3 ani de Londra

Luna trecuta s-au implinit 3 ani de cand ne-am mutat in Londra. Si ca la fiecare aniversare, mi-am luat putin timp sa analizez lucrurile si sa vad drumul parcurs in acesti trei ani. Ma voi referi in acest post la momentul prezent si acolo unde este cazul ma voi raporta la starea lucrurilor pe cand aveam 11 luni de Londra (postul il puteti citi aici).

Primul an a fost de acomodare cu Londra si in special cu zona in care locuim. Cand am implinit un an de la imigrare, eram insarcinata cu fii’mea. A urmat nasterea, la un spital de stat. Si au urmat alte vizite pe la medici, ceea ce e de asteptat cand esti om si ai si doi copii mici dintre care unul a intrat in colectivitate. Si usor usor ne-am obisnuit cu stilul de aici, usor relaxat (adica nepanicos) si mereu bine documentat, si am incredere in medicii de aici, per ansamblu. Se poate intampla si aici sa nimeresti un medic care sa nu iti inspire incredere, insa este dreptul tau sa ceri o a doua parere fara probleme. Si ma refer strict la sistemul medical de stat pentru ca de cel privat nu ne putem apropia (financiar).

Am mentionat intrarea in colectivitate: este vorba despre fii’miu, care a inceput gradinita pe cand avea 2 ani si 8 luni. Am avut norocul sa fie loc pentru el la gradinita pe care ne-o doream si unde lucrurile sunt asa cum mi-as dori sa fie in gradinita mea, daca mi-as deschide la un moment dat una. Iar fii’miu s-a dezvoltat foarte frumos in acest mediu multicultural pentru ca este fericit si respectat acolo. In curand va incepe scoala, pentru ca aici echivalentul clasei pregatitoare din Romania este pentru copiii de 4 ani. Cu ocazia asta am vizitat scoli ca sa putem alege si am descoperit sistemul scolar primar englezesc, si am dat reset la tot ce stiam eu despre scoala primara. Sa vedem cum o sa fie cand chiar o sa o experimentam, incepand cu septembrie.

Cu intrarea lu’ fii’miu in colectivitate a crescut exponential timpul in care socializam, pentru ca am intrat in contact cu multe mamici foarte faine (tinand cont ca si ele au copii la gradinita care ne place noua), si s-a format o comunitate foarte frumoasa acolo, pana in punctul in care iesim la picnic impreuna sau bem cafele dimineata impreuna. Am invatat sa organizez si playdate-uri, adica vizite pentru joaca, atunci cand un copil de la gradinita vine la noi pentru a se juca cu fii’miu, si automat si eu stau la o cafea cu mamica celui mic si asa ajungi sa cunosti si mai bine anumite mamici.

Tot in ideea de a comunica cu oameni de aici din comunitatea locala am decis sa deschid si blog-ul in engleza, lucru care m-a fortat sa imi exersez engleza scrisa, si sa vreau sa o imbunatatesc. Cu engleza vorbita stam mai bine, ca deh, o exersam zilnic, insa ne-am dat seama ca sunt unele dialecte pe care nu le prea intelegem (cum ar fi cele din nord). Fii’miu, desi nu stia engleza cand a intrat la gradinita, a invatat engleza din zbor si acum stie sa si citeasca in engleza. Si in romana, desi in prealabil trebuie sa ii spun in ce limba este un text ca sa stie ce fonetica sa foloseasca.

In primul an de Londra am vizitat mult orasul si zona in care locuim.

Tower of London – 9 august 2014

Dupa un an jumate de la imigrare ne-am luam o masina (mica si cocheta) si am inceput sa exploram imprejurimile. Distantele parcurse sunt de maxim doua ore, asadar ne-am plimbat in jurul Londrei, in special in suc si est, si am descoperit Anglia. Si am invatat mult mai multe, de cand cu masina, despre tara in care ne-am mutat, despre geografia ei, istoria ei, cultura ei.

Ne-am obisnuit sa ne uitam in drepta si apoi in stanga cand traversam. Ne-am obisnuit sa conducem cu volanul pe partea dreapta. Am descoperit cum merg lucrurile birocratice aici: online sau prin posta, simplu si rapid. Ni se pare firesc acum ca pentru orice problema medicala sa sunam mai intai la GP sau sa ducem copilul la gradinita cand e racit cat timp nu are febra/diaree. Chiar si cu programul magazinelor si farmaciilor am reusit sa ne obisnuim (cam totul inchide la 17 si duminica e program redus sau deloc – chiar si magazinele mari declarate non-stop, duminica se inchid, conform legii), si am invatat ce fructe cand si de la care magazin sa le luam ca sa fie coapte si gustoase. Am invatat si sa gatim mai englezesc putin, adica mai “light” cumva, si sa beau ceaiul negru cu lapte si miere. Si da, inclusiv la temperaturi ne-am adaptat, desi mai avem pana sa ne englezim complet la capitolul asta (nu ca as vrea sau mi-as fi propus, pur si simplu asa merg lucrurile cu adaptarea la clima), cert e insa ca nu mai iesim la 18 grade cu bluza, pulover si geaca groasa, cum faceam acum 3 ani!

Am fost intrebata daca ma simt acasa aici. Si nu pot raspunde nici cu da, nici cu nu. Cert este ca daca trebuie sa ma simt undeva “acasa”, aici ma simt asa. Cel mai clar mi-a fost asta dupa ce am vizitat Bucurestiu, acum 6 luni (revin cu un post si despre asta), si nu m-am mai simtit “acasa” acolo. Intr-adevar familia si prieteni dragi sunt acolo si i-am revazut cu bucurie ca imi era teribil de dor de ei, dar in toate celelalte aspecte care fac parte din viata unui om (ca nu ai cum sta toata ziua bot in bot cu oamenii dragi), nu m-am regasit acolo. Dar si aici in Londra, nu suntem de-ai casei inca, mai avem de invatat, de trait, de adaptat. Dar este timp, nu avem nicio graba.

Pana una alta, daca sunteti in trecere prin Londra, dati-mi un semn sa ne vedem la un ceai englezesc!

2 Responses to 3 ani de Londra

  1. Daniela Dima-Riain says:

    Buna Raluca,

    Foarte frumoasa postarea ta despre cei 3 ani in Anglia. Gradinita si noua ni se pare super aici, multa grija pentru dezvoltarea armonioasa a copiilor prin joaca, fara stres. Si ii tin afara cat pot de mult, si in mijlocul iernii si cand ploua, ii calesc, nu gluma :-). Cu scoala sunt dezamagita in schimb. Fetita mea a inceput anul asa zis 0 de scoala (nu pre-scoala) acum doi ani, deci acum este in anul I din stagiul KS1. Anul 0 a fost super, e o continuare a gradinitei, dar anul acesta e foarte chinuitor, ii imping sa invete o gramada de lucruri foarte complexe, abstracte – si stim de la psihologie ca un copil nu dezvolta gandire abstracta pana pe la 9 ani, deci degeaba introduci astfel de concepte. Si copiii devin stresati :-(, la 5 sau 6 ani saracutii. O, si altceva – ei nu fac scris cursiv :-0, chiar tinerii de azi au probleme sa recunoasca scrisul de mana, de ex literele r si s de mana. Deci eu fac scris cursiv separat acasa, asta asa ca idee.
    Mi-ar face placere sa ne intalnim la un ceai neglezesc/cafea cand ajungem prin Londra. Noi de obicei incercam sa ajungem la muzee macar de 4 ori in timpul verii, deci poate intr-un weekend putem sa ne cunoastem?

    Salutari si la multe aniversari asa cum iti doresti,
    Daniela

    • Raluca says:

      Daniela, iti multumesc pentru aprecieri si pentru comentariul lasat si informatiile oferite. Stiu ca pentru scris ii pregatesc prin joc si prin exercitii fizice si scris in nisip, asta in Early Years stage, dar mai departe urmeaza sa aflam cum stau lucrurile. Stiu ca unele scoli pun multa presiune pe copii pentru rezultatele lor academice insa din fericire nu sunt toate asa (sau cel putin asa sper).
      Mi-ar face placere sa ne vedem, mi-ai putea trimite un mail sa-mi spui in ce zona stai?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *