cateva guri, ii place sa vada cum curge apa din cana. Asa ca varsa cana, se uita la ea si cere iar sa ii pun in cana, ca mai vrea sa bea. Si repeta povestea asta de vreo 5-6 ori la rand. Dupa care mergem in cada, il spal si il imbrac cu haine uscate.

Dar! Toate astea trec. Cateva luni de zile, spalam copilul si spalam scaun+bucatarie+masa de 3 ori pe zi, in fiecare zi, si ne intrebam “mai e mult? oare o sa invete sa nu mai arunce atata pe jos? sa manance si el ca oamenii…”.

Ce am invatat ca ajuta in prevenirea unui haos prea mare sau in scurtarea perioadei in care se face haos:

– sa oferi copilului cantitati mici de mancare si cand termina, sa ii mai oferi – asa se previne si risipa prea mare, dar si deconcentrarea copilului, pentru ca daca oferi prea multe mancaruri, nu va mai sti ce sa aleaga si va arunca mult pe jos pana isi va curata masa (eu mai gresesc aici si ma apuc sa ii ofer prea multe la o masa)

– sa ii spui, cu rabdare si de fiecare data cand vrea sa arunce pe jos, “Punem pe masa” – evident ca trebuie si lasat sa arunce pe jos ca si experiment in procesul de invatare al realitatii, dar daca i se spune “nu mai arunca pe jos”, el va intelege doar “arunca pe jos” pentru ca inca nu stie negarea/opusul unei actiuni (“sa NU arunc, adica sa fac… ce anume?”)

Dupa ce a facut 1 an, 1 an si-o luna, cam asa, am vazut ca fi’miu nu mai arunca pe jos. Si mai nou, daca nu mai vrea sa manance ce are in mana, nu doar ca nu arunca pe jos, dar cauta farfuria din care a luat ca sa puna la loc!

Asadar bucurati-va si de haos si de bucuria copilului de a face haos, ca trece repede aceasta perioada si atunci veti putea sa va apucati de renovat bucataria :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *